Această inconsecvenţă morală are la bază o criză, o criză profund socială, care a fost generată de revoluţia din octombrie. De acel pas neferm făcut de democraţia rusă care a devenit fatală pentru imperiu, şi mai târziu, chiar, pentru un glob întreg. Gloata ridicată de bolşevici la nivelul elitelor a adus cu sine cele mai tenebre sentimente. Şi această dictatură a gloatei, utilizată ca o armă perfectă de o mână de bolşevici, a ruinat structurile morale fragile ale unei societăţi în formare.
Astăzi, fără să ne dăm seama, repetăm arhetipal nişte motive morale greşite, fiind ferm convinşi că ele sunt juste.
O să vă dau câteva exemple, fiindcă un exemplu concret întotdeauna este mai elocvent decât o filosofare abstractă.
Recent, la Arhiva SIS, şefa mi-a povestit că lucrează la un dosar. Abia acum, în 2006, părinţii unei fete dispărută încă în anii ’50 au aflat destinul ei adevărat – basarabeancă, a dispărut fără urmă la 14 ani şi toate încercările de a o găsi nu s-au soldat cu succes, ca şi cum ar fi intrat în pământ. Şi totuşi, deschiderea arhivelor secrete i-a izbăvit şi pe aceşti părinţi de povara insuportabilă a necunoaşterii destinului fiicei lor.
Fiinţă foarte capabilă, învăţând la un „tehnicum”, a fost recomandată să urmeze studiile superioare. Urma să plece în vacanţă. A mers la gară şi a dispărut. Ce s-a întâmplat cu acest copil? A fost împuşcată în acelaşi an la Saratov, motivul fiind încercarea de a-l omorî pe Stalin şi totul în baza unui denunţ pe care l-a scris cea mai bună prietenă a ei. L-a scris din invidie, pentru că în acel loc în şcoala superioară a fost promovată nu ea, ci prietena ei. Şi a scris foarte simplu: ea se duce să facă şcoala superioară ca să ajungă în ospătăria lui Stalin la Kremlin şi acolo să-l otrăvească. Un denunţ a fost suficient pentru a împuşca un om. Nouă ne vine uşor, astăzi, să constatăm dispariţia unui om, dar imaginaţia noastră nu poate reproduce torturile prin care a trecut acest copil de 14 ani înainte de a fi împuşcat. Împuşcarea ei a fost o izbăvire de la chinurile la care a fost supusă. Anchetatorii ştiau că acest denunţ este o aberaţie, dar totodată le permitea să descopere un complot, ceea ce însemna avansarea în grad, avansarea în post, supliment la salariu, premii şi multe alte nimicuri omeneşti – toate crescute pe sufletul unui copil omorât.
La fel ca și colega ei, ajunsă în mrejele securităţii, probabil, a avansat în cele mai înalte posturi, fiindcă serviciile au legat-o de gât cu acest denunţ şi mai departe ea, probabil, n-a mai putut să se mai elibereze, şi mutra ei ani de zile a stat la un panou de onoare, fiind un model pentru tinerii care intrau în viaţă. Poate şi ziarele au scris despre acest om demn de noile vremuri socialiste, care în realitate, era un criminal. Aceste lucruri au constituit de fapt punctul vulnerabil în schimbarea moralităţii. Când negrul este dat drept alb, iar albul – drept negru. Iar o întreagă societate îşi construia existenţa pe această inversare. Avea ea oare şanse să ajungă la prosperare? Niciodată.
Deschiderea Arhivei secrete a KGB-ului le-a permis părinţilor să afle despre soarta fiicei. Pentru ei s-a încheiat un calvar şi a început altul, fiindcă nădejdea că ea este în viaţă i-a susţinut în tot acest timp de aşteptare. Dar acum gândul se întoarce la oamenii care au înfăptuit această crimă şi imposibilitatea de a-i pedepsi sau a te răzbuna. Astăzi se invocă o singură scuză: „Aşa a fost sistemul”. Dar această scuză nu este suficientă, pentru că aşa a fost sistemul, înseamnă că noi eram obligaţi după 1990 să-l demontăm, să scoatem din el piuliţă cu piuliţă şi să arătăm clar toate defectele şi să-i oprim pe acei dornici de a-l repune în funcţiune. N-am făcut-o, fiindcă sistemul întotdeauna ne-a satisfăcut, ne-a convenit anume un sistem în care morala adevărată nu are loc, ci locul de cinste îl ocupă umbra moralei, iluzia ei.
Un alt caz luat tot din aceeaşi arhivă a SIS-ului. Un foarte bun scriitor transnistrean, născut în satul Năduşita, Soroca, a fost împuşcat la 8 octombrie 1938, ca duşman al poporului. Aşa cum au fost împuşcaţi 95% din intelectualii transnistreni în acea perioadă, iar în viaţă au rămas doar acei care colaborau cu NKVD-ul. Dar a venit anul 1956, au început reabilitările şi familia lui Toader Malai a depus la KGB o cerere prin care a cerut să-i comunice cum şi în ce condiţii a murit acest scriitor, deoarece soţia scriitorului urma să primească o pensie, iar fără un certificat de la această instituţie în care scriitorul era reabilitat, nu avea cum s-o obţină.
Era anul 1956. Avusese loc Congresul XX al PCUS în care Nikita Hruşciov a condamnat cu vehemenţă crimele stalinismului. Dar şefii securităţii de atunci au înţeles în felul lor hotărârile congresului şi au trimis la secţia de paşapoarte din Tiraspol, oraşul în care locuia familia, o scrisoare în care recomandau acelei secţii de paşapoarte să dea un răspuns familiei.
Toader Malai, chipurile, a murit într-un lagăr siberian, în luna februarie 1942, fiind condamnat la opt ani de închisoare şi a avut cancer la ficat. Secţia de paşapoarte a primit acel ordin, fiindcă scrisorile de recomandare ale KGB-ului erau ordine, de fapt, şi a trimis familiei o scrisoare în care repeta întocmai cele scrise de la Chişinău, modificând doar diagnoza „cancer la rinichi”. În toate enciclopediile noastre, scriitorul Toader Malai a fost trecut ca decedat în 1942. Zeci de ani, studenţii de la Universitatea de Stat şi de la institutele pedagogice, precum şi cei care deschideau manualele şcolare, erau convinşi că Toader Malai a murit în 1942, era o cifră convenabilă, pentru că era în timpul războiului, şi odată ce nu se ştia despre arestarea lui, înseamnă că scriitorul a murit în război, apărându-şi patria. Şi fiecare profesor şcolar, fiecare profesor universitar întocmea o legendă, şi aceasta circula din an în an, din om în om, fiind, de fapt, o minciună.
Statul socialist, făuritorul celui mai cinstit stat din lume, în esenţă a fost un stat al minciunii. Căci aşa l-a conceput Lenin. Pe cele patru minciuni de bază: pământ – ţăranilor, uzine – muncitorilor, pace – lumii şi autodeterminare – popoarelor. Iar ceea ce iese din minciună tot minciună este.
Un sistem lipsit de moralitate pe care noi l-am moştenit şi care atât de bine a fost utilizat de mulţi aventurieri de marcă din politica moldovenească, mai ales după 1990.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
