(În culisele Istoriei) Iurie Colesnic: Destinul artistului Petru Țurcanu

Nici chiar cei mai devotați discipoli ai lui nu se învredniceau de aprecieri laudative din partea maestrului, dar mite străinii. Anume acest fapt m-a pus pe gânduri când am citit acest material:

„Graficianul Petru Ţurcan
Petru Ţurcan unul dintre foarte puţinii fii de moldoveni, care au învăţat la şcoala de pictură din Chişinău, înainte de eliberarea Basarabiei. Element sârguincios, a fost apreciat de profesorul de desen Cogan, cât şi de directorul şcolii Plămădeală. Încă elev fiind, participa la câteva expoziţii colective din Chişinău. P. Ţurcan a fost departe de influenţele nefaste ale formalismului. Primele lui lucrări erau sincere şi accesibile.
Frământările artistului continuă un timp îndelungat. După eliberarea Moldovei, Ţurcan începe să studieze gravura şi tehnica ei, foarte grea. Această perioadă a fost pentru el o a doua şcoală şi a doua tinereţe. De acum câţiva ani Petru Ţurcan a ieşit la lumina limanului artei. Astăzi gravurile lui se pot întâlni la toate expoziţiile republicane. La expoziţia din cadrul Decadei vizitatorii au avut prilejul să aprecieze şi gravurile lui Ţurcan.
Graficianul şi-a închinat ultimii cinci ani peisajului orășenesc din Chişinău în care cartiere întregi se dărâmă, pentru ca în locul lor să se înalţe blocuri moderne, mari, frumoase şi confortabile. Seria de gravuri cu această temă au intrat în tezaurul muzeului plastic. Rămăşiţele de căsuţe mici gârbovite par şi mai nenorocite pe fondul construcţiilor actuale.
În curând va apărea un volum „Chişinăul în imagini", în care gravurile lui Petru Ţurcan vor ocupa un loc de cinste. Privindu-le, simţi patosul construcţiei din oraşele noastre, care pe zi ce trece se fac mai frumoase.
Biografia artistică a lui Ţurcan este de abia la începutul său. Suntem convinşi că el are toate calităţile necesare pentru a deveni un grafician cu renume.
Zilele trecute, întorcându-mă dintr-o deplasare, l-am întâlnit pe colegul meu Petru Ţurcan, strângându-și expoziția de dare de seamă de pe pereţii Uniunii artiştilor plastici din Chişinău. Mi-a comunicat, foarte bucuros, că a fost primit ca membru în Uniune. L-am felicitat şi i-am dorit succes şi încredere în forţele sale de creaţie.
M. Grecu, pictor
„Cultura Moldovei" 1960, din 18 decembrie, nr. 99 (586)

Mihai Grecu știa ceva ce nu bănuia nimeni, știa dar nu putea spune pe șleau din cauza cenzurii, din cauza autorităților sovietice care erau foarte vigilente la capitolul ideologie și trecut istoric românesc.

Descifrarea acestui mister se va produce mult mai târziu…

În 1967, scriitorul Dumitru Ciobanu, un fin admirator al artelor plastice, consemna în catalogul expoziției aniversare:
„Expoziția de acvaforte – acvatinte a pictorului Petre Țurcanu – o adevărată revelație pentru iubitorii de arte plastice, pare să fie și o afirmare a unui gen plastic mai puțin practicat azi la noi.

Petre Țurcanu este printre puținii maeștrii în Moldova care lucrează asiduu și pe mulți ani în acest gen și, în pofida vitejiei care ar părea că urmărește predilecția lui, a ținut cu tot dinadinsul să ne dezvăluie prin această artă subtilă și incomparabilă prin frumusețea și originalitatea ei.
Elev al vestiților maeștri care au fost A. Plămădeală, Ș. Kogan, A. Baillayre, absolvent în anul 1935 al Școlii de Arte Frumoase din Chișinău, Petre Țurcanu participă, peste doi ani, pentru prima dată, în cadrul unei expoziții organizate de Societatea basarabeană de arte frumoase, dovedindu-se un adept intransigent al realismului în artă, un bun cunoscător al vieții de la țară și al valorilor intrinseci de creație populară. Urmează apoi studiile la Academia de Arte din București și, deși probează un talent veritabil, un timp avea să-și câștige bucățica de pâine prin îndeletniciri de meseriaș, departe de sfera artei.

