Deoarece la noi confuzia dintre politic şi partinic a făcut carieră, voi încerca să fac unele comentarii la temă. Expresia intelectual nepolitizat este profund oximoronică, ca şi, de exemplu, otravă dulce, bucurie amară ş.a. Precum otrava nu poate fi dulce, tot aşa şi un intelectual nu poate fi nepolitizat. Repet, confuzia se face aici între politic şi partinic. Politica e un domeniu de activitate umană care nu e obligatoriu amorală şi detestabilă. Că în politică îşi fac drum şi politicaştrii şi politicianiştii e altă treabă. Un intelectual nu poate fi în afara politicii; el poate fi în afara partidelor politice. Un intelectual, prin natura activităţii sale, e legat de politică (înţeleasă ca ştiinţă şi artă de guvernare a unui stat). Un intelectual, indiferent în ce domeniu se manifestă, nu poate să nu se preocupe şi de problemele statului, ale ţării în care trăieşte, iar aceasta înseamnă a face politică. A fi cetăţean activ înseamnă a face politică. De fapt, orice om face politică. Iată de ce, când cineva vorbeşte despre intelectuali nepolitizaţi fie că nu ştie ce vorbeşte, fie că greşeşte premeditat, cu rea intenţie. Nepolitizat înseamnă apolitic, iar apolitic înseamnă în afara problemelor societăţii, or, un intelectual, prin definiţie, e obligat să se preocupe de problemele societăţii şi ale ţării lui.
Un intelectual poate fi în afara partidelor, dar nu în afara politicii. Aici ne mai lovim de o prejudecată: chipurile, un intelectual adevărat nu trebuie să facă parte dintr-un partid politic. E o chestiune discutabilă. Un intelectual care face politica unui partid este un intelectual… partinic, bineînţeles, tot politizat. Reticenţa faţă de intelectualii partinici vine de acolo că interesele partidelor nu totdeauna coincid cu interesul naţional, uneori aceste interese se bat cap în cap. Şi totuşi, un intelectual, dacă face partizanat în favoarea unui partid, nu încetează de a mai fi intelectual. Contează în numele căror idealuri lucrează acest partid. Mihai Eminescu a fost un adept înfocat al Partidului Conservator, a fost chiar redactorul-şef al organului de presă al acestui partid, a luptat la baionetă cu „roşii” (liberalii), a făcut partizanat de partid în toate editorialele sale. Judecat în terminologia curentă, Eminescu a fost un intelectual extrem de politizat… I-a anulat oare acest fapt statutul lui de patriot sincer al ţării sale? Şi Gr. Vieru a fost un intelectual… politizat! A fost unul dintre cei mai… politizaţi intelectuali români din Basarabia. A făcut partizanat de partid în favoarea Frontului Popular, Congresului Intelectualităţii, Convenţiei Democratice, Partidului Liberal, Alianţei „Moldova Noastră” şi, dacă nu i s-ar fi curmat firul vieţii, ar fi susţinut şi PLDM-ul. Vieru a făcut „politică de partid” când interesele şi obiectivele acestora coincideau cu interesul nostru naţional şi-şi punea obrazul pentru aceste partide în speranţa că prin ele românii basarabeni îşi vor realiza visurile şi idealurile lor naţionale. Nu e vina lui Vieru că unele dintre aceste partide şi oameni politici au luat-o în altă direcţie. În acest context, fel de fel de farisei îi acuză pe unii intelectuali de… „trădare” – chipurile, au trădat un partid şi au trecut la altul. Nu intelectualii au trădat partidele, ci partidele i-au trădat pe intelectuali! Exemplul PPCD-ului lui Roşca e edificator şi nu e singurul.
De când ei există, intelectualii, îndeosebi marii intelectuali, niciodată nu au fost în afara politicii, fie că au făcut sau nu politică de partid. Nu au fost în afara politicii nici intelectualii germani în anii treizeci ai secolului trecut, nici intelectualii români din perioada interbelică, nici intelectualii ruşi din anul 1917… Adică au fost profund politizaţi! Dacă ar fi fost nepolitizaţi, n-ar fi opus rezistenţă, nu s-ar fi sacrificat.
Aşadar, concluzia e că intelectualii adevăraţi trebuie să fie profund politizaţi. Problema există, dar ea se referă la intelectualii-lichele, vânzători de neam şi ţară şi vânători de profituri, care trec de la treuca unui partid la treuca altui partid, indivizi specializaţi în cea mai străveche meserie. E adevărat, problema îi vizează, în egală măsură, şi pe intelectualii care servesc interesele unor partide antinaţionale, dar şi pe cei care s-au închis în propriile găoace, tremurând de frică… Ultimii, cu adevărat, par a fi… depolitizaţi. Ei sunt chemaţi să rezolve problemele R. Moldova?!
03.08.2011
ARHIVA TIMPUL
