„Inocenţii” şi monştrii se închină aceluiaşi Dumnezeu

Când acum doi-trei ani scriam, uneori cu accente aproape euforice, despre „noul proiect” politic lansat de Vlad Filat şi „noua” sa echipă formată de „politicieni din noul val”, mă gândeam, bineînţeles, la o nouă abordare politică a realităţilor noastre, principial diferită de cea a comuniştilor. Să ne amintim de un detaliu: după preluarea de către comuniştii a puterii, în februarie 2001, toţi vorbeam despre schimbarea cursului politic al R. Moldova. Prin ce se manifesta noul curs politic al comuniştilor? Prin antieuropenism şi antiromânism agresiv, loialitate totală faţă de Federaţia Rusă, intoleranţă zero faţă de elitele culturale şi politice proeuropene şi proromâneşti, enclavizarea minorităţilor etnice prin declararea, prin lege, a R. Moldova drept un stat multietnic şi multicultural, repunerea în circuit a vechii nomenclaturi de stat şi de partid sovietice ş.a.m.d. Venirea la putere în 2009 a „noului val de politicieni” nu s-a soldat cu revenirea la cursul politic promovat de R. Moldova până în februarie 2001 sau la proclamarea unui nou curs politic.

Înţeleg, afirmaţia respectivă reclamă nişte explicaţii. Lozinca lansată de PLDM – „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” – a fost înţeleasă de electorat ca un obiectiv ce proclama un nou curs politic al ţării, al cărui scop trebuia să fie un profund şi complicat proces de reformare şi modernizare a R. Moldova. Imediat după constituirea AIE-1 s-a văzut că „ceva nu merge”, că noua echipă venită la putere nu înţelege ce are de făcut, înglodându-se din start în mizeria unor scandaluri, a căror miză era alta decât noul curs politic al R. Moldova. Moldova continua să fie condusă de umbra lui Voronin, marii corupţi ai fostului regim rămâneau neatinşi, foştii activişti şi funcţionari ai regimului Voronin se revopseau din mers şi intrau în PD şi PLDM… Marea „lovitură” dată de Guvernul Filat pe plan extern nu a fost înţeleasă de Chişinău drept un cec în alb eliberat de Bruxelles, care ulterior urma să fie completat şi achitat. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, „succesele” pe plan extern nu au fost corelate şi sincronizate cu o politică internă adecvată scopului propus – integrarea europeană. Noua guvernare lua bani din Vest, dar în interior cultiva discret aceleaşi valori prosovietice, proruseşti şi antioccidentale. Odată şi odată această politică duplicitară trebuia să dea fisuri.

Formal, aceste fisuri sunt o expresie a „scandalurilor din Alianţă”, doar că motivul adevărat al acestor scandaluri se pare că e altul, nu cel invocat de politicieni şi de presă. Puţini au observat că noul val de scandaluri, cel mai violent, a început după ce Bruxellesul a avertizat Alianţa că „luna de miere s-a încheiat”, adică, pachetul de cecuri în alb s-a terminat şi Alianţa ori se pune pe reforme, ori trebuie să-şi facă bagajele. Soluţia aleasă de liderii Alianţei a fost cea mai proastă posibilă – ei nu au pornit, în sfârşit, onorarea promisiunilor electorale, demarând procesul de reforme şi aşa grav întârziat, ci au început să se pregătească de o nouă campanie electorală. Totul ce se întâmplă acum sub ochii noştri – atacuri reciproce între liderii Alianţei, „lupta cu corupţia”, „dialogul cu societatea civilă” ş.a.m.d. – sunt valuri de fum, şi nu expresia unor intenţii sincere de a proclama un nou curs politic, de a demara procesul de reforme în interior, de a porni în sfârşit procesul de decriminalizare a economiei şi cel al decomunizării şi desovietizării societăţii moldovene.

Moldovenii sunt chemaţi pe 9 mai să sărbătorească terminarea „marelui război pentru apărarea patriei”, pe 28 iunie – „eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia românească”… Totul rămâne încremenit în vechiul proiect comunist. Sistemul ideologic edificat de Voronin rămâne neatins. Dosarul identitar este aruncat la arhivă. Societatea continuă să fie divizată nu numai politic, ci şi etnic, cultural, religios. Retorica proeuropeană a liderilor Alianţei are drept „corespondent” în interior conservarea cu bună ştiinţă a fostei societăţi moldovene din timpul lui Voronin, în care există foarte mult comunism şi foarte multă aversiune şi intoleranţă faţă de valorile europene. Am ajuns la etapa când politica liderilor Alianţei nu se mai sincronizează cu aşteptările societăţii, în interiorul căreia se acumulează energii negative care pot răbufni în orice clipă. Acest adevăr e recunoscut şi de politicienii de la guvernare: deputatul Veaceslav Ioniţă exclama emoţionat săptămâna trecută, la un post TV: „Stimaţi colegi, o să vină lumea cu furcile să ne dea jos!”. Gura păcătosului adevăr grăieşte, spune o veche înţelepciune. Astfel, tulburările din Alianţă sunt efectul nesincronizărilor dintre politicile Alianţei şi aşteptările societăţii. Iată de ce, încercările unor analişti politici de a „citi” altfel scandalurile din Alianţă – adică, drept o luptă pe viaţă şi pe moarte a unor „inocenţi” împotriva monştrilor corupţiei – denotă în egală măsură şi lipsă de probitate, şi interes partizan, dar şi frica de a privi adevărul în faţă. Iar adevărul este că şi „îngerii”, şi monştrii, deşi „luptă” între ei, sunt adânc solidari în păstrarea Sistemului şi se închină aceluiaşi Dumnezeu: Banii-şi-Puterea.