INTERVIU cu Matthew Rojansky, specialist în relaţii ruso-americane. Despre Putin, Transnistria, NATO și aderarea RM la UE

Matthew Rojansky: Cred că aveți dreptate, situaţia nu este uşoară, dar, ca să fiu sincer, putea să fie şi mai rea de atât.

Realizator: Mereu poate fi mai rău.

Matthew Rojansky: Mereu poate fi mai rău. Este important să menţinem perspectiva. Statele Unite au văzut o resetare a relaţiilor cu Moscova. La anumite nivele am reuşit să ajungem la o cooperare pragmatică în cazul intereselor comune. De pildă, în cazul tranzitării pentru aprovizionarea trupelor din Afganistan, ruşii au cooperat în cazul combaterii traficului de narcotice. Ruşii pregătesc forţele afgane, pentru că ştiu că drogurile care ies din Afganistan intră în Rusia. În cazul combaterii terorismului, am avut mai multe colaborări, am aflat din păcate după atacul terorist recent de la Boston că un anume fel de cooperare nu se întâmplă. Realitatea este că vina se împarte de ambele părţi. Ce s-a întâmplat cel mai recent, este faptul că în ultimul an şi jumătate din ambele părţi relaţiile s-au politizat. Nu a fost doar legea Magnitsky. Din partea ruşilor, domnul Putin a hotărât că modalitatea de a câştiga alegerile din 2012 era să găsească un duşman extern. Şi cine putea să joace acest rol mai bine, dacă nu inamicul tradiţional din Războiul Rece, Statele Unite.

Realizator: Din nou.

Matthew Rojansky: Din nou. Aşa că a reprimat organizaţiile care primeau finanţare americană, a scos din ţară agenţiile americane pentru dezvoltare internaţională, aşa că acum noi nu putem opera acolo, nu putem susţine societatea civilă. Şi da, Statele Unite au votat legea Magnitsky, era un proces în derulare. Este adevărat că, dacă sancţionezi oficialii unei ţări, acei oficiali probabil nu vor mai dori să te ajute şi aceasta este situaţia în care suntem astăzi. Dar se pare că lucrurile se liniştesc, în ciuda scandalului de spionaj care a apărut recent. Acest scandal de spionaj este un fel de ilustrare a unui univers paralel care există între SUA şi Rusia. Într-un univers îl avem pe John Kerry şi pe Serghei Lavrov, doi miniştri de externe care stau împreună şi spun "avem acelaşi interes în Siria, nu vrem să devină un stat fundamental islamic, vrem să încercăm să controlăm haosul şi să calmăm situaţia". Pe de altă parte, sunt vechile jocuri de spionaj din timpul Războiului Rece, în care o parte încearcă să facă de râs cealaltă parte şi reciproc. Este ca şi cum existăm în această contradicţie, dar ne ţinem ochii închişi şi ne facem că nu o vedem.

Realizator: Mai este de asemenea şi vizita lui John Kerry la Moscova, în timpul căreia preşedintele Vladimir Putin l-a lăsat să aştepte timp de trei ore, ceea ce a fost un gest cam nepoliticos, nu-i aşa?

Matthew Rojansky: Da, poate fi interpretat aşa, dar mai este şi un episod în care ministrul Kerry nu a putut ajunge la hotelul la care stătea, dar acest lucru este de înţeles, pentru că erau repetiţii pentru aniversarea Zilei Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial şi străzile erau blocate. Ambasadorul Mike McFaul i-a telefonat ministrului Kerry şi i-a spus: "domnule, tocmai am fost la hotelul dumneavoastră şi este înconjurat de tancuri". Cred că trebuie să ne raportăm la lucruri de genul acesta cu simţul umorului.

Realizator: Într-un articol de-al dumneavoastră aţi spus că lucrurile au evoluat atât de rău, încât este posibil ca întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Barack Obama este posibil să fie anulată în septembrie. Credeţi că acest lucru chiar se va întâmpla?

Matthew Rojansky: În primul rând nu am spus că întâlnirea va fi anulată, nu cred că va fi anulată.

Realizator: Ar putea fi.

Matthew Rojansky: Să ne amintim că Putin şi Rusia găzduiesc întâlnirea G20 din septembrie. Acesta este un eveniment important pentru toţi liderii lumii şi cred că preşedintele Statelor Unite va merge. Bineînţeles, eu nu vorbesc în numele Guvernului SUA, sunt un analist particular, dar sunt sigur că preşedintele SUA va dori să fie un participant la acest eveniment. Ar trebui să mai fie o întâlnire separată între Obama şi Putin, la acelaşi nivel. Dacă lucrurile vor merge cu adevărat foarte rău în relaţia Statele Unite-Rusia, se poate imagina că acea întâlnire va fi afectată într-o formă sau alta. Dar amintiţi-vă strategia preşedintelui Obama. A vorbit despre aceste lucruri chiar şi în prima lui campanie electorală şi a pomenit puţin acest lucru şi în cea de-a doua sa campanie electoral, chiar dacă avea multe reţineri din partea membrilor partidului său şi din partea republicanilor, dar aşa este angajamentul, nu foloseşti relaţiile tale cu acea ţară ca o recompensă pentru bună purtare. Foloseşti acel angajament ca o modalitate de a influenţa acel comportament.  Asta crede Obama despre asta, este această resetare a relaţiilor dintre cele două ţări. A reluat legăturile care au fost îngheţate cu Rusia, după războiul din 2008 dintre Rusia şi Georgia şi a folosit acele legături pentru a obţine lucruri care sunt în interesul Statelor Unite, din această relaţie, şi a avut un oarecare succes.

Realizator: Pentru că aţi menţionat o întâlnire între ministrul afacerilor externe Lavrov şi John Kerry, în care au discutat despre Siria, se pare că nu au acceaşi poziţie, în ideea în care Rusia vinde rachete Siriei, lucru pe care SUA încearcă să îl oprească. Pare că nu este aceeaşi viziune

Matthew Rojansky: Acesta este unul dintre acele cazuri de chintesenţă, de universuri paralele a două părţi care vorbesc una pe lângă cealaltă. Avem o relaţie militară pre-existentă cu guvernul iniţial, noi nu le vom vinde arme noi, nu le vom vinde sisteme care pot fi folosite să ucidă oameni, nu le vom vinde sisteme ofensive, dar pentru că avem angajamente semnate le vom respecta. Din perspectiva ruşilor, înţeleg dorinţa lor de a păstra parţial pârghiile pe care le au cu Siria. Amintiţi-vă, din momentul în care Rusia a ieşit clar şi public şi a spus ‘Assad este terminat’, şi a făcut ceea ce anterior au făcut Europa de Vest şi Statele Unite, şi au recunoscut opoziţia, nu mai aveau pârghii. Apoi nu mai puteau fi ceea ce îşi doreau, să fie omul de la mijloc, să fie diplomatul care rezolvă criza dintre două părţi. Întrebarea separată este: Moscova este cu adevărat atât de dedicată supravieţuirii lui Assad, încât chiar ar vrea să îl vadă apărându-se în faţa unei intervenţii din afară? Şi acum întrebarea este: le vând rachete sol-aer sau rachete de atac a navelor de război, pentru a nega ţărilor NATO în mod special capacitatea de a începe atacuri aeriene, cum au făcut în Libia. Şi este un argument aici. Cred că poziţia Rusiei după Libia a fost de genul ‘aţi mers prea departe’. NATO, noi am spus până aici se poate şi aţi depăşit limita şi nu vrem ca voi să decideţi cine pierde şi cine câştigă în toată lumea. Se poate întâmpla în Egipt, se poate întâmpla în Libia şi apoi se poate întâmpla în Siria. Prin urmare cine poate să spună că de pildă nu urmează Kyrgyzstan, sau Belarus, sau Rusia? Cred că acest gen de termeni există la un anumit nivel în anumite minţi ruseşti.

Realizator: Este acesta singurul motiv pentru care susţin regimul Assad din Siria?

