UE / Nato

Ieșirea din UE a Marii Britanii ar putea costa Irlanda un miliard de euro pe săptămână

Joan McGrane, vicepreședinte al Camerei de Comerț Irlandezo- britanice (IBCC) apreciază că o eventuală ieșire a UK din UE ar costa Irlanda un miliard de euro pe săptămână și asta din cauza deteriorării legăturilor comerciale dintre cele două țări.

Vicepreședintele McGrane a facut aceste comentarii după întrunirea Comisiei pentru Afaceri a Uniunii Europene în Irlanda, prezentând faptul că exporturile irlandeze în Marea Britanie ar putea scădea cu 3,6 la sută în cazul în care "Brexit" merge mai departe. "Dacă Marea Britanie părăsește UE aceasta va fi o acțiune costisitoare pentru irlandezi. Comerțul dintre cele două țări este în valoare de 1 miliard de € pe săptămână și sunt 400.000 de persoane angajate în această activitate, astfel încât relațiile comerciale ar fi în mare pericol ", a spus domnul McGrane.

Referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE a fost propus pentru 2017. Atât Regatul Unit cât și Irlanda au aderat la UE în aceeași zi, 1 ianuarie 1973, și nici o țară nu a părăsit Uniunea în istoria sa de până acum. "În eventualitatea ieșirii UK, libertatea de circulație între cele două țări va fi limitată. Vor fi puse în aplicare unele bariere care ar face mult mai dificile actele de comerț ", a mai spus domnul McGrane. Deși măsura va afecta ambele țări, ar afecta, însă, îndeosebi Irlanda. Marea Britanie este a doua cea mai mare destinație de exporrt pentru produsele irlandeze, după SUA.

De asemenea, circa 98 % din energia din Irlanda provine din Marea Britanie, ceea ce înseamnă că dacă Marea Britanie decide să părăsească UE, prețurile la energie în Irlanda ar putea exploda. Pe lângă aceste impedimente vor apărea și probleme de contencios administrativ cu Irlanda de Nord.

"Irlanda este singura țară ce are graniță cu Marea Britanie. Dacă Marea Britanie părăsește UE, ar interveni reglementări noi la frontiera dintre nordul și sudul Irlandei. Iar noi nu ne dorim un blocaj generat de aceste reguli", a conchis Joan McGrane.

sursa: etransmedia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *