Este poate cea mai fină și totodată cea mai completă definiție a unui pumn de oameni inimoși care au dat lumii nu numai gânduri și fapte memorabile, ci și ceea ce este mai important, au stat mereu și neclintiți de veghe la leagănul românismului.
Preotul Ion Moța (1868 -1940) n-a fost singurul refugiat transilvănean ajuns la Chișinău, în timpul Primului Război Mondial. S-a perindat pe aici multă lume, venită din Est și din Vest. Dar de remarcat s-au remarcat mai puțini, majoritatea alcătuind-o ardelenii și bucovinenii. Ca să luăm un singur exemplu – marea majoritate a profesorilor care a organizat și a predat lecții la cursurile de pregătire a învățătorilor din Basarabia în vara anului 1917 erau ardeleni și bucovineni.
Ionel Moța
Care este rolul preotului Ion Moța în derularea filmului acelui an de pomină ?
A fost un inimos publicist, redactor al ziarului „Cuvânt Moldovenesc”. Conta mult experiența lui publicistică, cunoașterea limbii române până la subtilități și îndârjirea pe care o manifesta încadrându-se în dificila luptă națională pentru identitatea Basarabiei. Cunoștea la perfecție mentalitatea poporului de jos și putea scrie pe înțelesul acestui neam de plugari.
Dar cel mai mare preț îl pun pe transfuzia de naționalism pe care o face Ion Moța. Este materia cea mai deficitară în Basarabia acelor timpuri. Cine a înțeles acest fapt pune preț dublu pe activitatea ardelenilor din 1917. În articolul său de adio, el prea modest descrie angajarea sa în marea bătălie și puțin accentuează meritele sale pe tărâmul gazetăriei basarabene. Dincolo de cele scrise și cele ce pot fi citite, rămân faptele care de istorie nu pot fi uitate, chiar dacă n-au fost fixate în condici cotidiene.
În necrologul „Preotul Ion Moța” publicat în revista Viața Basarabiei (nr. 11-12, 1940), Pan Halippa, martor ocular al muncii plină de sacrificiu depusă pe tărâmul luptei naționale din Basarabia mărturisea cuprins de o profundă mahnă:
„În ziua de 20 noiembrie a încetat din viață preotul Ion Moța, care deși ardelean de origine, aparține neamului întreg, căci a slujit, prin scrisul său și prin acțiunea lui pentru cauza națională, întregul neam românesc.
Ion Moța
Despre protopopul de la Orăștie – Ion Moța s-a scris mult, și în timpul vieții sale și după moartea sa. Noi ținem să împărtășim cititorilor noștri și lumii românești de pretutindeni informația pe care n-am văzut-o comunicată de nimeni, că părintele Ion Moța s-a legat prin munca sa de jurnalist și de Basarabia, unde a colaborat în calitate de secretar de redacție la ziarul „Cuvânt Moldovenesc”, pe care l-am înființat în 1914, alături de revista literară și culturală și populară „Cuvânt Moldovenesc” înființată în 1913.
Și cum răposatul părinte Ion Moța și-a povestit el însuși munca la ziarul „Cuvânt Moldovenesc”, într-un „Rămas bun” pe care și-l lua de la cititori pe ziua de 13 decembrie 1918, ne facem plăcuta datorie să reproducem articolul pomenit ca un document al vremii.
Iată-l:
„Subscrisul, silit de vrăjmășia ungurilor, a trebuit să iau drumul pribegiei în vremea acestui război. Gazetele mele țărănești „Libertatea” și „Foaia interesantă” au încetat a mai ieși la Orăștie, în Transilvania. Le-am scos apoi în București, înainte de intrarea României în război. Apoi, trimis de guvernul român în America, le-am scos vreo două luni și în America, de unde întorcându-mă, am fost chemat să iau redactarea gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, căci d. Pan Halippa avea prea mult lucru cu Sfatul Țării și nu mai putea scrie și gazeta.
Din februarie 1918, de la nr.17 (care a ieșit în formatul de acum, mărit al gazetei), am scris eu această gazetă. Acum, fiindu-mi cu putință să mă întorc la casa mea, plec de la „Cuvânt Moldovenesc”, ca să urmez munca întreruptă, să-mi scot iar gazetele mele acasă.
Îmi iau prin aceasta rămas bun de la cititorii „Cuvântului Moldovenesc”, mulțămindu-le de dragostea care au arătat-o gazetei în vremea cât am făcut-o eu și bucurându-mă dacă cele scrise de mine, le-au sporit cu ceva cunoștințele despre lume și mai ales despre România și neamul nostru românesc-moldovenesc.