Matthew Rojansky: Cum spuneam, cred că parţial este o chestiune de prestigiu. Ruşii au spus: aceasta este poziţia noastră, vrem o înţelegere negociată, nu vor accepta o înţelegere care nu este negociată cu regimul Assad. Dacă cineva mâine aruncă o bombă în palatul lui Assad şi el dispare din ecuaţie, asta ar putea schimba lucrurile. Dar pentru moment cred că ruşii vor rămâne la această poziţie. Unii oameni sugerează că Rusia ar avea interese geo-politice în Siria, pentru poziţii în Orientul Mijlociu şi în Marea Mediterană, ca să poată să îşi localizeze navele militare acolo. Eu îl văd pe domnul Putin nu ca pe un mare strateg geopolitic, eu îl consider un om de afaceri. Este preşedintele corporaţiei Rusia. Înseamnă asta că este democrat? Nu. Preşedinţii de corporaţii nu sunt democraţi. Nu le pasă ce spun lucrătorii de sub ei, decât dacă lucrătorii au ceva important ce ei trebuie să afle. Dar, în acelaşi timp, cred că Putin îşi dă seama că unele investiţii merită, şi altele nu. Şi întrebarea este, are contracte în Siria în valoare de 10 – 15 miliarde de dolari, ce o să primească din partea celalată? Dacă renunţă la aceste contracte şi pleacă din Siria, ştim că viitorul guvern sirian, oricare ar fi, islamist, non-islamist, nu vor achita aceste contracte. Prin urmare, de unde şi-ar încasa Rusia banii?

Realizator: Opoziţia siriană nu este încă organizată, până acum.

Matthew Rojansky: Cu cine faci afaceri? Aceste contracte sunt semnate de domnul Assad sau de tatăl său.

Realizator: Un alt aspect ar fi că primul ministru Netanyahu a făcut şi el o vizită la Moscova şi a discuta şi el despre acest subiect, deci sunt tot mai multe părţi implicate în acest conflict. Pare că odată cu trecerea timpului se discută tot mai mult despre ceea ce urmează să se întâmple în Siria. Problema este ce urmează de fapt să se întâmple între marile puteri.

Matthew Rojansky: Ce mi se apre mie fascinant legat de dinamica discuţiilor lui Netanyahu cu Putin pe acest subiect, pentru că ştim, Israelul acţionează deja împotriva Siriei, chiar intervine militar într-o manieră foarte limitată. Asta este fascinant, pentru că Israelul este un alt loc în care Putin are investiţii şi aceste investiţii există, se numesc "Lumea Rusească". Sunt peste un milion de vorbitori de limbă rusă în Israel, există televiziune rusească, media rusească, produse ruseşti şi o relaţie economică destul de puternică, cu investiţii din ambele părţi, şi sunt şi câţiva olgarhi ruşi, bineînţeles, care sunt măcar parţial rezidenţi în Israel. Sunt relaţii foarte strânse cu Israelul, desigur, şi vorbim despre motivele pentru care Putin încearcă să îşi menţină poziţia în Siria şi apare un posibil conflict între două dintre investiţiile mari ale lui Putin. Investiţia lui strategică din Orientul Mijlociu şi relaţiile tardiţionale puternice cu lumea arabă şi încercarea lui de promovare a "Lumii Ruseşti" în acest avanpost al Israelului unde sunt vorbitori de limbă rusă. Marea îngrijorare este momentul în care acest conflict va deveni o problemă de "casă" a lui Putin. Nimic nu a mobilizat sentimentele în lumea musulmană mai mult decât uciderea civililor nevinovaţi în Siria şi, mai înainte, în Egipt, Libia şi aşa mai departe. Dacă asta continuă şi vor fi intervenţii, pilonii pe care Putin îşi susţine relaţia cu Israelul, ştiţi Israelul nu este încântat de ideea de a fi un viitor islamic, atunci puteţi vedea un aliniament între opoziţia din afara Rusiei şi comunitatea musulmană din Rusia, care înseamnă 20% din populaţia Rusiei, atunci Putin are o problemă mare. Pentru că aceste două proiecte sunt în contradicţie unul cu celălalt. Pe de o parte vrea să menţină relaţii bune cu această "Lume Rusească", care include Israelul, vrea să aibă şi ceva relaţii serioase cu Vestul, cu Statele Unite şi în acelaşi timp are o mulţime musulmană în propria lui ţară, mulţime care cere acţiune. Deci el chiar negociază pe mai multe părţi şi nu prea este într-o poziţie comodă. Dimpotrivă, este într-o poziţie foarte dificilă.

