Impresionant. Familia fondatorului Ikea nu va moșteni miliardele de dolari. Cum se va împărți averea acestuia
Banii nu vor ajunge însă la familia lui Kamprad, grație unui sistem unic conceput de suedez și menit să asigure independența pe termen lung și longevitatea conceptului Ikea. În urmă cu mulți ani, Ingvar Kamprad a plasat controlul celui mai mare retailer de mobilă din lume unei rețele de fundații și holdinguri.
Așadar, moștenitorii lui Kamprad nu vor avea control direct asupra firmei Ikea, însă vor primi o parte mai mică de bani din partea afacerii de familie Ikano Group, care cuprinde mai multe afaceri din domeniul finanțelor, imobiliarelor și manufacturării de bunuri. În 2016, Ikano Group a fost estimat ca având o valoare de piață de aproximativ 10 miliarde de dolari.
Cele mai multe dintre magazinele Ikea sunt controlate de Stichting Ingka Foundation, o entitate olandeză al cărei scop este acela de a face donații unor organizații caritabile și de a susține inovațiile în design, potrivit misiunii sale. Structura olandeză a fost fondată de Kamprad în 1980, iar familia suedezului nu are control direct asupra ei.
Totodată, mărcile, brandul și conceptul IKEA au fost plasate sub controlul Fundației Interogo, o entitate din Lichtenstein, a cărei subsidiară Inter Ikea este francizorul mondial al retailerului.
„Fundația Interogo este condusă de către un Consiliu Fondator, alcătuit din cel puțin doi membri, și un Consiului de Supervizare, format din șapte membri. Membrii familiei Kamprad din Consiliul de Supervizare au fost și vor fi întotdeauna în minoritate”, a declarat Anders Bylund, liderul departamentului de comunicare al companiei.
Cu toate că poartă numele de fundație, această organizație nu are o misiune exclusiv filantropică, ci permite și reinvestirea profiturilor companiei.
Sursa: Digi24.ro