Și ar fi absolut firesc ca pentru asta țările susținute de ea să-i fie recunoscătoare. Dar așa ceva, cu regret, nu întotdeauna se întâmplă. Astfel, deja de mai mult timp, actualul Guvern al Greciei induce cetățenilor țării sale insatisfacția față de cerințele creditorilor, inclusiv sau poate întâi de toate ale Gu-vernului RFG, de a restitui la timp o anume parte a datoriei, ca o condiție primordială a continuării creditării. E și mai regretabil, însă, faptul că această poziție iresponsabilă a Guvernului Greciei găsește susținere din diverse părți, deseori invocându-se situația materială grea în care s-ar afla majoritatea grecilor.
În această situație consider binevenită publicarea și la noi a unor date privind starea materială a oamenilor în RFG și în unele din țările care solicitau sau mai solicită susținere financiară de la UE și ceilalți creditori (datele sunt din surse germane, luate – în majoritate – prin intermediul revistei „Partner”, care se editează – în limba rusă – la Dortmund de către imigranți, proveniți din fosta US).
Ca peste tot în lume, în RFG oamenii se deosebesc, evident, și după situația lor economică/gradul de bunăstare. Iar schimbarea acestuia, exprimată, întâi de toate, în mărimea veniturilor anuale ale fiecărei familii, e considerată drept temelie a avansării sau coborârii pe treptele scării sociale. Institutul de Economie din Köln, în baza unor cercetări efectuate pe anii 2005-11, împarte populația țării în 3 straturi cu 5 substraturi sau grupuri în ele. Stratul I sau de sus este format de familiile cu cele mai mari venituri și care obțin peste 100 mii de euro pe an (cota lor pe țară e de doar 0,5%). Stratul II alcătu-iește clasa de mijloc. Stratul III sau de jos este format de cei cu venit mai mult sau mai puțin suficient și cei care se află la limita sărăciei.
Cercetările de acest gen doresc să convingă că în respectivele societăți predomină mobilitatea socială verticală, adică trecerea oa-menilor din păturile sărace în cele de mijloc și în cele de sus. Că și în RFG au loc astfel de schimbări, nu încape nici o îndoială. Datele statisticii de stat spun că, în anii din urmă, numărul celor cărora le-a reușit să părăsească pătura cea mai săracă a scăzut. Astfel, dacă în 1996-1999 asta s-a întâmplat cu 69% din reprezentanții ei, în 2006-2009 a putut-o face doar fiecare al doilea. Or, aceasta înseamnă că în țară crește numărul celor săraci. Inclusiv, printre o parte conside-rabilă a acelor bătrâni care n-au venit din exterior. Astfel, dintre cele 2,6% de persoane cu vârsta de 65 și mai mulți ani, cărora li se asigură baza existenței la bătrânețe, 1,5% sunt localnici (ei au preferat acest statut, fiindcă el le aduce ceva mai mulți bani în comparație cu mărimea pensiei care li se cuvenea). În 2013, în medie pe țară dintre fiecare 1000 de oameni bătrâni, 30 primeau nu pensie, ci în-demnizația menționată.
Iată ceva informație despre mărimea impozitelor plătite în RFG. Cel ce lucrează, dar nu are familie, varsă în bugetul statului 55,5 cenți din fiecare euro câștigat, în comparație cu 41,8 cenți – in-diciul similar mediu, calculat pentru 30 dintre cele mai mari state ale lumii. O familie cu doi copii varsă 46,3 cenți, față de 35,7 în alte țări. În RFG, de la un timp, sunt supuse impozitării chiar și pensiile, dacă întrec o anumită sumă. E adevărat, totodată, că o parte considerabilă din acești bani, prin întreținerea sistemului de învățământ, a ocrotirii sănătății etc., revin contribuabililor înapoi. Însă nemulțumiți de impozitele mari există, bineînțeles. Inclusiv pentru că o mare parte de bani din buget se duc pentru ceea ce se numește salvarea zonei euro. Or, pe omul de rând nu-l prea conving afirmațiile cum că aceste mari cheltuieli cândva ar putea aduce foloase esențiale însăși RFG. E nemulțumit, fiindcă, printre alte motive, de ipoteticele foloase se vor bucura alții…
Nu e de mirare deci că mai multă lume din RFG ar prefera ca acest stat să nu prea dea bani pentru salvarea unor țări din UE, aflate în criză financiară. Această dispoziție rezultă și din faptul că, în Germania, mulți dintre cei care lucrează în acești ani se află într-o situație materială mai rea, în comparație cu cei din țările menționate. Astfel, mărimea pensiei la nemți depinde de mărimea salariului pe parcursul întregii activități de muncă, pe când în alte țări pentru calcularea pensiei se iau doar ultimii 15 ani, când oamenii câștigă mai mult. În Germania pensia constituie 58% din salariu, pe când media în Europa e de 69%. Iar în țări care așteptau ajutoare – precum Italia, Spania, Grecia – ea constituie 76,84 și chiar 110 (!)%, respectiv. Pentru o pensie deplină nemții trebuie să lucreze 45 de ani, în timp ce italienii doar 40, iar spaniolii și grecii – 35. Și încă ceva. Pe parcursul a 5 ani din urmă numărul celor care primesc mai puțin de 10 € pe oră a sporit de la 18,7 la 20,6% din numărul angajaților.