Realizator: Intervenţia din partea Israelului în Siria, pe care aţi menţionat-o, bombardarea poziţiilor Hezbollah, singurul motiv pentru care Israelul intervine în Siria este acela de a proteja populaţia civilă din Israel?

Matthew Rojansky: Din câte înţeleg eu despre poziţia Israelului, din cât am citit declaraţii oficiale, problema nu este doar Hezbollah, dar şi armele care sunt transferate din Iran, prin Siria, pentru Hezbollah. Ce au văzut isarelienii de-a lungul ultimilor zece ani a fost că Hezbollah a avansat de la armamente foarte simple, de genul Kalashnikov şi grenade, şi aruncătoare de grenade, la rachete cu rază medie şi lungă de acţiune, până la potenţiale rachete anti nave, anti aviaţie pe care iranienii le pun la dispoziţie. Chiar dacă crezi că Assad va dispărea şi că sfârşitul regimului va pune capăt acestui aşa-numit arc-Shia, în care armele pot fi furizate de Iran, este încă o oportunitate ca Iranul să facă acest lucru acum şi cred că asta ar trebui să îi îngrijoreze pe israelieni. Un fel de ultimă aprovizionare uriaşă cu arme, care să echipeze Hezbollah-ul pentru o ultimă mare ofensivă împotriva Israelului. Motivul pentru care războiul Hezbollah – Israel s-a terminat a fost că Hezbollah a rămas fără rachete. N-au rămas fără oameni, n-au rămas fără motive de ură, deci nu ar fi terminat, dacă nu se terminau rachetele. Şi dacă iranienii îi aprovizionează cu rachete, cred că israelienii se vor gândi că raidurile vor începe din nou.

Realizator: Probabil că Israelul atacă, măcar la nivel de retorică, Iranul, pentru că livrează arme inamicilor Israelului şi nu neapărat pentru că Iranul ar fi o ameninţare nucleară.

Matthew Rojansky: Ameninţare nucleară… Israelienii au luat poziţie în faţa a ceea ce au crezut că era un reactor făcut de nord-coreeni în Siria, în urmă cu câţiva ani. Israelienii şi-au spus părerea cum că s-au folosit arme chimice, dar Israelul rămâne singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, dacă nu "tragem" de Orientul Mijlociu şi includem şi Pakistanul aici. Dar cred că israelienii trebuie să fie îngrijoraţi de orice scenariu în care lucrurile scapă de sub control şi arme de acest fel cad în mâinile cui nu trebuie, dar în acelaşi timp cred că israelienii sunt relativ în regulă cu situaţia. Orice declanşează acest gen de atac împotriva Israelului se confruntă cu răspunsul final.

Realizator: Credeţi că Statele Unite au o politică externă eficientă? Mă gândesc la faptul că Administraţia Obama nu are sprijin republican pe acest plan. A rămas singură Administraţia Obama în Statele Unite pe planul politicii externe?

