Opinii și Editoriale

Îndreptar de spovedanie

Apostolul Pavel spune clar cum trebuie să ne pregătim de împărtăşanie. Nu după liste, ci după conştiinţă: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” Iar mai departe subliniază: „Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi”. (I Corinteni 11; 27-29; 31). Asta fără să înţelegem că cercetarea interioară nu necesită şi mărturisire: „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5; 16), iar Iisus le-a spus apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20; 22-23). Prin punerea mâinilor (hirotonie) apostolii au transmis mai departe harul lăsat lor de Iisus: „Nu fi nepăsător faţă de harul ce este în tine, care ţi s-a dat prin proorocie cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor” (I Timotei 4; 14).

Spovedania e un act intim între om și Dumnezeu care cere sinceritate absolută din partea penitentului, iar preotul – după cum spune Molitfelnicul – e doar un martor. Ori nu cred că e treaba martorului să pună întrebări ca la inchiziție.

E adevărat că de multe ori un fapt considerat păcat, ni se pare fără însemnătate. Pot eu spune că mă pocăiesc sincer de ceva ce nu mi se pare a fi o greșeală? Nu. Dacă spun așa ceva mint. Şi atunci ce fac? Pun eu întrebări duhovnicului. Fiindcă martorul dă răspunsuri, nu pune întrebări. Într-o astfel de situație îi spun eu preotului: iată, fac acest lucru, dar nu simt nicio vină, fiindcă nu mi se pare păcat. Și preotul mă va lămuri.

În studenţie ni se spunea o povestioară ca băieții, viitorii preoți, să înțeleagă că nu e bine să pui întrebări la spovedanie: un copil se spovedește, iar preotul îl întreabă – îţi minţi părinţii?, copilul – nuuu!, dar le ascunzi unele lucruri?, copilul – nuuu!, dar așa, când mama nu știe câți bani are în portofel, mai iei de acolo câte un leu-doi?, copilul – nu, părinte, dar e bună ideea!

Nu voi intra în alte detalii, fiindcă am mai vorbit despre spovedanie. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem cum se cuvine această mare și binecuvântată taină. Fără să o transformăm în contabilitate inutilă, încercuind puncte în listele de păcate ale altora. Fiindcă pregătirea pentru spovedanie înseamnă să ne cercetăm cu luarea aminte, nu să bifăm în zece minute o listă cu păcate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *