– Domnule Dungaciu, a trecut suficient de mult timp ca să putem evalua „la rece” evenimentele de la Bălți. Cum apreciați inițiativa unioniștilor de a organiza un marș în capitala de nord a republicii?

– Aveți dreptate când spuneți că a trecut o perioadă în care lucrurile se văd mai clar… Și eu cred că lucrul care se vede cel mai bine acum este că evenimentele de la Bălți ne spun cele mai multe lucruri nu despre unioniști, așa cum a discutat cam toată lumea, ci despre… comuniști! Aici văd eu miza politică a marșului și a efectelor sale. Despre asta e vorba și despre asta va fi de aici înainte. Este vorba despre confruntările din partea stângă a eşichierului politic din RM, despre bătălii interne și lupta pentru supremație între diverse facțiuni stângiste.

O posibilă breșă majoră în electoratul comunist

– Mai concret, la ce vă referiți?

– Spuneam în ultima discuție de la TIMPUL că marea dramă a partidulețelor de buzunar care se înghesuie acum pe stânga extremă este că nimeni nu le bagă în seamă, pentru că nu are de ce. Nimeni nu votează copia când are la îndemână originalul! Și pentru că PCRM acoperea tot palierul, de la rusofonie/rusofilie la patriotism iredentist „moldovenesc”, nimeni nu avea loc pe stânga. Exemplul cel mai bun este al grupusculului lui Dodon, care e ca o sticlă cu un mesaj înăuntru aruncată în mare. Plutește pentru că o duc valurile și curenții, fără să aibă nicio direcție proprie. Ei bine, de data aceasta, la Bălți se consemnează o primă posibilă breșă. Ce a făcut unul dintre reprezentanții unui alt grupuscul, anume Șelin, profitând de acest marș sau ajutat de el, este să revendice pentru grupusculul său un segment de electorat concret, respectiv minoritarii ruși radicali și șovini, pe care vrea să îi atragă într-un proiect politic. Sigur, aceștia nu sunt nici pe departe toți rușii, sunt un segment din ei, nu e clar cât de semnificativ, dar care poate deveni electorat, dacă mai este alimentat de marșuri de genul celui de la Bălți și de fonduri venite din direcția lui Șelin. Dacă sunt de la el sau de la alții, asta e o întrebare bună, vom vedea mai târziu… Oricum, Șelin vrea să devină un soi de Jirinovski local, radical și violent, găsindu-și prin asta un canal de manifestare politică. Care sunt consecințele? Afectate nu sunt în niciun caz partidele din AIE, ci tocmai PCRM, căci de acolo va colecta Șelin electoratul. Și de aici reacția comuniștilor, cel mai bine exprimată prin vocea ideologului lor, care l-a făcut „canalie” sau „jigodie” pe organizatorul Șelin. De ce? Nu cred că din dragoste față de manifestanții unioniști și grijă față de ei, ci pentru că au înțeles pericolul electoral pe care Șelin îl poate reprezenta pentru PCRM și care poate avea efecte politice.

– Care sunt aceste efecte?

– Există o serie de efecte posibile. Primul, cum ziceam, este decuparea unui segment de electorat PCRM, reprezentat de rușii radicali din Bălți, dar nu numai. Sigur, e posibil ca Șelin să nu intre în Parlament cu ei, dar nu înseamnă că nu rupe electorat de la comuniști. Al doilea pericol este că poate obliga, tacit, PCRM-ul să intre în competiție pentru acest electorat extrem, de aici și radicalizarea pe direcția rusească a acestui partid. Or, PCRM nu vrea asta acum, ar fi un dezastru pentru ei, tocmai că are un electorat relativ divers, și dacă apasă la un capăt s-ar putea să piardă celălalt capăt. Adică intrarea pe această nișă prorusească radicală lasă descoperit tronsonul „moldovenist” al partidului, care se va simți iritat de prea mult prorusism din partea PCRM. Al treilea pericol este posibilul succes al lui Șelin la anumite cercuri de la Moscova, șovine și extremiste, unele dintre ele reprezentate la nivel înalt și în RM, care încurajează asemenea manifestări șovine în „vecinătatea apropiată”. Există asemenea cercuri de putere de la Moscova, indiferent de cât de marginale. Un asemenea succes raportat la Moscova e clar că nu ar fi de bun augur pentru comuniști, care oricum nu au acreditări depline acolo după Memorandumul Kozak. Șansa lor la Moscova este tocmai că sunt puternici și au 30% electorat, plus că oricum Putin, care nu îi poate ierta definitiv, îi iubește mai mult decât pe AIE… Deci radicalizarea lui Șelin nu poate fi ignorată, cu atât mai mult cu cât nu e clar cine stă în spatele lui.