„Cuvântul Moldovenesc” ca foaie pentru plugărime, scria-nainte vreme mai mult lucruri despre plugărie și gospodărie. Eu în aceste zile am scris mai ales despre trebile mari ale neamului românesc, a cărui hotare trec prin o mare zguduire și prefacere.
De aceea eu am crezut că azi nici plugarului nu-i mai stă mintea numai la plugărie, ci și ochii lui sunt înălțați, sau trebuiesc înălțați spre cerul aprins al neamului, al țării ce se mărește în chip minunat și despre aceste treburi să fie cât mai bine lămurit, să fie adus să vadă lucrurile așa cum e adevărat, și nu cum le zugrăvesc în chip minciunos și răutăcios dușmanii fraților noștri Moldoveni din Basarabia.
De aceea gazeta cât am făcut-o eu, a fost mai ales o gazetă națională, moldovenească, decât plugărească.
De încheiere atrag luarea aminte a bunilor cititori asupra articolului „România”, pe care îl tipăresc în fruntea acestui număr, care dă adevărată îndrumare, cum trebuie judecate stările din România, cu care e unită azi Basarabia.
Așa să socotească și ei lucrurile din România și acum, după ce a unit Dumnezeu și Transilvania, să creadă cu tărie în viitorul mare al acestei țări iubite de Dumnezeu și să știe să se bucure de aceia, că această țară va fi de azi încolo cuib de norocire și de fericire pentru neamul nostru moldovenesc. Nu va mai fi un fagure de miere pe care să-l sugă trântorii ruși și toate liftele străine aduse de vânturi turbate peste noi.
Sus inimile, frați Moldoveni.
Pr. Ioan Moța”
Așa înțelegea jurnalistul Ion Moța să slujească prin scrisul lui pe moldoveni și de aceea plecarea sa de la „Cuvântul Moldovenesc” și acum plecarea sa în călătoria cea mare, cei care l-am cunoscut și l-am petrecut, îl vom pomeni ca pe un patriot cald, un apostol al credinței naționale neobosit, un mânuitor iscusit al scrisului pentru popor,un cârmaci neadormit pe corabia mântuirii neamului nostru, care știe să orienteze în marea largă și tulburată a vieții și totodată, surprins de furtuni, să nu scape din mâinile lui vânjoase, cârma.
De la despărțirea noastră din casa „Cuvântului Moldovenesc” drumurile vieții ne-au dus în direcții deosebite – și pe părintele Ion Moța și pe acela care îi aduce azi pe mormântul proaspăt jerba aceasta de flori a ținerii de minte. Totuși, dacă am știut să ne bucurăm împreună, în 1918, de biruința neamului nostru; dacă am suferit aproape la fel din cauza scăderilor organizației noastre de stat mai târziu: sunt încredințat că viitoarea noastră întâlnire ne va înfățișa ca pe doi prieteni, care am slujit aceeași cauză: românismul”.
Trebuie să menționăm că „La Cuvânt Moldovenesc, I. Moța l-a avut ajutor pe dr. Sebastian Bornemisa, care mai înainte a redactat tot la Orăștie, revista literară „Cosânzeana” (Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieții (Chișinău, 1992, pag.432).
Iar sediul redacției se afla pe str. V. Jukovski (azi N. Iorga)15.
Am inserat în enciclopedia „Generația Unirii”, la capitolul „Ardealul” un scurt crochiu biografic inspirat de destinul lui Ion Moța din care desprind doar câteva rânduri .
A făcut studii gimnaziale la Beiuș și la Brad, absolvent al Institutului Teologic din Sibiu. A fost vicepreședinte al Societății Studenților Andrei Șaguna -Sibiu (1893-1894). Membru al Partidului Național Român din Transilvania. Ca protopop al Orăștiei a susținut mișcarea națională.
Refugiat în Basarabia, a participat activ la organizarea cursurilor învățătorilor basarabeni, a colaborat la ziarele „Ardealul” și „România Mare”, care se editau la Chișinău de către Onisifor Ghibu.
Tata eroului legionar Ionel Moța (1902-1937), voluntar, a căzut în luptele războiului civil din Spania.
Astăzi peste tot în spațiul informațional virtual e pomenit doar fiul, despre Ion Moța nu mai scrie nimeni și e păcat, căci a fost una dintre inimile Ardealului care a bătut pentru Basarabia…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
