Actualitate

Inteligența artificială a creat, în premieră, un vaccin împotriva gripei

Acest vaccin a fost creat independent de un program de inteligență artificială numit SAM (Search Algorithm for Ligands). „A trebuit să-l învățăm un set de compuși despre care se știe că activează sistemul imunitar și unul despre care se știe că nu funcționează”, a declarat profesorul Nikolai Petrovsky, de la Universitatea Flinders, cel care a condus cercetarea, conform Science Alert.

„Am dezvoltat apoi un alt program, numit farmacist sintetic care a generat trilioane de compuși chimici diferiți. Aceștia au fost studiați de SAM, care a găsit candidați buni pentru un vaccin destinat omului”, a adăugat expertul. Toate vaccinurile alese de SAM au fost testate în laborator pe celule umane, pentru a se vedea dacă funcționează.

Acest lucru a confirmat faptul că SAM nu numai că a avut capacitatea de a identifica medicamente bune, dar, de fapt, a venit cu formule superioare de medicamente pe care specialiștii nu le-au descoperit până acum.

Aceste medicamente au fost testate inclusiv pe animale, iar rezultatele au fost mult peste așteptări. Petrovsky a spus că au fost scutiți zeci de ani de cercetări în acest domeniu și economisite milioane de dolari.

Cercetarea a intrat într-o fază de teste clinice, în SUA, care va dura 12 luni. „Știm deja după testele făcute pe animale că vaccinul este foarte eficient împotriva gripei, depășind vaccinurile existente. Acum trebuie doar să confirmăm acest lucru la om”, a declarat coordonatorul studiului.

https://www.tabu.ro
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *