Istorie

În culisele istoriei. BULGARIA BASARABEANĂ…

George Bezviconi, incontestabilul genealogist care referitor la neamul Uvaliev scrie foarte puţin: „Uvaliev, 1915, I, acte 1914, bulgari; din arendaşi. Familia lui Teodor Ştefan, aghiotant al domnitorului Alexandru al Bulgariei, moşier la Căzăneşti (Orhei).

(Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Vol. II, Bucureşti, 1943)”.

Norocul de a afla mai multe amănunte despre acest neam ne-a surâs atunci când am dat peste memoriile lui Grigore Comarov, scrise la Bucureşti, în limba rusă, în condiţii foarte neprielnice de refugiu, după ocuparea Basarabiei de către sovietici la 28 iunie 1940.

În judeţul Orhei trăia familia Uvalievilor, de origine bulgară. La sudul Basarabiei trăieşte un număr mare de bulgari. Au venit aici la începutul secolului al XIX-lea.

În 1812 când Turcia a cedat Rusiei Basarabia, această parte a Moldovei era foarte puţin populată, în special sudul. Guvernul Rusiei s-a arătat extrem de interesat în popularea acestor pământuri cu străini şi astfel în sudul Basarabiei s-au constituit numeroase colonii de bulgari, nemţi, francezi.

Bulgarii veniţi în Basarabia se îndeletniceau în special cu grădinăritul şi, aşezându-se pe noile locuri libere, au continuat să-şi exercite meseria de acasă. Îşi alegeau terenurile din preajma râurilor şi lacurilor, construiau roţi masive pentru aducţiunea apei şi pretutindeni unde se stabileau puneau în scurt timp la punct grădini irigabile mari şi foarte bune. Până în prezent, moldovenii basarabeni le spun grădinarilor „grădini bulgăreşti”.

Toţi grădinarii bulgari s-au îmbogăţit, arendau şi cumpărau terenuri, moşii şi acum nepoţii şi strănepoţii lor ocupă adesea o poziţie socială bună, de vază. Pe la 1870 tatăl Uvaliev a cumpărat în nordul judeţului Orhei, lângă satul Căzăneşti, pe malul râului Răut o mare moşie, unde a înălţat o casă, a pus la punct o gospodărie şi a rămas să trăiască acolo”.

Aici se impune o precizare. Pe primul proprietar al moşiei Căzăneşti îl chema Ştefan Uvaliev. Dintre copiii lui nouă ne sunt cunoscuţi doar doi: Teodor şi Irena.

Consultând dosarul la Arhivele statului, George Bezviconi s-a limitat doar la informaţia despre Teodor care la acel moment mai era în viaţă şi prezenta un anumit interes istoric din punctul de vedere că a fost aghiotant al regelui bulgar într-un moment extrem de dificil din destinul acestei ţări, deci putea furniza informaţii inedite despre acele evenimente:

„Bulgarii care au trăit în Basarabia nu şi-au întrerupt niciodată legăturile cu patria de origine. În timpul războiului din anii 1877-1878, tânărul Uvaliev s-a înscris voluntar în miliţiile populare bulgare şi a luptat împotriva turcilor pentru independenţa Bulgariei. A luptat întreg războiul după care a fost angajat adjunct al primului cneaz bulgar Alexandru Battenberg.

În primii ani ai existenţei sale, Bulgaria avea mare nevoie de bani. În anul 1883, cneazul Alexandru Bettenberg căuta pentru Bulgaria un împrumut de 5.000.000 franci şi nu a găsit nicăieri bani în Europa. Nici una din băncile pariziene sau vieneze nu a dorit să împrumute tânărului stat. Tot atunci între Bulgaria şi Rusia care a contribuit la crearea ei şi a sprijinit-o întotdeauna, s-a înregistrat o anume răcire a relaţiilor care peste trei ani a condus la răsturnarea de pe tronul bulgar a cneazului Alexandru Battenberg.

Bătrânul Uvaliev, tatăl adjutantului cneazului, venind în Bulgaria şi aflând greutăţile financiare ale acesteia, s-a întors în Basarabia şi a adunat de la bulgarii basarabeni trei milioane de ruble de aur ruseşti (după cursul de atunci 7.800.000 franci francezi), i-a dus personal şi i-a dat cu împrumut cneazului bulgar.

Apoi tânărul Uvaliev a părăsit serviciul militar bulgar, a venit în Basarabia, la moşia Căzăneşti şi restul vieţii a făcut activitate economică.”
Memorialistul Grigore Comarov, vestitul publicist rus, proprietarul moşiei Cubolta, găseşte multe detalii evocatoare în momentul în care îşi aminteşte despre vizita sa la moşia Uvaliev:

„Am vizitat Căzăneştii după 1918. Casa mare cu două caturi înălţată pe malul râului Răut, era minunată. Era un adevărat palat, cu ferestre mari, cu turnuri, cu o foarte frumoasă arhitectură. Dacă acest palat s-ar fi aflat la Chişinău, în capitala Basarabiei, s-ar fi considerat una dintre cele mai frumoase edificii şi ar fi atras atenţia generală. Casa era străjuită de un parc ce cobora în terase până chiar la apa Răutului.
Am trecut de multe ori pe lângă conacul Uvalievilor. Ascunsă de copaci, casa nu putea fi văzută de departe şi abia la apropiere, brusc, în faţă ţi se arăta şi creştea în stepă, în plin câmp, exact ca într-o poveste orientală dintr-o mie şi una de nopţi un minunat palat cu turnuri, cu enorme ferestre reflectoare, înconjurat de o mare livadă fructiferă.

