Deși avem sărbători cu concerte, marșuri ale unor formațiuni politice, declarații zgomotoase și scandaloase, dezbateri televizate, vizite ale demnitarilor străini ș.a., deși a fost eliminat regimul de vize, Moldova rămâne a fi un spațiu al stagnării și, pe unele segmente, al involuțiilor. Practic, toate sondajele confirmă acest fapt: în problemele-cheie moldovenii rămân acolo unde au fost până la declararea Independenței. Această stare cu totul anormală noi o denumim cu un eufemism decolorat: nostalgie. Nu ar fi nimic anormal și periculos dacă ar fi vorba doar de nostalgiile după salamul ieftin și pâinea de 16 copeici. E vorba însă de alte nostalgii – nostalgiile după fostul Sistem și „valorile” lui.
Apropo, de însuși sensul acestui cuvânt, care înseamnă un sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. Ceea ce trăiesc însă moldovenii nu e o nostalgie obișnuită, adică o dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. Moldovenii, cuprinși de nostalgie, nu sunt melancolici, ci visători activi, nostalgiile moldovenilor sunt un vis pentru care moldovenii luptă și care, în anumite condiții, se poate realiza, împlini.
Sondajele, ca să revenim la ele, ne spun că mai bine de jumătate din moldoveni sunt pentru existența unui singur partid și împotriva pluralismului politic acestea fiind esența fostului Sistem. Tot sondajele ne spun că majoritatea moldovenilor sunt împotriva NATO și aderării R. Moldova la această organizație, după un șef de stat „tătucă cu mâna tare”, egalitatea socială… Toate acestea sunt „valorile” vechiului Sistem. Politic acest Sistem a murit, Moldova nu mai este Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, „republică-soră” din măreața Uniune Sovietică care construia comunismul luminos; azi Moldova este R. Moldova, țară independentă care construiește capitalismul luminos. Firește, capitalismul nu este un rai, plin de grădini în floare și pajiști verzi pe care zburdă mieluți inocenți. În capitalismul nostru (sălbatic) există multă nedreptate, inegalitate, corupție, banditism, neomenie, fariseism, pentru a supraviețui și a te realiza trebuie să te bați. Moldovenii nostalgici însă nu se pot bate, ei nu vor să se bată, în loc să se bată pentru o condiție socială mai bună ei cad în nostalgii și visează întoarcerea la zilele „fericite de ieri”.
În mod firesc, nostalgiile nu sunt o boală, ele sunt sentimente firești, legate de amintirile noastre: toți suntem nostalgici după copilărie, „pragul casei părintești”, „nucul de la poartă”, „primul sărut” ș.a.m.d. În contextul în care discutăm, nostalgiile moldovenilor sunt de altă natură, acestea sunt nostalgii politice, foarte agresive, ele se manifestă nu pentru a schimba spre bine lumea, ci spre reîntoarcere la o lume care nu mai există și nu va mai exista vreodată. E adevărat, roata istoriei se mai întoarce înapoi, dar e puțin probabil ca R. Moldova să redevină țară socialistă. A încercat Voronin să facă din ea o „Cubă a Europei” și am văzut cu ce s-a terminat respectivul proiect – cu 7 aprilie 2009. În acest sens nostalgiile moldovenilor după URSS, alimentate sentimental și ideologic de ruși, nu au șansa de a deveni un vis realizat. Aici e marea dramă a conaționalilor noștri care visează învierea din morți a URSS – această minune nu se va întâmpla și ei își trăiesc viața într-o gravă iluzie, adică minciună.
Nostalgiile, iluziile (autoamăgirile) pot fi, pentru câtva timp, un sedativ, un drog, ele însă doar anesteziază, nu elimină durerea, nu tratează boala. Când efectele anesteziei trec, durerea revine. De 23 de ani, moldovenii se droghează cu iluziile reînvierii URSS. Trăiesc drogați și votează drogați. Și anul acesta, se pare, moldovenii – nu toți, dar o bună parte a lor! – vor vota aflându-se în lumea iluziilor provocate de respectivul drog. Aceasta înseamnă adâncirea mlaștinii, perpetuarea stagnării despre care vorbeam la început.
Din păcate, agenda lor rămâne nemodificată. Chiar și după evenimentele din Ucraina. Ce trebuie să se mai întâmple ca moldovenii să se despartă de drogul nostalgiilor?
Nimic nu se face fără un efort național, un efort al fiecăruia și al tuturor. Trebuie, în sfârșit, să realizăm: semnarea Acordului de asociere la UE va avea șanse de izbândă doar atunci când ne vom disocia de nostalgiile după URSS. Ca să vezi, teza lui Lenin e valabilă și azi: înainte de a ne uni, trebuie să ne despărțim!
Dacă nu ne despărțim de trecut, trenul viitorului nu se va opri în gara noastră… mică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
