In prima sedinta a Parlamentului din sesiunea primavara-vara, rand pe rand, deputatii au lansat idei si subiecte pentru agenda parlamentara imediat urmatoare. Marian Lupu, de exemplu, in luarea sa de cuvant, a abordat, poate, cea mai sensibila tema a societatii – cea a oamenilor cu nevoi speciale. Nu stim cat de mult s-au sensibilizat domnii deputati, pentru ca in ultima vreme ne intereseaza orice – soarta maidanezilor sau cea a tinerilor cu cercei in urechi -, numai nu omul de langa noi, inclusiv cel cu dizabilitati…
De regula vorbim mult – si neaparat in fata camerelor de luat vederi – de Ziua persoanelor cu dizabilitati. Este ziua cand clasa politica varsa o lacrima si lasa o pomana pentru cei mai tristi ca noi. O zi din cele 365… Lupu a amintit ca in RM locuiesc circa 170 de mii de invalizi si persoane cu dizabilitati. Alaturi de fiecare dintre acesti 170 de mii se mai afla cate trei-patru membri ai familiei, prin urmare, avem circa jumatate de milion de oameni care se confrunta cu grave probleme sociale. Cu ei ce facem? Indemnizatia oferita unui invalid nu este mica, ci respingator de mica – doar cateva sute de lei, suficienti pentru paine si chefir. La nivel oficial, de la inaltele tribune guvernamentale, toti se lovesc cu pumnul in piept si vorbesc despre necesitatea integrarii sociale a persoanelor cu nevoi speciale. In realitate, insa, acesti oameni raman mereu izolati de societate si fiecare se descurca cum poate. Dar „a te descurca”, pentru ei, inseamna saracie lucie, lipsuri, degradare, imposibilitate de afirmare si, in general, o viata de azi pe maine.
Una dintre valorile europene fundamentale este sprijinirea oamenilor neajutorati – in special, a celor cu dizabilitati. Noi vorbim despre integrarea europeana, dar nu facem mai nimic pentru ca un invalid sa poata, cel putin, iesi din casa. Despre adaptarea infrastructurii urbane la nevoile celor cu dizabilitati au fost scrise sute de rapoarte si organizate zeci de seminare. Si?.. Din cei 170 de mii de oameni cu nevoi speciale, circa 40 de mii sufera de probleme locomotorii. De cele mai dese ori asta ar insemna sa se deplaseze in carucioare. Dar oamenii din carucioare nu pot merge la institutiile statului pentru ca, elementar, nu pot urca scarile in sediile cu pricina. Ei nu pot lua masa la un restaurant pentru ca, elementar, nu pot merge macar la toaleta.
Sunt si exceptii, dar putine. Cu o asemenea atitudine, europenii niciodata nu ne vor accepta. La ei e „altfel” pentru ca e normal sa fie „altfel”. Deputatii stiu mai bine, pentru ca merg mai des incolo… Drept ca, odata intorsi acasa, demnitarii nostri uita tot ce au vazut si le-a placut la europenii cei civilizati. Ei se avanta in reforme macroeconomice, strategii regionale, proiecte multidimensionale, dar uita sa voteze o lege ce i-ar obliga pe toti cei care construiesc sa-si adapteze constructiile la nevoile oamenilor in… carucior. Exista tot felul de inspectii in constructii, avem vreo 50 de organe de control si nimeni nu obliga patronul sa-si europenizeze constructia. Unde mai pui ca, desi RM a aderat la Conventia ONU privind drepturile oamenilor cu nevoi speciale inca in 2007, de ratificat inca n-am ratificat-o. Tocmai de aceea, sustin initiativa Fractiunii parlamentare a Partidului Democrat ca legislativul sa voteze un pachet de documente care sa usureze viata persoanelor cu dizabilitati. Dincolo de Europa si cerintele ei, trebuie sa ramanem oameni.
Vlad Trofim
