În acest secol Dumnezeu va fi român

Și după 22 de ani de la declararea Independenței RM, actul Unirii din 1918 continuă să fie judecat de către oficialități de pe pozițiile ideologiei sovietice. Și după 22 de ani, societatea moldoveană este încă o societate foarte sovietică. Principala dovadă în acest sens e prezența masivă în sistemul politic moldovean a forțelor politice de stânga, prin excelență rusofile și antieuropene. Anume aceste forțe mențin clivajul pro-Est – pro-Vest din mentalul societății. Și după 22 de ani, RM este un câmp de luptă unde se bat două opțiuni diferite, antagoniste, care se exclud reciproc – proeuropeană și prorusă. 

Ultimul sondaj de opinie ne repune în fața unei realități relevante: circa 60 la sută din populația RM nu știe ce ar alege – vectorul Vest sau Est. În acești 95 de ani de la unire, am avut și 22 (24) de ani de aflare în componența României, și 55 de ani de aflare în componența URSS, și 22 de ani de independență, dar moldovenii continuă să bată la poarta acelorași întrebări, incertitudini, sfâșieri identitare și dileme geopolitice.

Actul de la 27 martie 1918 nu a fost doar o „unire cu România”, ci un pas uriaș în direcția a ceea ce noi numim azi „integrare europeană”. În acel 1918, românii dintre Prut și Nistru au rupt-o cu spațiul ruso-asiatic bolșevizat și s-au inclus în spațiul democratic european. Azi, după 95 de ani, ne aflăm tot acolo unde ne-am aflat în 1918 și ne punem aceeași întrebare: încotro? O bună parte de populație vrea spre Est („cu rușii”), altă bună parte spre Vest („cu românii”), iar 60 la sută, precum am spus mai sus, nu știe unde vrea. Bătălia se dă nu atât în plan politic, doctrinar, cât mai mult în plan identitar și geopolitic. Astfel, în RM se conturează tot mai pregnant tendința de etnicizare a votului. PCRM, de exemplu, dar și sateliții lui de pe stânga eșichierului politic, nu au nimic cu doctrina comunistă clasică, iar sub drapelul lor electoral se adună minoritatea imperială rusă care votează nu pentru marxism-leninism, ci împotriva cursului RM spre Europa (România). Bătălia e inegală, fiindcă această minoritate are în spate un imperiu agresiv în refacere, Rusia, iar forțele proeuropene au drept aliat o Românie pe care actuala guvernare liberal-democrată o tratează cu vizibilă răceală și chiar nervozitate. În relațiile dintre Chișinău și București au apărut în ultima perioadă de timp mai multe momente neclare – mă refer la incidentul cu atașatul militar, la anularea în ianuarie a celor două vizite la nivel înalt, dar și la atacurile antiromânești ale lui Lupu la Comrat. Acestea sunt niște mesaje (transmise Bucureștiului) nu tocmai amicale și inteligente.

Astfel, trebuie să constatăm o realitate: azi, pericolul rusesc este la fel de mare ca și acum 95 de ani. Atunci soluția găsită a fost unirea cu România. Există încă multă lume care mai crede că unirea cu România mai poate fi realizată „aici și acum”. E dreptul oricui să viseze ce vrea. Realitățile însă ne spun altceva: viitorul românesc al R. Moldova poate fi asigurat numai în condițiile intrării noastre în marea familie europeană, iar noi trebuie să realizăm odată și odată că ne mișcăm spre România în măsura în care ne mișcăm spre Europa. Să nu uităm nici pentru o clipă: azi, singura „cheiță” cu care moldovenii pot deschide poarta spre Europa este pașaportul românesc. Va trece timpul și vom conștientiza valoarea adevărată a acestui „instrument”. După aproape patru ani de retorică proeuropeană și regim liberalizat de vize, tot pașaportul românesc rămâne „cheița” fermecată spre Europa. Anume din această cauză ideea integrării europene a RM este discreditată și torpilată cu atâta insistență, românismul e declarat un soi de retardare intelectuală, iar patriotismul – xenofobie. Trebuie să realizăm că ceea ce se întâmplă azi cu Alianța și cu criza guvernamentală este în egală măsură o acțiune antieuropeană și antiromânească. Posibilele alegeri anticipate vor aduce în fruntea RM o guvernare de stânga care va fi nu numai antieuropeană, ci și antiromânească. Prin această prismă trebuie analizate acțiunile actualilor lideri ai AIE.

Simplificând un pic lucrurile, constatăm că azi R. Moldova se află din punct de vedere geopolitic aproximativ în aceeași situație în care se afla acum 95 de ani și trăiește aceeași dramă a sfâșierii între ispita europeană și cea slavă. Azi, când unii clatină într-un mod iresponsabil corăbioara RM, mai mult ca oricând avem nevoie de România. Acest adevăr trebuie să-l înțeleagă, în primul rând, liderii politici care, din păcate, continuă să-și potrivească ceasurile cu orologiul de la Kremlin și să semneze necrologuri lui Bodiul.

Noi, românii de pe cele două maluri ale Prutului, ne vom regăsi doar atunci când vom aduce în fruntea RM o elită care nu suferă de schizofrenie politică. Cred până la lacrimi că în acest secol Dumnezeu va fi român, pentru că românismul nu e o opțiune politică, ci un destin, iar de destin nu fugi.