– Întâmplarea face ca, în paralel, să lucrez la mai mult proiecte cinematografice, unele dintre ele doar scenarii, pentru că toate filmele încep de la scenarii. Anul trecut, prin octombrie, la invitaţia producătorului rus Selianov, i-am făcut o vizită, în urma căreia am convenit să-i dau un scenariu, un fantasy, cu o temă mai puţin exploatată, cu personaje ce nimeresc în spaţii ireale. Pentru mine e o încercare de a mă afirma în cu totul altă stilistică decât cea în care lucrez acum. Propunerea e a producătorului rus, care deja a şi anunţat public că filmul se va face. Lucrul ăsta m-a şocat uşor, întrucât Selianov e unul dintre cei mai importanţi producători ruşi de astăzi, după ce a produs filmele Particularităţile vânătorii naţionale, Fratele unu, Fratele doi, filmele lui Lunghin, Balabanov. Mi-a văzut filmuleţele şi a insistat să ne vedem. Acum, trebuie să-i demonstrez că pot face faţă provocării.
– În ce limbă vei scrie scenariul?
– Este pentru prima oară când scenariul îl scriu direct în rusă. La drept vorbind, e mai complicat, pentru că nu prea am destule cuvinte pentru a-mi exprima ideile. Dar nu cred că aceasta poate fi o problemă, pentru că oricând se va găsi cineva care să redacteze un text scris de un român în limba rusă.
– Tu vei fi şi regizorul filmului?
– Da, în principiu, a fost vorba să fac şi regia. Sincer vorbind, mi-ar plăcea, asta atâta timp cât nu va călca pe coadă un alt proiect de-al meu, care deja e anunţat şi e foarte probabil să se realizeze în această vară, e un scenariu mai vechi de al meu, produs de un studio din România. Şi filmul lui Selianov e anunţat pentru primăvara şi vara acestui an. Două filme în acelaşi an e, practic, imposibil să faci. Va trebui să aleg. Şi voi regiza filmul din România.
– Ce fel de film e cel din România?
– E o comedie, scrisă acum câţiva ani. Filmul urma să fie gata încă în urmă cu trei ani, dar turnarea lui a fost temporizată de criză.
– E totul gata?
– Munca propriu-zisă va începe în primăvară, dacă lucrurile se vor desfăşura aşa cum sunt prevăzute.
– Scenariul e al lui Porumboiu?
– Nu, e al meu.
– Dar ăla de Porumboiu?
– La limita de jos a cerului. Aşa se cheamă scenariul lui Porumboiu. L-am filmat acum un an, dar unele scene mai trebuie să le mai filmez o dată. Apoi o să intrăm în postproducţie. S-ar putea ca în această primăvară filmul să fie gata.
– Despre ce e acest film?
– E o poveste mai veche. E vorba despre cum o femeie poate să arunce şarpele între doi prieteni. Mai e şi despre cum poţi face o crimă, fără să urmăreşti asta, dar eşti responsabil de ea.
– Cu ce actori ai lucrat?
– Am lucrat cu Sergiu Voloc şi cu Igor Babiac, interpretul rolului central, care, spre stupoarea mea, s-a dovedit a fi un foarte bun actor de cinema. Încă mai e student, dar are o capacitate uimitoare de a filtra realitatea şi de a o reda foarte expresiv pe ecran.
– Cum îi găseşti pe aceşti actori care s-au lansat practic odată cu filmele tale?
– Ei bine, Voloc nici măcar nu era actor. Era un om căruia îi plăcea foarte tare muzica şi încerca din răsputeri să devină actor. A fost dat afară de la facultate. Apoi a plecat şi de la Satiricus. Dar lucrurile se explică foarte simplu. Încerc mereu să descopăr feţe noi şi nu neapărat printre actori. Eu consider că fiecare dintre noi poate fi actor. Nu e obligatoriu să faci actorie pentru a fi actor, bineînţeles, poate doar în zona dramei sau a comediei. S-ar putea să cunoşti mai puţine tehnici actoriceşti, dar, necunoscându-le, nu este exclus să joci mai firesc. Eu caut tot timpul oameni noi. Chiar şi pe această cale îi invit pe toţi cei care vor să joace în filme să mă caute. Îi aştept pe toţi, indiferent că sunt urâţi, zâmbitori sau mai trişti.
– De ce totuşi preferi acest gen de actori comedienilor profesionişti?
– Eu nu mi-am propus asta în mod programatic. Ziceam mai devreme, fiecare dintre noi are capacitate interpretativă, inclusiv actorii profesionişti. Totuşi, actorii moldoveni au o problemă în ceea ce priveşte jocul în filme. Majoritatea activează în teatre şi au ticuri teatrale, o exagerare a gesturilor, a privirilor sau a comportamentelor. Nouăzeci la sută din ei au tendinţa de-a striga în loc să vorbească.
– Există o temă comună a filmelor tale?
– Pe mine mă interesează mai degrabă personajul colectiv, şi nu personalul individual. Cheia mea e sarcasmul şi ironia. Subiectele mele pot fi încadrate lejer în zona comediei absurde sau în fantasy. În apele astea mă simt eu cel mai bine.
– Cum apar moldovenii în filmele tale?
– De multe ori naivi, dar nu proşti, săraci şi, deseori, inventivi. Gata să rezolve anumite situaţii dificile prin metode neordinare. Dar nu sunt şmecheri. Poate mai degrabă caraghioşi. Dar, totodată, personajele mele acţionează foarte firesc. Ceea ce-i motivează pe eroii mei să acţioneze într-un mod neobişnuit sunt lucruri foarte naturale.
– Cum îţi explici succesul filmelor tale?
– Simplu. M-a ajutat netul.
– Cam câte filme ai în total?
– Nu am foarte multe: trei-patru.
– Mi se pare că eşti modest…
– Nu e adevărat. Sunt foarte multe filme plasate pe net cu tagul Cobileanski, dar nu toate sunt ale mele. Sunt unii artişti care exploatează aceeaşi zonă a comediei şi se folosesc de numele meu pentru a fi mai cunoscuţi. Treaba asta nu mă deranjează pentru că aceşti oameni stârnesc interesul pentru filmul scurt şi asta e foarte bine.
– Cum se desfăşoară munca la scenariul comandat de producătorul rus?
– Mă strădui să lucrez zilnic, dar asta nu e chiar atât de simplu. „E uşor a scrie versuri / când nimic nu ai a spune…”. Problema nu este cât scrii zilnic, dar cum.
(Un interviu realizat de Dumitru Crudu în cadrul emisiunii „Noii Barbari” de la Radio Chişinău)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