Matthew Rojansky: Cred că Obama este într-o situaţie cu adevărat dificilă în acest moment. Avea o cu totul altă poziţie în 2007 – 2008, când a apărut pe scena politică din SUA. Venea din Senat, din Comisia de politică externă, care este locul ideal dacă eşti o persoană tânără în politica SUA şi vrei să ai ambiţii politice mari. Cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să pleci într-un turneu în lume. Şi asta a făcut senatorul Obama. A vizitat Rusia, Europa, multe locuri.  Şi da, avea şi experienţă pe plan internaţional, dar ideea este că se prezenta ca o personalitate cu statură de preşedinte. Şi a venit cu idei noi. A normalizat un discurs important la Cairo. A normalizat relaţiile cu Rusia. A calmat europenii când aceştia erau îngrijoraţi de ce poate însemna normalizarea relaţiilor cu Rusia. Şi ce s-a văzut este că acest lucru a funcţionat, dar până la un punct. Dincolo de acest punct, politica tradiţională de forţă, cinismul politic tradiţional, gândirea îngustă a multor lideri politici din lume a rezultat în serioase dificultăţi. Ca să nu mai adăugăm că a avut şi probleme interne, scandaluri de scurgeri de informaţii, colaboratori care nu erau de acord cu el, şi cred că are greutăţile clasice, cu care preşedinţii se confruntă deseori în al doilea ciclu prezidenţial, şi anume că trebuie să îşi regândească strategia şi nu trebuie să ia în considerare faptul că nu poate conta pe sprijinul republicanilor în actualul context politic. Dar ceea ce este şocant şi esenţial dacă îşi va regândi strategia externă pentru al doilea mandat este că nu este sprijinit nici de democraţi. De foarte mulţi democraţi. Să nu uităm că Obama s-a opus – aţi menţionat legea Magnitsky -, Obama s-a opus legii Magnitsky. Cel mai important susţinător al legii Magnitsky era democrat. Există un consens tot mai mare între republicani şi democraţi despre cum ar trebui folosită puterea americană în lume, şi nu este un consens pe care Obama îl sprijină cu toată convingerea. Obama a fost foarte realist. A fost un gânditor strategic, a promovat consecvent interesele SUA, a încercat să fie pragmatic, iar multe din vocile care se aud astăzi din Capitoliu nu sunt. Ei spun: "Lumea este în schimbare, un val de libertate trece prin lume şi trebuie să mergem cu acest val". Şi când te gândeşti la toate acestea, ca analist de politică externă sau din Casa Albă, conştient de consecinţele acestor acţiuni, vezi o mulţime de pericole. Siria este cel mai bun exemplu. Da, vântul libertăţii bate prin Orientul Mijlociu, da, dictatura Assad se va prăbuşi în Siria, şi ce dacă? O să fie mai bine dacă îi va lua locul o dictatură islamică fundamentalistă? Asta va fi moştenirea intervenţiei Obama în Siria? Naşterea unei ţări islamice fundamentaliste? Qatarul ar fi fericit să vadă asta. Multe alte ţări musulmane din Orientul Mijlociu ar fi foarte mulţumite de asta. Ar avea un aliat. Dar nu cred că este interesul Statelor Unite. Deci, Obama se află înr-o poziţie foarte dificilă. Cum poate prezenta o strategie nouă, pragmatică? Realist este un termen prea delicat, dar cum poate prezenta o viziune nouă, pragmatică pentru politica externă americană, pentru interesele naţionale americane şi cum să îşi facă aliaţi nişte politicieni care până la urmă nici nu îşi asumă responsabilitatea pentru aceasta, pentru că el va rămâne cu sacul în spinare?

Realizator: Care este poziţia Statelor Unite în interiorul NATO? S-ar părea că SUA se retrage din NATO, este încă principala forţă în Alianţă, dar nu ca până acum. Este un motiv sau o consecinţă care ar trebui să ne îngrijoreze?

