În doi ani, se așteaptă o creștere de până la 15 mii persoane HIV pozitive în RM
Zilnic, circa șapte mii de persoane se molipsesc de virusul deficienței umane, iar anual sunt înregistrate în jur de 2,9 milioane de cazuri în întreaga lume. Potrivit lui Ștefan Gheorghiță, specialist din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică (CNSP), în R.Moldova, primele cazuri de HIV au fost depistate în 1987.
„De atunci și până în prezent, oficial, au fost înregistrate peste 7700 de persoane infectate cu virusul HIV”, a subliniat specialistul în timpul unei ședințe a rețelei „Jurnaliști – prieteni ai copiilor”.
Astfel, după datele estimate de către specialiștii CNSP, până în anul 2015 se așteaptă o creștere de până la 15 mii de persoane infectate. Cu toate acestea, Ștefan Gheorghiță zice că cifra poate să nu fie atinsă, deoarece în 2010 au avut o situație similară. Specialiștii CNSP au prognozat o creștere de 12 mii cazuri cu HIV, date care, până la urmă, nu au fost adevărate.
În rândul adolescenților, situația este puțin mai bună. Așadar, în anul 2012, au fost înregistrate 18 cazuri cu virusul HIV, la adolescenții de la 15 la 19 ani. Per total, din 1987 au fost înregistrate 468 de cazuri cu HIV pe același segment de vârstă.
Conform specialiștilor, cele mai răspândite căi de infectare cu virusul HIV sunt relațiile sexuale neprotejate și consumul de droguri intravenos.
Prezentă la eveniment, Silvia Stratulat, specialist CNSP, a subliniat că până în prezent tinerii nu sunt informați așa cum ar trebui. Astfel, puțini adolescenții știu despre cabinetele de consiliere și testare voluntară a virusului HIV.
„În prezent, avem circa 67 cabinete de consiliere și testare voluntară pentru virusul HIV. Tinerii trebuie să cunoască că la aceste cabinete, ei pot primi informații ample atât despre HIV-SIDA, cât și despre testul care urmează să-l facă și rezultatele acestuia. Asemenea cabinete au fost deschise în toată țara în incinta Centrelor Medicilor de Familie”, a specificat Silvia Stratulat.
O problemă cu care se confruntă adolescenții din R.Moldova este că aceștia nu au dreptul să treacă un test pentru virusul HIV, atât timp cât nu au acordul părinților. Drept urmare, mulți tineri renunță din start să apeleze la cabinetele de consiliere. În Ucraina, spre exemplu, acest test poate fi efectuat de către copii de la 12 ani, fără acordul părinților, iar în Rusia și Belarus de la 14 ani. „Nu trebuie să vă fie frică să mergeți la cabinetele de consiliere. Confidențialitatea este păstrată, iar fiecare test este gratuit”, a mai adăugat Silvia Stratulat.
Între timp, Ala Iațco, de la Centrul de Sănătate Prietenos al Tinerilor (ATIS) din Bălți, a menționat că, până în prezent, oamenii infectați cu HIV nu sunt tolerați în societate. „Din fericire, pe fruntea nimănui nu este scris că suferă de această maladie. Astfel, oamenii cu HIV își pot continua viața în societate la fel ca înainte. Cu toate acestea, atunci când se află că o persoană are HIV, atitudinea societății se schimbă imediat”, zice Iana Iațco.
Potrivit specialistei, mulți fac acest lucru la nivel instinctiv, încercând astfel să se protejeze. „Oamenii trebuie să cunoască că, prin comunicare, nu te poți molipsi de HIV. Trăim în secolul XXI și ar trebuie să fim mai toleranți unii cu alții”, a spus Ala Iațco.
În prezent, la nivel global, peste 36 de milioane de persoane sunt infectate cu virusul HIV.