…Din anul 1954 participă cu o serie de stampe în cadrul tuturor expozițiilor republicane, lucrările lui sunt selecționate în repetate rânduri, pentru a fi apoi prezentate la expoziții unionale și de peste hotare, pretutindeni fiind bine primite de publicul spectator și de specialiști”.
Artistul plastic Grigore Plămădeală mi-a istorisit detalii biografice uimitoare legate de soarta lui Petre Țurcanu. Discipol apreciat mult de Alexandru Plămădeală, care l-a trimis la studii la Roma, unde urma să se aprofundeze în arta monumentală bisericească. Dar, din lipsă de mijloace, a fost nevoit să rămână la Academia de Arte din București, unde a avut parte de profesori excelenți. Cu el împreună N. Tonitza a colindat Basarabia. În 1939, când Alexandru Plămădeală se îmbolnăvește, îl cheamă la el și-i spune:

– N-am încredere în nimeni, afară de tine. Ține ștampila și cheile de la casa cu bani ai Școlii de Arte din Chișinău. Vei fi director până eu m-oi însănătoși.

La 15 iunie 1940 moare A. Plămădeală, iar la 28 iunie în Basarabia a intrat armata roșie și școala a rămas să aștepte un alt director…
În timpul războiului, Petre Țurcanu a pictat bisericile de la Saharna, de la Chilia. Apropo, acolo, la Chilia, avea să-și găsească sfârșitul prematur. Fusese la Galați să procure materiale pentru pictură și în vasul pe care se întorcea la Chilia a nimerit o bombă. Vasul s-a scufundat cu tot cu materiale, iar pictorul s-a salvat în înot. Locuia într-o casă din preajma gării, pe fosta stradă a Olarilor. Aici avea și atelierul unde picta multe icoane pe care le realiza, comerț profitabil în perioada interbelică și aproape defel după război. În ultimii ani o ducea greu, iarna îngheța de frig și se încălzea arzând lucrările și chiar creioanele. Atunci i-a și dăruit lui Grigore Plămădeală „Portretul tatălui”, care se păstrează în atelierul artistului.

În 2007, când editam ghidul enciclopedic „Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală” nu cunoșteam decât momentele semnificative din biografia de creație a artistului și de aceea biografia lui era una lipsită de culoarea pe care o nuanțează de obicei zigzagurile destinului.

„ŢURCANU, Petru (16.I.1907, s. Dâşcova, Orhei – 1.IX.1997, Chişinău), pictor, grafician. Studii: Şcoala de Pictură din Chişinău (1935), elev al lui A. Plămădeală şi A. Baillayre. Academia de Arte din Bucureşti (1938-1939). Pictor la Fondul Plastic al U.A.P. (1945-1967). Creează cu preferinţă stampe în tehnica graficii mixte, abordând peisajul, portretul, compoziţia şi alte genuri. Membru al U.A.P. din RM (1962).
Lucrări: (1938) – Portret, Cap de expresie, Cap de expresie sanguine (ciclu din 2 lucrări), (1939) – Cap; portrete – C. Negruzzi, N. Gribov, Jumati, Băiat, Femeie, Fată în roşu; picturi: Pe iaz, Pilonii liniilor electrice din Moldova, Pichetul lui I. Stebleţov, Fabrica de ciment din Râbniţa, Fântână, Codri, Sat moldovenesc, Iarnă în sat, Stradă veche în Chişinău, ciclul Senej; gravuri în aramă – Casa s. Lazo, Hotelul Moldova, Construcţii noi la Chişinău, Peisaj industrial, Izvorul tinereţii ş.a.

Expoziţii: personale – Chişinău (1965), republicane (1947-1960), unionale (Moscova, 1964).
Achiziţii: în colecţii muzeale din republică”.

Și totuși fără această notă biografică n-am fi ajuns să bănuim că dincolo de ea, totuși există un mister pe care doar timpul ne-a ajutat să-l descifrăm…

P.S. În Muzeul Național de Arte Plastice din Moldova se păstrează mai multe lucrări ale artistului Petre Țurcanu și suntem recunoscători directorului Tudor Zbârnea care ne-a pus la dispoziție câteva reproduceri din colecția muzeală.