Matthew Rojansky: Dintr-o perspectivă americană, singura despre care pot să vorbesc aici, cel mai bine este atunci când toate statele din Alianţă sunt gata să acţioneze şi să îşi asume responsabilitatea. În acelaşi timp, ar trebui să ne îngrijoreze mai mult un viitor în care NATO este o alianţă selectivă. Un fel de: alegem piesele pe care le vrem, altele le lăsăm acolo, participăm la operaţiunile care ne convin, nu participăm la cele care nu ne convin. În felul acesta, nu mai are rost. Esenţa NATO era a unui grup de ţări cu valori comune, interese comune, care şi-au asumat un angajament juridic că vor acţiona ca un singur corp în cazul unei ameninţări externe. Cred că, dacă schimbi orice piesă a acestei ecuaţii, NATO va înceta să aibă aceeaşi relevanţă în acelaşi angajament juridic din punct de vedere politic, pentru americani. Ca să-l citez pe primul secretar general al NATO, este vorba de o alianţă ca să ţină americanii înăuntru. Şi pe germani jos, pe ruşi afară, dar în primul rând să-i ţină pe americani înăuntru. Şi dacă vrei să-i ţii pe americani înăuntru, este esenţial să păstrezi acele elemente ale alianţei, dar în acelaşi timp alţii să se alăture americanilor la, să zicem, nivelul superior, şi să arătăm că problemele pot fi rezolvate. Şi ca să vorbim deschis, problemele europene… Eu, ca american – şi este opinia mea personală – nu sunt interesat să văd NATO un rezolvator de probleme globale. Am văzut deja NATO în Africa de Nord, în Asia Centrală. Nu vreau să văd NATO în Asia de Sud-Est, Australia sau Africa, înainte de a spune că NTAO este relevantă. Mai bine să rezolvăm problemele din Europa. Şi mă gândesc aici evident la conflicte nerezolvate în toată Europa. Conflictele post-sovietice îngheţate şi alte conflicte nesoluţionate. Obiectivul NATO nu este de a îngheţa tot, trebuie să promoveze şi un activism politic.

Realizator: Cum este România văzută din Statele Unite?

Matthew Rojansky: Ca să fiu foarte sincer, oamenii nu vorbesc despre România. Se subînţelege că este parte din noua Europă şi cred că noua Europă are o reputaţie şi o semnificaţie în Statele Unite în mare parte asociată cu perioada anterioară, când lideri SUA îşi căutau aliaţi şi nu îi găseau în noua Europă, şi nu în vechea Europă, şi cred că România era de fiecare dată în acest grup. Dar acest lucru nu este neapărat sănătos pentru România şi nu neapărat sănătos pentru SUA. Cred că ceea ce ne-am dori este o Românie care preia conducerea în zona ei europeană, în zona ei de lume. Aveţi chestiuni legate de Marea Neagră, de coridorul energetic, aveţi legături în Orientul Îndepărtat, cu NATO, şi aveţi problema Transnistriei în Republica Moldova, chiar în vecinătate. Şi dacă aţi prelua iniţiativa în aceste chestiuni, americanii ar fi impresionaţi. Cel mai important lucru pe care pot să vi-l spun este că americanii sunt întotdeauna impresionaţi de competenţă. De rezolvarea problemelor de forţă şi competenţă. Nu suntem impresionaţi de scuze. Şi aşa este. Prea des americanii care vin în Europa sunt primiţi cu scuze. Ni se spune că este vina ruşilor, nu reuşim, pentru că ruşii sunt prea dificili, nu ne descurcăm cu ruşii. Bine, atunci ce facem cu ruşii? Noi vrem răspunsuri, vrem soluţii. Sau venim la Bruxelles şi ni se spune: "Păi, ştiţi, sunt prea multe ţări aici, nu putem găsi soluţii, pentru că nu toată lumea este de acord. Nu ne interesează". Pericolul este că, dacă nu-i impresionezi pe americani, atunci vechea ecuaţie de a-i ţine pe americani înăuntru nu va mai funcţiona. Nu este vorba că vom abandona Europa, ci vom transforma relaţia într-una în care angajamentul nu este unul continuu, nu este palpabil, va fi una pe termen mai lung, la un nivel inferior, să zicem, economic, şi mai puţin un angajament de securitate şi politic.

Realizator: Există vreo ţară europeană de care americanii sunt impresionaţi?

Matthew Rojansky: Da, cred că suntem atenţi la multe ţări europene. În primul rând, britanicii au avut dintotdeauna o relaţie specială cu SUA şi aşa este şi astăzi. Avem o obsesie romantică legată de familia regală britanică, bineînţeles, dar cert este că britanicii ne-au sprijinit întotdeauna. Întotdeauna au fost gata, ca o naţiune relativ mică, dar puternică economic, au fost gata întotdeauna să joace un rol important în chestiuni de securitate. Şi asta îi impresionează pe americani.

