Pe Petru Hadârcă îl ştiu deja de câţiva ani. Apoi ne-am întâlnit, ba pe la teatru, ba pe la Cenaclul Republica și întotdeauna m-au uimit energia lui şi capacitatea de a se concentra pe cât mai multe planuri şi proiecte.
Alegerile bune se văd de la început. Două direcţii apucate de Petru Hadârcă, de când a revenit în funcţia de director al teatrului, le văd cu ochiul liber: orientarea spre scriitorii noştri şi valorizarea tinerilor.
Deşi o funcţie de conducere presupune un mare volum de muncă, noul director şi-a făcut timp să se apuce de punerea în scenă a unei cărţi deosebite din literatura noastră: Aureliu Busuioc – Hronicul Găinarilor. Cartea marelui prozator a fost pusă în scenă sub regia directă a domnului Hadârcă. Deşi vorbim de un roman, şi nu de o carte de istorie, Aureliu Busuioc reuşeşte ca orice mare romancier să surprindă tabloul real al unei epoci. În cartea lui, care începe cu anul 1812, hoții de găini devin de-a lungul timpului mari comuniști și conduc țara, o ironie pe care se bazează construcția romanului. Astfel spectatorii pot înțelege mesajul cărții sub o poveste bine spusă.
În paralel, la cererea aceluiaşi, tânăra, dar deja cunoscuta regizoare, Luminiţa Ţâcu a fost chemată să se ocupe de o altă carte extrem de importantă. De data aceasta nu din raftul ficţiunii, ci din cel al memoriei neamului. Este vorba de cartea lui Alexei Vakulovski, În gura foametei, mărturii ale supravieţuitorilor din satul Antoneşti, despre foametea organizată din 1946-1947. În gura foametei cuprinde poveștile pline de tragismul acelor ani. Un moment din istoria țării care ar trebui cunoscut de fiecare om. Pentru că există încă mulți oameni care susțin că foametea ar fi fost o urmare a războiului și a secetei, iar nu una organizată. Ori oamenii din această carte spun foarte clar: „Ne-au măturat podurile!". Cine, știm cu toții.
Tocmai pentru că vorbesc de lucruri pe care unii dintre noi le-au trăit, alegerea acestor cărți pentru a fi puse în scenă mi se pare mai mult decât inspirată.
Cu un astfel de start Petru Hadârcă subliniază lucrurile care contează: literatura noastră, istoria recentă, tinerii regizori. Îi urăm succes şi aşteptăm cu nerăbdare noile sale proiecte. Dar mai ales îi dorim să îmbătrânească la conducerea Teatrului Naţional, rămânând la fel de tânăr, energic şi întreprinzător.
Fiindcă Moldova are nevoie de oameni care nu doar importă cultura, ci care ştiu să o valorifice pe cea autohtonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
