Este un dialog purtat între un tehnician de la Google şi unul dintre cei mai avansaţi „chatterbots“ (robot care vorbeşte), adică un program care învaţă să facă conversaţie bazat pe exemple date de dialog. În cazul de faţă exemplele sunt luate din sute de scenarii de film. Programul nu doar aruncă cuvinte memorate către interlocutor, ci recunoaşte anumite cuvinte, înţelesuri şi poate forma noi întrebări din cele care i-au fost adresate.
Modelul nu este unul perfect, răspunde scurt şi la obiect şi câteodată o face nesatisfăcător, dar un program ce reţine fapte, înţelege contexte şi poate genera noi întrebări este un început încurajator, rezultă dintr-un raport publicat de Google. O astfel de inteligenţă artificială se obţine printr-un proces numit computerizare cognitivă, adică computerele sunt învăţate să mimeze câteva moduri în care creierul uman funcţionează. Majoritatea lucrărilor în acest domeniu au pus accent pe prelucrarea limbajului natural, sau lingvistica computaţională (natural language processing). Computerul preia texte sau discursuri aşa cum apar în cărţi şi în documente, iar maşina extrage înţelesul şi contextul.
Acesta este doar un exemplu de inteligenţă artificială (IA) dezvoltată în momentul de faţă. Chiar dacă nu am ajuns încă în situaţiile reprezentate în filmele science fiction, unde roboţii gătesc şi spală şi ne conduc dintr-un loc în altul, ne aflăm într-un început foarte promiţător al dezvoltării inteligenţei artificiale. IA ne însoţeşte chiar acum, pe cei mai mulţi dintre noi, prin prezenţa asistenţilor personali din smartphone‑uri. Siri (Apple), Cortana (Microsoft) sau Google răspund comenzilor vocale şi îndeplinesc sarcini organizaţionale. De aici până la Samantha, sistemul operat de o inteligenţă artificială, descrisă în filmul „Ea“, regizat de Spike Jonze, mai este însă cale lungă.
Soluţiile actuale nu sunt perfecte sau extrem de complexe însă se pot dovedi surprinzător de eficiente şi cu un potenţial foarte bogat în viitorul apropiat. La o privire superficială computerele se împart în două categorii: cele destinate procesării unui număr imens de date (supercomputerele) şi cele de inteligenţă artificială. Dacă pentru un supercomputer contează precizia şi puterea de calcul, inteligenţa artificială trebuie să imite omul, să proceseze informaţia şi să dezvolte un comportament asemănător cu „gândirea“.
În momentul actual, cel mai rapid supercomputer din lume este Tianhe-2 (Caleea Lactee 2), puterea de calcul a acestuia fiind de 33,9 de petaflopi (un petaflop reprezintă nu mai puţin de un cvadrilion de operaţiuni pe secundă). Unul dintre cele mai avansate sisteme de inteligenţă artificială este Watson, dezvoltat de IBM, care este capabil să ia decizii folosind procese de observare, interpretare şi evaluare. În 2011 Watson a participat la concursul de cultură generală „Jeopardy“ (un concurs la care participanţii trebuie să răspundă la întrebări din domenii variate – de la istorie până la mondenităţi), reuşind să învingă foşti câştigători ai concursului.
Alte două exemple ce demonstrează că inteligenţa artificială poate concura cu succes cu elementul uman sunt Marl/O şi Wordsmith. Primul a reuşit să termine un nivel din jocul clasic Mario în 34 de încercări. Marl/O nu a fost „învăţat“ nimic înainte de a intra în joc, nici măcar că trebuie să-l conducă pe Mario spre dreapta pentru a termina nivelul. În schimb, o pereche de parametri au fost implementaţi. Astfel Marl/O are un nivel de „fitness“ care tot creşte dacă Mario se mişcă în dreapta şi scade dacă merge spre stânga. IA ştie că „fitnessul“ e bun şi este motivat să meargă în direcţia corectă. Inteligenţa artificială nu a făcut ceea ce „credea“ că este corect, ci a încercat diferite metode, iar cele de succes au fost memorate şi cele nereuşite şterse. Astfel, după 34 de încercări, Marl/O a reuşit să „bată“ un nivel din Mario.
Sursa: businessmagazin.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