Nu unionismul, ci Șelin și premierul Filat sunt problema PCRM la Bălți!

– Dar comuniștii au participat și ei la manifestări…

– Au participat, nu aveau cum să nu participe. Din două motive. În primul rând, tronsonul de electorat rusofon, chiar cei mai radicali dintre ruși, sunt, totuși, electoratul PCRM. Nu aveau cum să îl ignore. În al doilea rând, Bălțiul este fieful roșu prin excelență, deci nu puteau să nu fie prezenți pentru a-l „apăra” în fața „hoardelor” unioniste. Deci au fost acolo, dar nu în prim-plan, nu ca principali organizatori. Au fost că trebuiau să fie. Aș spune că au fost tocmai pentru a-l contracara, tacit, pe Șelin. Doar că acum constată că nu prea au reușit și că pot avea probleme mari la Bălți.

– În afară de pierderea de electorat radical?

– Da, căci nu e vorba doar de Șelin. PCRM are la Bălți două ameninţări. Prima, cum ziceam, este radicalismul și extremismul unei părți a electoratului rusesc, care ar putea să părăsească electoral PCRM considerându-l prea căldicel. A doua este… atitudinea premierului Filat față de revendicările autonomiste ale capitalei de nord și față de primarul comunist al Bălțiului. Premierul vorbind rusa și primarul mulțumindu-i pentru sprijin și înțelegere în ceea ce privește extinderea autonomiei municipiului Bălți, ei bine, acest tablou nu poate fi pe placul comuniștilor. Deci, comuniștii au două probleme la Bălți, deloc simple. Sigur că aceste „cedări” ale premierului și soluții din joben pentru problema revendicărilor autonomiste ale unor orașe gen Bălți se pot face și trăgând cu ochiul la Tiraspol, dar asta e altă chestiune. Oricum, comuniștii simt că pierd prim-planul, pierd teren tocmai pe teritoriul pe care credeau că îl controlează plenar. Bălțiul e problema lor în acest moment și va fi interesant de aici înainte cum o vor gestiona.

Unionismul nu are acum nici reprezentare politică, nici lideri formali

– Am înţeles problemele comuniştilor la Bălţi, dar, totuşi, revenind la unionism, cum putem caracteriza mișcarea unionistă din Basarabia după evenimentele de la Bălți?

– Eu cred că e exagerat să asociem marșul de la Bălți cu unionismul sau să credem că a avut impact major asupra percepțiilor publice din acest punct de vedere. Vedeți, problema esențială pe care trebuie să o spunem este că nimeni în RM, dar nu numai, nu crede că marșul de la Bălți este tot unionismul sau partea lui cea mai consistentă sau că liderii care și-au asumat asemenea manifestări ar fi liderii reali ai acestei stări de spirit. Toată lumea știe că nu e vorba despre asta, sau că nu e vorba numai despre asta. Sigur, nimeni nu neagă că o parte din tinerii aceia care au fost la Bălți cred sincer în ceea ce spun și fac, dar, oricum, ei sunt departe de a reprezenta plenar această stare de spirit…

– Unionismul este o stare de spirit?

– Mai degrabă da. Sau – astăzi, da. După puseurile de la începutul anilor `90, astăzi unionismul este o latență, prezentă în populație, în procente greu de sesizat, mai ales cu instrumente calitative gen sondaj de opinie, o latență care, pentru a deveni manifestă, are nevoie de contexte favorabile. Ca orice latență, poate să se exprime sau poate să se anuleze, depinde de evoluții. Nu e o mișcare și nu poate fi în acest moment, tocmai că problema contextului favorabil nu se pune deocamdată deloc. Şi nu cred că asemenea marşuri sunt capabile să creeze acele contexte favorabile… De aici și absența unei mișcări formale credibile și a unor lideri formali credibili. Nu cred, cum spun unii, că unionismul este un pericol politic în acest moment – acesta este pretextul rusesc favorit -, așa cum nu cred că este o miză ieșită complet din joc. Ar fi să confundăm realitățile cu manifestările lor! Să spui că este iminent este la fel de stupid ca și cum ai spune că nu se va concretiza niciodată sau să sugerezi că ar fi un soi de boală de care trebuie să ne tratăm urgent… Viața e nițel mai complicată și cei care cred că au acum globul de cristal în mâini ar trebui să fie mai temperați, indiferent din ce direcție se pronunță. Oricum, discuția despre unionism politic este superfluă în acest moment…

– Mai putem vorbi, totuşi, despre unionism în Basarabia?

