În culisele Istoriei: Un pedagog model

Dar nu s-a limitat doar la învăţământ. El a creat şcoli, a creat cooperative agricole, întovărăşiri a învăţătorilor, reuşind să îmbine exact activitatea pedagogică cu cea de animator cultural şi economic. O mai rară dăruire şcolii este greu să-ţi imaginezi, deoarece fiind preşedintele asociaţiei învăţătorilor din România, tot el a fost autor a zeci de manuale, iar dincolo de acest timp irosit cu migală în pregătirea manualelor şcolare, a găsit posibilitatea să scrie şi opere literare. Este firesc că un asemenea autor a apărut chiar în primul număr al revistei Viaţa Basarabiei.

Biografia lui în măsura în care este cunoscută astăzi o prezentăm aici:
Iacobescu Teodor (14.X.1888, Bucureşti – ?), pedagog, publicist, cărturar.
Studii: şcoala primară la Focşani, Şcoala Normală C. Negri din Galaţi (1905), unde a fost numit învăţător la şcoala de aplicaţie.
Învăţător la Mitreni, jud. Ilfov (1905-1906), la Plătineşti, jud. Ilfov (1906-1908), la Cernica-Ilfov (1907-1912), iar până în 1914 secretar al revizoratului şcolar de Ilfov (Bucureşti) şi institutor la şcoala nr.23 din Bucureşti.

A sosit în Basarabia în 1918 fiind trimis să organizeze învăţământul naţional. În acest scop el a ajutat la deschiderea Şcolii Normale din Soroca (1918), la organizarea cursurilor de limba română pentru învăţătorii din jud. Soroca. Apoi a trecut să activeze în sudul Basarabiei şi timp de 20 de ani a funcționat la Cetatea-Albă. A fost revizor şcolar la Cahul (1.IX.–31.XII.1918). La Leova a înfiinţat prima Casă de Sfat şi Citire cu numele N. Iorga. Revizor şcolar la Cetatea-Albă (1.I.1919-15.X.1921). Preşedinte al Societăţii Cultul Moldovei.
Preşedinte-fondator al Asociaţiei Învăţătorilor din Cetatea-Albă, director-fondator al revistei Cultura poporului (1928-1933). Preşedinte al Astrei din Cetatea-Albă din 1924. Preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.

A mai publicat: Problema orfanilor şi invalizilor de război; Lică Furnică (în colaborare cu Alexei David) şi multe alte articole în diverse ziare şi reviste. 

La 27 mai 1937 la Cetatea-Albă s-a constituit comitetul judeţean al Ligii Antirevizioniste Române, tot sub preşedinţia lui T. Iacobescu.
A fost deputat în opt legislaturi din 1922, a fost membru al Partidului Național-Țărănesc. Deputat eparhial din 1931 până în 1940.
Distincţii: Coroana României în grad de Comandor, Vulturul în grad de Comandor, Victoria, Ferdinand în grad de Cavaler, Crucea Comemorativă, Răsplata muncii cl. I. pentru învăţământ, Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului.

Opera: Invalizii… (1924); Situaţia din Basarabia (1924); Învăţământul particular (1926); Abecedar (în colaborare cu Tr. Şuteu), 2 vol. (1930); Aritmetică (ibidem), cl.1-IV (1930); Carte de Citire (în colaborare cu Cezar Petrescu), cl. II-IV (1930); Carte de gramatică (în colaborare cu Tr. Şuteu) (1930); Continentele (în colaborare cu V.V. Haneş) (1930); Abecedar (în colaborare cu I.C. Petrescu) (1935); Caiet de caligrafie (în colaborare cu Tr. Şuteu), cl. I-IV (f.a.); Caiet de desen (în colaborare cu Tr. Şuteu), cl. II-IV (f.a.); Cum s-au făcut alegerile în cetatea-Albă (1934); Geografia judeţului Cetatea-Albă (1932-1933); Motto.//Cultura poporului – Cetatea-Albă,-an.IV.-1939.-nr.1.
Despre opera lui s-a scris în Viaţa Basarabiei: Th. Iacobescu – un mare animator al culturii din Cetatea-Albă… (1939, nr.4) şi în două ediţii enciclopedice Figuri contemporane din Basarabia. – Enciclopedie. – Chişinău, 1939; Predescu, Lucian. Enciclopedia Cugetarea. – Bucureşti, 1940.

Paginile lui memorialistice cu titlul Pagini uitate, au fost publicate în nr. 1 din 1932 a revistei Viaţa Basarabiei şi reprezintă de fapt începutul unei lucrări pe care autorul o fi continuat-o, dar care aşa şi a rămas în manuscris.

„Pagini uitate
Am luat parte, cu entuziasmul tinereţii, la manifestaţia ce¬tăţenească de protestare împotriva ţarismului care înăbuşea po¬porul moldovenesc din Basarabia, în anul 1912, la Galaţi, atunci când peste Prut cântau fanfare ce proslăveau anexarea provin¬ciei româneşti.
Cu 6 ani mai înainte, în parcul Carol din Bucureşti, am stat zile întregi, cu ochi prinşi de peceţile în surguci, de pe do¬cumentele răspândite pe păreţii Cetăţii Hotinului.
Cu prilejul marii expoziţii din 1906, d1. N. Iorga a adunat cu grijă tot ce era mai interesant în legătură cu trecutul Basa¬rabiei şi aveam şi eu mândria să aşez în pavilionul ridicat atunci stampe, medalii, acte, cărţi, din care tresărea sufletul îndurerat al provinciei subjugate.
Poate de-atunci mi-a rămas în gând icoana tristă a vieţii duioase şi mistice a fraţilor de departe.
Au început să sosească apoi primele numere din „Cuvânt Moldovenesc” şi legătura a devenit mai strânsă şi dorul de fraţi mai aprins.
Cu adâncă bucurie am primit apoi în Decembrie 1917 hotărârea, ce mă trimitea împreună cu alţi colegi, să trecem Prutul şi să… cucerim Basarabia.
Zile grele au urmat, dar şi clipe de izbândă.
Prin satele moldoveneşti din jurul Chişinăului şi mai apoi spre Bălţi, Orhei şi Soroca au pornit doi câte doi, pelerini, pur¬tând în sufletul lor jalea şi obida pentru cei rămaşi departe, dar şi entuziasm, încredere şi mândrie pentru lupta sfântă începută de ei.
Ce păcat că nu s-au păstrat toate actele adunate în Chi¬şinău despre acţiunea desfăşurată la începutul anului viforos 1918 de cărturarii răspândiţi prin satele basarabene. Poate că revista „Viaţa Basarabiei” va realiza acest deziderat, făcând apel la toţi acei cari au luptat în zile grele pentru unire, să trimită amintirile lor, spre a fi publicate.
E netăgăduită însemnătatea acţiunii desfăşurate în primele luni înaintea proclamării unirii Basarabiei, de către trimişii Ţării ce terminase un războiu crunt şi era în aşteptarea înfrigurată a unei păci jignitoare.
Modeştii cărturari veniţi peste Prut au secondat cu deo¬sebit succes sforţările depuse în centrul provinciei de luptători basarabeni în Sfatul Ţării.

