Costache Leancă a făcut Istorie fără să aibă pretenția c-o face. Avea conștiința de sine. În revista Manuscriptum (nr.1–4, 1992) a fost tipărit un material inedit extrem de important ca informație.
Depozitat în familia lui Ion Pelivan acest document revenit în circuitul public peste ani aduce niște semnificații nebănuite. Noi, care cunoaștem Bălțiul de azi, o urbe internaționalizată până aproape de deznaționalizare, concepem cu greu mesajul ce se conține în puținele pagini. E aproape incredibil un asemenea strigăt în zilele noastre: Glasul de unire al ținutului Bălți.
„În ziua de 3 martie, ceasurile de dimineață, 20 de reprezentanți țărani din Zemstva ținutală (consiliu județean) a ținutului Bălți a prezentat la birou în numele reprezentanților din tot ținutul următoarea „moțiune” sau dorință scrisă:
Noi, mai jos iscăliții ai Zemstvei ținutului Bălți, cu cinste vă rugăm să aveți bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărâte pentru adunarea de astăzi a zemstvei, să puneți la glăsuire dorința noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu țara noastră mama România.
Știind prea bine că acum o sută și șase ani am fost furați cu de-a sila de la sânul dulce al mamei noastre scumpe cu care am făcut un trup și un suflet;
Știind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne va izbăvi Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocorit și întunecat atâta amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolșevice, iar România ne-a dat ajutor frățesc în zile de grea primejdie, curățându-ne țara de dușmani, dându-ne scutul, liniștea și rânduiala pierdută; […]
HOTĂRÂM în numele ținutului nostru Bălți să ne unim din nou cu scumpa noastră țară-mamă: România, voind să împărțim cu ea frățește tot norocul și nevoile noastre viitoare ca și în vremurile Moldovei lui Ștefan cel Mare.
Această hotărâre nestrămutată și sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere Sfatului Țării din Chișinău, pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă în numele întregii țări: sfânta, mântuitoarea, mult dorita și veșnica noastră Unire cu țara noastră mamă România, în care ne punem nădejdea, căci ca bună mamă ne va garanta frăție deplină și drepturile căpătate de norod prin revoluția din 1917.
Bălți, în 3 Faur 1918.
Urmează semnăturile."
Președintele adunării Zemstvei punând-o la vot, dorința celor douăzeci de reprezentanți a fost aprobată în unanimitate. Și adunarea s-a transformat într-o sărbătoare improvizată. Deputații au strigat urale, „Trăiască Unirea și România Mare”. Au cântat Pe-al nostru steag e scris Unire.
În centrul acestei mișcări s-a aflat un țăran Costache Leancă, care era președintele adunării generale a Zemstvei județului Bălți. Cu contribuția lui la acea adunare s-a redactat adresarea către Sfatul Țării care a fost semnată de Liga proprietarilor din județ, de primarul orașului, de președintele Partidului Național Moldovenesc, de profesorii bucovineni ce activau la Bălți și de alte personalități:
„Adunarea generală a Zemstvei din districtul Bălți, născută din alegerile regionale ce au avut loc în decembrie 1917 și convocată în ziua de 1 martie 1918 pentru votarea bugetelor și altor măsuri necesare bunului mers al administrațiunei și veței economice în această regiune, în unire cu adunarea generală a tuturor marilor proprietari, întruniți în ziua de 3 martie 1918, terminând lucrările sale, înainte de a închide sesiunea, a discutat și votat în unanimitate următoarea moțiune depusă pe biroul adunărei de către membrii Zemstvei și a marilor proprietari.
Rezemat pe principiile proclamate de marea revoluțiune a popoarelor fostului mare imperiu al tuturor Rușilor, care în primul rând odată cu libertatea și egalitatea tuturor indivizilor în fața legilor, a proclamat libertatea naționalităților de a dispune singure de soarta și străbunii noștri români între Nistru și Prut, a proclamat în ziua de 2 decembrie 1917 Basarabia ca republică moldovenească independentă și de sine stătătoare[…]
Ținând seama că în anul 1812 în urma fărdelegilor sângeroase ale tuturor popoarelor europene, Basarabia a fost smulsă fără consimțământul ei de la trunchiul ei etnografic al națiunei sale de origine,
Ținând seama de pilda splendidă pe care tânărul regat al României a dat în scurtul timp de când a fost recunoscut stat independent, atrăgându-și astăzi admirațiunea și iubirea tuturor popoarelor din lume și chiar respectul dușmanului comun,
Proclamăm astăzi în mod solemn, în fața lui Dumnezeu și lumei întregi că cerem unirea Basarabiei cu regatul României subt al căruia regim constituțional și subt ocrotirea legilor ei de monarhie democratică vedem siguranța existenței noastre naționale și propășirii economice și culturale.