Iată și niște date dintr-o investigație (2013) a Băncii Europene Centrale privind nivelul de bunăstare materială a gospodăriilor (fa-miliilor) din țările UE, după scăderea datoriilor și creditelor din va-loarea de piață a activelor pe care le aveau. Cei mai săraci s-au do-vedit a fi – incredibil – nemții! Activele lor libere erau de 51,4 mii € per familie (cu 10 mii mai puțin decât slovacii, care ocupau penul-timul loc). Grecii erau mai bogați decât nemții de două ori. O familie spaniolă avea circa 183 mii, una italiană – 174, iar una ci-priotă – 267 mii. Activele unei familii din Luxemburg erau de toc-mai 400 mii €. Fiecare a 5-a familie din Germania nu avea o avere cât de cât valoroasă, toate veniturile lor fiind înghițite de cheltuielile curente. Cota unor astfel de familii în țările cu mari probleme finan-ciare e cu mult mai mică: în Grecia – 7,8%, în Spania – 4,7%, în Republica Cipru – 4,2%, în Italia – 2,3%.
În RFG de rând cu pensiile de stat unii pensionari primesc și pensii (mai mari) de la firmele private, dacă au activat un timp în cadrul unor astfel de firme. Și dacă în cadrul vechii RFG, conform mediei statistice, mărimea pensiei de stat era, în 2011, de 987 € pen-tru bărbați și de 495 € pentru femei, în perspectivă problema asigu-rării cu pensii devine tot mai acută. (…) Printre cauzele esențiale ale scăderii fondurilor pentru plata pensiilor se numără și micșorarea veniturilor reale ale celor ce muncesc, dar și creșterea numărului de persoane care lucrează pentru o plată mică și de aceea ele nu dau nimic în fondul de pensii (către anul 2012 numărul lor era de 6,8 milioane de persoane). Sunt și mulți așa-ziși întreprinzători, adică doar de formă.
Pornind de la această situație dificilă, în 2012, statul a recurs la următoarele măsuri nepopulare: mărirea vărsărilor în fondul de pensii (de la 11 la 19,6%); mărirea vârstei de pensionare de la 63 de ani (în 1972) la 67 de ani (cu trecerea treptată, începând din 2012); micșorarea mărimii pensiei față de venitul brut de la 60 (în 1977) la 49,6%; în calcularea vechimii în muncă să nu se mai ia în conside-rare anii de studii; pensionarii să achite în întregime asigurarea pen-tru îngrijiri (până în 2004 ei plăteau pentru ea doar 50%).
E adevărat, totodată, că în 2014 guvernul a adoptat un pachet de reforme propuse de către Ministerul Muncii și care, de la 1 iulie curent, îmbunătățesc câtva asigurarea cu pensii a unor categorii de persoane. Lucrătorii cu vechime în muncă de 45 de ani vor primi pensie, fără micșorarea ei, cu începere de la vârsta de 63 de ani. Femeilor care au născut copii până în anul 1992, li se va adăuga la vechimea în muncă nu 1 an, precum s-a făcut până acum, ci 2 ani. Cei care au plătit cotizații pentru pensii timp de 40 de ani vor primi, cu începere din 2017, o pensie de minimum 850 €.
Iar referitor la viitor, niște calcule privind posibila mărire a pensiilor tinerilor de azi arată că acei care vor deveni pensionari în 2030, cu vechime în muncă de 35 de ani și salariul nominal mediu de 2500 €, vor avea pensia de 688 €. Tot atâta vor primi și cei cu vechime 40 de ani, însă cu salariul de 2200 €. Adică pensia va fi mai mică de 848 €, suma mai jos de care, actualmente, în RFG, se află ceea ce-i considerat zonă a sărăciei…
Concluzia? E la suprafață: „bieții” greci nu sunt chiar atât de săraci, precum pretind a fi… Și nimeni nu li-e dator cu nimic. Iar unele măsuri de austeritate a fost nevoită să adopte chiar și Germania. Deci, ar fi cazul să se termine cu valul de compătimiri pentru greci și țara lor. Și, cu atât mai mult, de laude pentru rezulta-tele referendumului din 5 iulie curent…
Nicolae COJOCARU, dr. în filosofie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