Cetatea-Albă

În vremea aceea de frământare şi de cumplită nesiguranţă, solii României libere plămădeau sufletul naţiei în satele moldo¬veneşti, picurând în paharul cu otravă al revoluţiei lacrămile calde ale fraţilor cu iubire adâncă.
Nu putem uita nopţile de veghe prin satele pierdute în întunerecul rece al câmpiilor sau prin preajma codrilor, când slova cărţilor ce purtam în desagi răsuna viu şi cu folos, întipărindu-se în sufletele ascultătorilor ţărani.
În zilele dintâi am fost izgoniţi, chiar loviţi uneori, dar numai după 2 săptămâni frunţile s-au înseninat şi valul cald al sângelui şi-a făcut drum uşor, contopind inimile şi gândurile noastre. Spre voi, moşnegi cu plete dalbe, din Căpriana, Truşeni, Pănăşeşti, Lozova, Vorniceni, îmi îndrept în clipa asta gândul, spre voi, ţărani cuminţi cari ne-aţi înţeles uşor pornirea noastră spre voi, cărora se datoreşte unirea adevărată.
Am trăit clipele de sărbătoare, când deputaţii Basarabiei se îmbrăţişau, cântând imnuri de slavă pentru săvârşirea minunii…
De ce n-au avut parte să se bucure cu aceeaşi frenezie, acei ce-au căzut jertfe pe altarul Patriei?
Să păstrăm de-a pururea icoana vie a strălucitului fiu al naţiei, Simeon Murafa, a energicului Hodorogea şi a duiosului poet Mateevici.
Cu gândul la ei să ducem lupta înainte, ridicând la lumină şi viaţă fericită norodul basarabean.
Ca într-un film trec înaintea ochilor adunările mari de pro¬fesori şi învăţători, ce veneau cu grabă să se împărtăşească din izvorul curat al românismului.
Setea de viaţă şi de cultură a fraţilor ce-au stat departe de noi a fost pentru zilele acelea un semn că Basarabia năzuieşte cu tot dinadinsul să se contopească definitiv cu patria liberă.
Închinare smerită blândului bucovinean, Gh. Tofan, se cade să-i aducem, pentru jertfa ce-a făcut, lăsând fraţilor din Basarabia, pe cari aşa de mult i-a iubit, toate gândurile şi toată simţirea sa.
Au urmat apoi zile de linişte şi muncă. Cine poate tăgădui sforţările eroice ale conducătorilor provinciei dintre Prut şi Ni¬stru, spre a răspândi intens raze de lumină pe ogorul înţelenit al satelor noastre?
Şcoala basarabeană, în frunte cu profesorul harnic şi en¬tuziast, d-1 Ştefan Ciobanu, şi-a făcut cu prisosinţă datoria în primii ani după unire.
Îndemn şi întrecere din partea tuturor, vedeai pretutindeni, spre a răspândi cultura şi limba românească, acolo, unde stă¬pânise – prin vitregia vremilor – limba şi cultura streină.
Elanul şi entuziasmul n-au ţinut însă prea mult, împrejurările vieţii politice au dictat măsuri cari au parali¬zat în bună parte bunele începuturi.
Cultură românească în Basarabia? Unde sunt tipografiile care să fi publicat cărţi multe, spre a fi răspândite prin satele noastre?
Unde ne sânt scriitorii, a cărora slovă să pătrundă inimile, să potolească patimile şi să tragă brazdă adâncă şi fecundă?
Ce reviste de cultură generală au apărut sub egida guver¬nanţilor, cari au stăpânit şi au condus fără atentă grijă desti¬nele acestei provincii?
Salutăm cu încredere iniţiativa directorului revistei „Viaţa Basarabiei”, care-şi propune să realizeze gândul nostru, al ace¬lora cari doresc să fie ridicată Basarabia în lumina adevăratei civilizaţii şi puternicei culturi naţionale.
Nădejdea noastră ajunge până la ţinta ce şi-a propus d-1 Pan. Halippa, cu o singură condiţiune: să vină toţi la muncă spornică, cu gândul curat al interesului obştesc, lăsând cât mai departe amăgirea şi deşertăciunea unei vanităţi ce nu poate fi cu nimic justificată.
Cu acest gând, doresc izbândă deplină „Vieţii Basarabiei” şi viaţă lungă,
T. Iacobescu.”

Cetatea-Albă vedere spre liman

Materialul de mai sus are două obiective, primul – să se uite înapoi pentru a recapitula cele realizate, iar a doua parte ține de viitor, de speranța că noua publicație va ozona atmosfera politică, care se asemăna mult cu o pâclă așternută peste Basarabia.
Regretăm mult că acest autor n-a lăsat mai multe pagini memorialistice legate de perioada aflării lui în Basarabia, care ar fi servit astăzi drept modele pentru evitarea multor greșeli care s-au comis în reformarea școlii și, respectiv, utilizarea eficientă a experienței pozitive, când doar în 20 s-a creat o școală autentică românească.

Regretăm și faptul că nu cunoaștem care a fost destinul lui Teodor D. Iacobescu după 1940, dar mai mult ca sigur că n-a fost unul ușor…
Așa le este sortit în toate timpurile celor care pășesc în primele rânduri.