Realizator: Dar dintre fostele ţări socialiste?

Matthew Rojansky: Polonia este întotdeauna exemplul evident. De ce? Nu vreau să exagerez. Majoritatea americanilor nu se gândesc deloc la Polonia. La fel cum nu se gândesc la România, Ucraina sau Rusia. Dar când ne gândim la Polonia, cred că impresionant este că o ţară medie sau medie spre mare, care şi-a dat seama că este mare, care şi-a dat seama că are securitate, prosperitate, iar în aceste condiţii poate să îşi permită să fie curajoasă, în cazul ţărilor mici sau care cred că sunt mici, chiar dacă nu sunt, este frica. Iar când frica domină narativele, americanii nu sunt impresionaţi. Americanii sunt întotdeauna impresionaţi de hotărâre, de viziune şi angajament. acestea sunt lucrurile pe care Polonia, în ultimii ani, le-a arătat din plin. Din cauza aceasta aş menţiona Polonia.

Realizator: Am văzut eforturi din partea Moldovei de a adera la Uniunea Europeană. Dar, în ultimul timp, a fost marcată de scandaluri politice. Cum vedeţi viitorul Moldovei pe termen scurt?

Matthew Rojansky: Bine, scandalurile politice nu sunt străine nici de Uniunea Europeană. Moldova nu are în vedere statutul de membru în Uniunea Europeană, în ciuda celor spuse de Angela Merkel în cursul vizitei sale la Chişinău, în august. Moldova doreşte statut de membru asociat. Acest lucru nu înseamnă să fii membru al clubului, ci să primeşti un pachet substanţial de beneficii, mai exact, circulaţie liberă şi comerţ liber. În mod clar, aceste lucruri ar fi bune pentru Moldova. Să adăugăm că Moldova se bucură de anumite elemente printr-un pachet de comerţ preferenţial. Ca să primească statutul de membru asociat, Moldova trebuie să îşi rezolve problemele politice.

Realizator: Va permite Rusia apropierea Moldovei de Uniunea Europeană?

Matthew Rojansky: Din ce am observat la Moscova, ei nu s-au opus niciodată cu adevărat integrării economice a Republicii Moldova în Europa. Din anumite puncte de vedere, a fost chiar avantajos pentru Rusia, pentru că au o poziţie bună pe piaţa moldovenească, o poziţie dominantă pe piaţa transnistreană; deci, dacă pot aduce Moldova şi Transnistria în acest context, este bine. Unde au tras o linie roşie, a fost aderarea la NATO, neutralitatea nu se discută. La fel, în ultimii ani, ecuaţia s-a schimbat odată cu ideea uniunii eurasiene. Putin ar dori o Uniunea Europeană pentru Rusia şi aliaţii ei. El are o viziune; dacă ascultăm ce spune Putin, şi este o greşeală să nu scultăm ce spune Putin, de obicei, spune ce va face şi o aplică. El a scris şi a spus că ţelul uniunii eurasiene este nu de a înlocui Uniunea Europeană, ci este o strategie pe termen lung de a fortifica poziţia de negociere a ţărilor din răsărit. Este o abordare geopolitică, aproape ca în secolul al XIX-lea, dar poate fi adevărat, dacă iei una câte una aceste ţări din parteneriatul estic şi vor să negocieze cu Bruxelles-ul, sunt într-o poziţie foarte slabă. Ce ar avea de oferit ucrainenii? Foarte puţin. Şi ei sunt cei mai mari. Ce să mai vorbim de Armenia, de Moldova, de ţările mici, cândva, poate, Belarus. Argumentul Moscovei este: "să ne unim, ne vom fortifica economic; vă dăm energie ieftină, vom implementa standarde de securitate". Au furat, pardon, "împrumutat" majoritatea standardelor de securitate direct de la UE, cam 70% din reglementări. Atunci, vom merge împreună la Bruxelles, vom încheia un acord de comerţ liber între două blocuri egale ca potenţial. Este o perspectivă foarte atractivă.

Emisiunea Pașport Diplomativ realizată de Balazs Bara, DIGI TV