Nu departe, la un kilometru distanţă, se înălţa o enormă şi frumoasă clădire cu cinci etaje. Era moara cu valţuri faimoasă în întreg judeţul, ce atrăgea o mulţime de măcinători. Toamna şi iarna în jurul şi în preajma morii, în câmp, stătea o mulţime de căruţe ţărăneşti cu grâu (o tabără întreagă) care aşteptau, uneori câteva zile în şir, pentru a măcina. Timp de doi ani, cât moara a fost dată în arendă, pentru ea s-a plătit anual câte un milion de lei (la cursul de atunci – 5.000 dolari anual).

În doi kilometri, pe panta unui deal se întindea o vie de o sută de hectare cu viţă-de-vie de soiuri franceze valoroase. Vinurile de la Căzăneşti erau cunoscute în întreaga Basarabie. În anul 1935 am fost la Căzăneşti cu prilejul căsătoriei nepoatei lui Uvaliev. S-a servit vin alb de Căzăneşti, păstrat 15 ani în beciurile acestuia. Vă asigur că vinul respectiv nu numai că nu era inferior, dar putea fi deosebit de vinurile franceze de calitate.

Uvalievii nu obişnuiau să arendeze terenuri, din cele 7.000 hectare pe care le aveau, iar după reforma agrară din 1918, cele 100 hectare rămase, le-au gospodărit singuri. Lucrau foarte bine pământul şi întotdeauna au obţinut recolte mari.
Familia Uvaliev avea o bună faimă şi prin faptul că întotdeauna femeile din această spiţă au fost foarte frumoase.
Fiica mai mare a Uvalievilor a fost căsătorită cu generalul Voinescu, comandantul serviciului de jandarmi din Basarabia. A fost o femeie extrem de frumoasă, de excepţional efect. Fiecare apariţie a sa la restaurant sau la teatru atrăgea întotdeauna atenţia generală.
Uvalieva, mezina, era şi ea o femeie frumoasă dar de alt tip, gingaşă, de o feminitate aparte şi putea să servească la pictarea madonei catolice. Era măritată cu extrem de popularul în Basarabia centrală Costea Roşco.”

Extrem de importante sunt aceste detalii furnizate de memorialist. Magistrala Chişinău-Bălţi este şi astăzi unul dintre cele mai controversate din cauză că agenţii economici actuali nu au acelaşi simţ al răspunderii pentru banul public şi respect pentru bunul public cum era cultivat pe vremuri.

„Roşco era fratele şi fiul unor preoţi din satul Sărăteni, judeţul Orhei. De profesie era avocat la Tribunalul din Orhei. Un om extrem de drăguţ. Mulţi ani a fost membru în Parlamentul de la Bucureşti, iar pe timpul liberalilor a funcţionat mult timp în calitate de prefect al judeţului şi în sfârşit de primar neschimbat al Orheiului.

În calitate de prefect, a obţinut la Bucureşti un credit special şi a dus la bun sfârşit demult începuta şosea ce străbătea întregul judeţ Orhei şi mergea de la Orhei spre Bălţi. Această şosea până la limita judeţului Orhei avea 46 de kilometri. De la artera principală a şoselei se ramifica spre nord un fir de şosea la fel de larg, de bun spre localitatea Căpreşti şi se desfăşura tot timpul pe valea râului Răut, unind cele mai bogate sate. Măsura 32 de kilometri.

Roşco nu numai a construit aceste două şosele, dar şi le-a plantat, pe ambele părţi, cu arţar american. În toate satele prin care trecea şoseaua au fost organizate detaşamente ţărăneşti pentru supravegherea plantării arborilor şi altele care în primii ani aveau misiunea să afâneze pământul din jur şi să ude de patru-cinci ori pe vară fiecare arbore proaspăt plantat. Arborii erau păziţi de supraveghetori postaţi la fiecare șase kilometri şi care patrulau pe şosea. Ca urmare, toţi pomii s-au prins.

I-am văzut pe aceşti arbori la 15 ani după plantare. Erau deja nişte arbori mari şi frumoşi, cu multă umbră şi care făceau pitoreşti împrejurimile prin care trecea şoseaua. Populaţia locală a botezat şoseaua „bulevardul Roşco”.

Cea de-a treia fată a Uvalievilor era căsătorită cu Nicolai Nicolaevici Donici, fratele cunoscutului antropolog Alexandru Nicolaevici Donici. Donicii reprezintă una dintre cele mai vechi familii moldoveneşti. Nicolai Nicolaevici se interesa şi păstra toate documentele referitoare la neamul său…”

Uvaliev a fost înmormântat în curtea Bisericii „Sf. Gheorghe” din Căzăneşti. Există şi acum un monument funerar care se zice că a fost adus din Italia.

Palatul lor și moara au fost incendiate în 1941 de către Armata sovietică care se retrăgea din Basarabia și-n felul acesta s-a șters un capitol din istorie, capitolul Uvaliev…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.