România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi dezmembrată de chiar aliatul ei, după ce a încheiat cu el o convenţie prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca pleava în vânt asigurările unei convenţii a cărei iscălituri sunt încă umede şi pe care a încheiat-o c-o împărăţie mare, pe al cărei cuvânt se credea în drept să se întemeieze. Şi ce zice Austria la aceasta, Austria, pentru care gurile Dunării sunt o condiţie de existenţă mai mult decât poate pentru noi? După cât auzim, ea nu are nimic de zis daca i se asigură neutralitatea întregii Dunări de Jos. Dar cum să se asigure această neutralitate? Printr-un tratat? Ridicol! Tratările se scriu astăzi pentru ca să fie călcate de-a doua zi.
Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru şi pământ
din pământul nostru? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Vasăzică onoarea Rusiei cere ca
să se ia pe nedrept o bucată din România şi aceeaşi onoare nu cere respectarea convenţiei iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr!
Şi pe ce se-ntemeiază acest point d’honneur?
Fost-a Basarabia cucerită cu sabia? Nu. Prin tratatul de Bucureşti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.
Napoleon era asupra intrării în Rusia şi trupele ruseşti se-ntorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faţa pământului românesc pe tălpile lor. Cine i-a văzut întorcându-se, căzând pe drumurile ţării de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu putea crede că peste curând succesele acelei armii aveau a-i câştiga o provincie. Se ştie că diplomaţia engleză, împreună cu vânzarea beiului grec Moruzi, a fost cauza cesiunii Basarabiei.
Beiul grec şi-a pierdut capul. Anglia e pedepsită abia astăzi. Şi când Moldova a căpătat îndărăt o parte din pământul ce pe
nedrept i se luase, atunci s-a atins onoarea Rusiei şi acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi ceea ce pe nedrept ni se luase?
Căci prin ce păcătuise Ţările românești Rusiei, doveditu-ne-am vreodată duşmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretenţiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-şi bate joc de lume, de noi, de ea însăşi? Pe câtă vreme presa rusească comitea necuviinţa – căci altfel n-o putem numi – de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atâta vreme am ignorat glasul unei prese care ştiam prea bine că n-are nici o însemnătate şi este liberă a se ocupa în mod platonic de toate cestiunile pe care le permite poliţia de a fi discutate, fără de a-i creşte cuiva prin aceasta peri albi.
Dar astăzi nu mai este presa rusească care vorbeşte, ci guvernul, care acolo este tot. Astfel dar am pierdut 15000 de oameni şi câteva zeci de milioane cheltuieli de război, am ajutat pe ,,mandatarul Europei” în îndeplinirea sacrei sale misiuni, pentru ca la urmă tot noi să fim cu pagubă, tot noi să plătim războiul Rusiei cu pierderea unei provincii?
Până acuma noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privinţă. Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate pentru a ni se putea vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin Tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al paisprezecelea încă şi până în veacul al nouăsprezecelea.
Mandatarul Europei vine să mântuie popoarele creştine de sub jugul turcesc şi începe prin a-şi anexa o parte a unui pământ stăpânit de creştini, în care nu-i vorba de jug turcesc? Ciudată mântuire într-adevăr. Cuvântul nostru este: De bunăvoie niciodată, cu sila şi mai puţin.
Într-unul din numerele trecute am înregistrat zgomotul că în Basarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenţiei încheiate. Cerem lămurire guvernului. Convenţia nu trebuie să rămână literă moartă şi orice trecere peste ea trebuie respinsă în orice moment. Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.
Dar toate acestea sunt consideraţiuni făcute faţă cu o eventualitate asupra căreia stăruim a fi în îndoială. Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul care ar cuteza să pună numele său sub o învoială prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare, a trebuit însă să se încredinţeze că în zadar a făcut-o.
Mai departe nu va merge!
Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliat; atât însă şi numai atât. Voim să păstrăm bune relaţiuni
cu vecinii.
Ei bine! Rusia nu se va face vinovată de o faptă care ar fi pentru dânsa o veșnică pată în ochii lumii; ea nu va lua ce noi nu
voim să dăm.
25 ianuarie 1878
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