Facem apel la toate adunările… din întreaga Basarabie de la Hotin până la Ismail să se unească prin votul lor la moțiunea noastră și să ceară Sfatului Țărei la Chișinău să trimeată o delegațiune ca reprezentanți din toate adunările regionale și proprietare la Iași pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament și credință către Regele Ferdinand I, Rege al tuturor românilor".
Urmează semnăturile.
Până la 27 martie mai rămâneau 24 de zile. Bălțenii anticipau evenimentele.
În iureșul acelor evenimente era implicat direct președintele acelei adunări a Zemstvei, țăranul de ieri în virtutea împrejurărilor ajuns soldat.
Constantin Leancă a făcut parte din generația Unirii. Și nu numai atât. Puțină lume știe că la Bălți textul documentului prin care era consfințită Unirea a fost întocmit de C. Leancă, Dumitru Moldovanu din Bucovina și de Dumitru Calistru, act semnat la 3 martie 1918 de Adunarea generală a Zemstvei, iar președintele acelei ședințe a fost acest țăran, bun știutor de carte. Alături de el, epocalul document l-au semnat încă 99 de participanți.
Biografia lui nu este o excepție în lista lungă a personalităților care au schimbat cursul vieții în Basarabia.
S-a născut în 1893, în satul Cuhnești, jud. Bălți, într-o familie de țărani. Au fost cinci copii: Costache, Simion, Vasile, Varvara și Elena.
Constantin a beneficiat de o brumă de carte, care i-a permis mai târziu, când a fost înrolat în armata rusă, să ajungă copist într-un regiment, moment ce l-a salvat de expedierea pe linia întâi în timpul Primului Război Mondial.
Anul 1917 l-a găsit la Odesa în compania mai multor basarabeni, împrietenindu-se cu Emanoil Catelli, Gherman Pântea, Ion Buzdugan, Anton Crihan, Andrei Scobioală, Dumitru Bogos și alții.
Comitetul militarilor basarabeni din Odesa întreținea legături directe cu Partidul Național Moldovenesc din Chișinău, de aici și implicarea lor activă în viața revoluționară a ținutului.
Destinul politic al lui Constantin Leancă s-a împletit cu destinele unor mari personalități: Constantin Stere, Ion Inculeț, Pan Halippa, Ion Pelivan ș.a. Alături de unii dintre ei a stat și în Parlamentul României Mari, parlament în care a fost ales de șapte ori deputat.
Vadim Pirogan, fiul fostului primar al Bălților, Ștefan Pirogan ne-a mărturisit:
„Costache Leancă a locuit în casa noastră la Pământeni. Toată copilăria mi-am petrecut-o sub ochii lui… Om de-o bunătate nemărginită, moș Costache a rămas în sufletul meu ca o stea arzătoare. Câți oameni au trecut pragul casei noastre la Pământeni, venind la el după dreptate… Pe nimeni n-a obijduit. Îl iubeau oamenii.
Cum se întorcea din parlament, de la București, îmbrăca niște straie vechi, țărănești, simple: o cămașă de in, o pălărie de paie pe cap și fuga la deal, la pământul său iubit…
Niciodată nu avea parale, dădea și ultimul ban când i se cerea ajutorul. În Parlamentul român răsuna adesea glasul lui, în apărarea celor obijduiți de unii funcționari răi și necinstiți. Poate nu întotdeauna putea să ajute, dar firea lui blândă, bună, onestă îi alina pe cei pătimiți. Toți plecau de la el ducând o speranță".
Când au intrat sovieticii în Basarabia, el n-a vrut să se refugieze, a rămas ca și Emanuil Catelli, Ștefan Pirogan ș.a., să-și aștepte destinul.
Noile autorități n-au mai dorit să țină cont de părerile și simpatiile lui socialiste. Au venit alți ruși, nu acei pe care ei, generația mai în vârstă, îi cunoștea încă din timpurile țarului.
A fost arestat la 16 iulie 1940, învinuit de românofilie, de participare activă la actul Unirii din martie 1918, de trădare de patrie și de activitate subversivă împotriva Uniunii Sovietice.
A fost judecat conform articolului 58-13 la opt ani de închisoare. Constantin Leancă a murit la 18 aprilie 1942 la stația de cale ferată Suhobezvodnaia din regiunea Gorki, a murit de distrofie.
Printr-o decizie a Procuraturii RSSM din 9 ianuarie 1990 a fost reabilitat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