– De ce nu? Cum ziceam, unionismul nu e o boală de care trebuie să ne vindecăm urgent… Putem discuta despre el, cu calm, cu realism. Pot exista cetățeni ai RM care cred, din motive diverse, că cea mai bună soluție pentru cetățenii acestui stat ar fi reunificarea cu România. Au tot dreptul să creadă asta, pentru că cetăţenii sunt, de facto, acţionarii statului şi ei decid direcţia în care trebuie să meargă. Dacă majoritatea va decide unire, pe ambele maluri ale Prutului, va fi! Dacă nu, nu. Motivațiile pentru o asemenea opţiune ipotetică sunt diverse, eu am vorbit nu o dată de „unionismul inimii” și de „unionismul minții”, ca tipologii de lucru, unul sentimental, istoricist, bazat pe jertfă istorică și suferință, pe adevăr și dreptate, pe moștenirea strămoșilor și viitorul nepoților nepoților noștri, altul mult mai pragmatic, ancorat în concret, legat de efecte și consecințe imediate, mai puțin preocupat de trecut, cât de viitor, mai ales de viitorul imediat, nu al nepoților nepoților noștri, ci al copiilor noștri… Unionismul politic este deocamdată absent, dar, repet, este o latență care se poate activa în contexte favorabile așa cum poate să și dispară. Asta urmează să vedem de aici înainte. Dar în niciun caz nu mi se pare realist de a pune sentințe definitive de un fel sau altul.

Redeschiderea forţată a dosarului transnistrean va redeschide şi dosarul identitar

– Credeţi că lupta identitară s-a sfârșit în R. Moldova? Care e legătură cu unionismul?

– Nici vorbă. Bătălia identitară este o constantă de la apariția R. Moldova ca stat. Nu a dispărut și nu are cum să dispară, mai mult, a fost deseori avanpostul oricărei bătălii politice majore. Tot ce se petrece geopolitic sau politic major în RM are legătură cu chestiunea identitară şi va avea şi de aici înainte. Iar chestiunea identitară nu va putea fi ocolită sau ocultată inclusiv în preajma dezbaterilor tot mai încinse despre chestiunea transnistreană. Este un aspect pe care aproape nimeni nu îl abordează, dar care nu cred că poate fi eludat: care va fi, ipotetic vorbind, discursul identitar oficial al unei R. Moldova care trebuie să concilieze și moștenirea istoricismului de tip etnicist „moldovenist” cu postmodernismul de tip „construcție statală polietnică și multiculturală” promovat de regiunea separatistă, cu Ștefan cel Mare și Suvorov braț la braț în acelaşi simbol, vorbind între ei nu e clar în ce limbă… E un aspect care nu trebuie neglijat, chiar dacă se vorbeşte astăzi mai degrabă despre trenuri, comunicaţii etc., etc. Dacă problematica identitară este atât de contorsionată între Prut şi Nistru, iar răspunsul la întrebarea „Cine suntem noi?” e atât de greu de dat, cum va arăta acest răspuns într-o R. Moldova la care se va lipi forţat regiunea separatistă? Nu ştim deocamdată…

– Dacă problema transnistreană redeschide dosarul identitar, cum spuneţi, este posibil să deschidă sau să redeschidă şi discuţia despre unionism?

– Orice forţare în chestiunea transnistreană şi orice tentativă de alipire forţată va deschide dosarul identitar şi, pe cale de consecinţă, va alimenta chestiunea unionistă. Nu cred că lucrurile acestea vor putea fi evitate. De aceea cei care mizează acum pe soluţii de reunificare a R. Moldova artificiale şi croite în laborator se pot trezi, pe teren, cu efectele cele mai contrare.

– Domnule Dungaciu, vă mulţumesc pentru această discuţie!