Imre Nagy – un bolșevic devenit simbol al anticomunismului

Denumită de istoriografia maghiară „Lupta de eliberare de sub ocupația sovietică și împotriva comunismului”, aceasta a fost prima răbufnire populară împotriva sistemului tiranic impus de Moscova în țările din Centrul și Estul Europei ajunse în sfera sa de influență la finele celui de-al Doilea Război Mondial. 

În aceeași zi, trupele sovietice au invadat Ungaria și au trecut cu tancurile peste tinerii studenți ieșiți să protesteze în centrul capitalei ungare împotriva bolșevismului. Luptele au durat circa 10 zile, la finalul cărora mii de civili, în marea lor majoritate tineri, au fost uciși de militarii ruși, care au mobilizat pentru această înăbușire a mișcării pentru libertate a populației 6000 de tancuri (mai mult decât folosise Germania pentru invazia URSS în 1941). Aproximativ un milion de unguri (mai mult de 10% din populația țării) au abandonat țara natală și au plecat în exil pentru a scăpa din fața șenilelor blindatelor sovietice, care au transformat în ruină unul dintre cele mai frumoase orașe europene.

În fruntea acestei mișcări anticomuniste s-a aflat Imre Nagy, cel desemnat de revoluționari ca prim-ministru al guvernului format după alungarea bolșevicilor de la putere. Nagy, un fost luptător al Armatei Roșii în timpul războiului civil din Rusia – a făcut parte din detașamentul de soldați care asigurau paza fostului țar Nicolae al II-lea și a familiei sale și foarte probabil a fost unul dintre cei șapte membri ai plutonului de execuție – era respectat pentru profesionalismul său, însă avea un trecut care îl recomanda drept un comunist notoriu.

Cu toate acestea, la 23 octombrie 1956, studenții demonstranți cer reintrarea lui în Guvern. În seara respectivă a ținut un discurs anticomunist memorabil în fața Parlamentului și a fost numit din nou prim-ministru.

Pe data de 28 octombrie a luat o poziție fermă în susținerea revoluției și introducerii pluripartitismului. La începutul lunii noiembrie, Guvernul lui anunță ieșirea Ungariei din Pactul de la Varșovia, declarând Ungaria țară neutră.

În dimineața de 4 noiembrie a ținut un discurs dramatic la radio, anunțând a doua intrare a trupelor sovietice, mai târziu cerând azil la Ambasada Iugoslaviei. Pe 21 noiembrie este răpit în drum spre casa lui – nefiind respectată înțelegerea cu iugoslavii – și este deportat în România, la Snagov, împreună cu mai mulți reformiști. Nu a fost dispus să demisioneze și nici să recunoască Guvernul lui János Kádár, omul sovieticilor instalat la conducerea Ungariei după înăbușirea revoluției, în ciuda presiunilor politice puternice și a somațiilor repetate.
A fost readus acasă în aprilie 1957. Între 9 iunie și 15 iunie 1958 a fost judecat într-un proces cu ușile închise, fiind în cele din urmă condamnat la moarte. Sentința a fost executată chiar în ziua următoare. Între anii 1961-1989 cadavrul lui a fost ascuns în parcela 301 din Cimitirul Nou din Budapesta. Imre Nagy a fost reabilitat în 1989 și a fost reînmormântat solemn în același an la data de 16 iunie, în chiar lunile premergătoare căderii Cortinei de Fier.