Politică

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Prințul de Monaco

După întrevederea celor doi oficiali, şeful statului şi-a exprimat speranța că experiența Monaco va permite Republicii Moldova să creeze condiții economice şi fiscale benefice pentru atragerea investitorilor străini.

„Am venit cu propunerea către Alteţa Sa de a veni într-o vizită oficială în următoarele luni la invitația președintelui Republicii Moldova pentru a semna proiecte economice concrete”, a spus Igor Dodon.

Prințul Albert al II-lea a declarat la rândul său că delegația pe care o conduce a rămas foarte încântată de vizita în Republica Moldova şi a depistat aici o țară cu potenţial enorm de investiții. „Noi vrem să jucăm un rol pe cât posibil de important în proiecte viitoare, în diferite domenii. Plecăm cu amintiri foarte bune despre Moldova şi vă mulțumesc pentru invitație. Voi fi fericit să revin pentru a continua relaţiile noastre”, a spus Prinţul de Monaco, subliniind că reprezentanții mediului de afaceri şi ai Consiliului economic au fost foarte încântaţi de dialogul avut la Chişinău cu partenerii moldoveni.

De asemenea, oficialul străin a spus că există condiţii pentru o relaţie durabilă pe partea economică, dar şi în alte domenii.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *