Internațional

Inspectorii AIEA au găsit în Iran particule de uraniu de calitate apropiată de cea a armelor nucleare

Inspectorii agenției ONU care se ocupă cu supravegherea nucleară au descoperit particule de uraniu îmbogățit până la aproape 84% în situl subteran de îmbogățire a uraniului Fordow din Iran.

Informație a fost confirmată de directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, pe 28 februarie.

Grossi a confirmat că particulele de uraniu au un nivel de puritate de 83,7%, adică aproape nivelul de puritate de 90% necesar pentru arme nucleare, ceea ce îndreptățește temerea că Iranul ar putea folosi materialul pentru a produce o bombă atomică.

Urmele au fost descoperite în ianuarie, în timpul unei inspecții a uzinei de îmbogățire a uraniului de la Fordow, iar AIEA poartă discuții cu Iranul pentru a clarifica originea lor. Autoritățile iraniene le-au spus inspectorilor AIEA că nivelul extrem de ridicat de îmbogățire este rezultatul unor „fluctuații neintenționate”.

Un purtător de cuvânt al programului nuclear civil iranian, Behrouz Kamalvandi, a afirmat săptămâna trecută că detectarea particulelor de uraniu îmbogățit la nivelul de 84% ar fi un efect secundar momentan al încercării de a ajunge la un produs finit cu o puritate de 60%. Cu toate acestea, experții spun că o astfel de variație a purității ar părea suspectă pentru inspectori.

Informațiile despre descoperirea particulelor sunt cuprinse într-un raport trimestrial confidențial al AIEA, care a fost dezvăluit mai devreme, pe 28 februarie.

Acordul nuclear din 2015, din care SUA s-au retras în 2018, limita îmbogățirea uraniului de către Teheran la 3,67% – suficient pentru a alimenta o centrală nucleară. Discuțiile pentru relansarea acordului sunt înghețate de luni de zile.

Grossi a avertizat în ianuarie că Iranul are acum suficient uraniu pentru a produce „mai multe” bombe nucleare, dacă ar dori. Dar probabil că ar mai fi nevoie de câteva luni pentru a construi o armă și, eventual, pentru a o miniaturiza adaptând-o transportului cu racheta.

Teheranul a subliniat întotdeauna că este interesat doar de tehnologia nucleară pașnică.

În raport se mai spune că Iranul deține aproape 435 de kilograme de uraniu cu o puritate de 20%. Este cu 48 de kilograme mai mult decât în raportul trimestrial precedent din noiembrie.

Stocul de uraniu de 60 la sută a crescut cu 25 de kilograme și se ridică în prezent aproape 88 de kilograme, potrivit raportului. Experții în neproliferare au declarat că Teheranul nu are nicio utilizare civilă pentru uraniul purificat la nivelul de 60 la sută.

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat că atât țara sa, cât și Israelul sunt preocupate de cantitatea de uraniu îmbogățit de 84% raportată.

„Suntem deopotrivă îngrijorați de escaladarea nucleară din partea Iranului și față de recentele rapoarte despre îmbogățirea foarte mare a uraniului”, a declarat Baerbock pe 28 februarie. „Nu există nicio justificare civilă plauzibilă pentru un nivel de îmbogățire atât de ridicat”.

Ministrul israelian de externe Eli Cohen, care se află în vizită la Berlin, a declarat că există două opțiuni pentru a trata cu Iranul: reimpunerea sancțiunilor ONU folosind așa-numitul mecanism de revenire din rezoluția Consiliului de Securitate care a consacrat acordul nuclear din 2015 sau luând în considerare o „opțiune militară credibilă”.

El a mai spus că, pe baza informațiilor israeliene, „este momentul potrivit pentru a lua în considerare acești doi pași specifici”.

Sursa: Moldovaeuropalibera.org


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *