Social

Igor Guzun: „Îmi fac bine munca, uneori, vreau să cred, chiar strălucit. Asta fac eu pentru R. Moldova”

Are 43 de ani, dintre care zece a lucrat în presa scrisă. De 11 ani este lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM, iar de cinci ani conduce Agenţia de comunicare „Urma Ta”. Anul acesta, Igor Guzun a lansat, împreună cu echipa sa, portalul Ştiripozitive.eu, însă cel mai des îl găseşti pe blogul personal aiciscriu.eu.

Specialist în comunicare, Igor Guzun apreciază dezvoltarea pieţei media din RM, dar o şi critică. Consideră că, pe alocuri, se face un jurnalism de apocalipsă, că unii câştigă prin senzaţional, dar pierd din credibilitate, iar cei care sunt mai înceţi furnizează o informaţie mai sigură. În plus, lipseşte continuitatea, este de părere Igor Guzun. „Unele subiecte sunt abandonate pe drum, deşi ar fi nevoie să se revină la ele. Dar apreciez faptul că astăzi jurnaliştii, dincolo de ceea ce fac ei în mod curent, comunică şi cooperează. Existau timpuri când oamenii din mass-media nu discutau unii cu alţii din simplul motiv că lucrau la publicaţii diferite”.

Despre Agenţia de comunicare „Urma Ta” Igor Guzun spune că, atât timp cât le dă oamenilor ce au nevoie, se simte foarte bine, mai ales că poate să câştige bani din asta. „Sparge pereţii” în companiile unde lipseşte comunicarea între angajaţi, face instruiri pentru jurnalişti şi oficiali guvernamentali. Unul din sloganele pe care le-a inventat şi acum se mândreşte cu el este „Moldova începe cu Dreptul, cu Dreptul Copilului”.

Invitatul rubricii noastre are şi un sfat pentru politicienii din RM, în materie de comunicare – un vers din Guess Who: „Lumea simte, vrea fapte, nu cuvinte”. Consideră că, oricât de reuşite ar fi campaniile electorale, oamenii înţeleg când un politician spune adevărul şi când nu.

Portalul de ştiri pozitive îl descrie ca pe un moment de respiro pentru oameni, după ce aceştia se informează de pe portalurile de ştiri-standard. Ştirile pozitive sunt prezente peste tot, doar că, de obicei, în prim-plan sunt scoase cele negative. „Din Moldova e greu să pleci şi în Moldova e greu să rămâi”, asta răspunde Igor Guzun când este întrebat dacă are de gând să plece din ţară. Este de părere că sunt încă foarte multe de făcut în ţara noastră şi că nu ne rămâne decât să ne adaptăm la noile tendinţe.

Cel mai mult lui Igor Guzun îi place să scrie. „Poate ar trebui să scriem mai simplu, în stil american, spune el, şi să nu ne mai împiedicăm în cuvinte”.

Deoarece nu pare a fi omul care aşteaptă ca statul să facă ceva pentru el, l-am întrebat ce face el pentru R. Moldova. „Îmi fac bine munca, uneori, vreau să cred, chiar strălucit, împrumut idei şi experienţă celor mai tineri. Fac asta nu neapărat pentru R. Moldova, ci pentru oamenii care mă cunosc”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *