În contextul în care secetele se înteţesc, statul nu prevede în buget niciun leuţ pentru reabilitarea sistemelor de irigare din R. Moldova, aşteptând investiţii străine pentru a rezolva această problemă. Totodată, autorităţile spun că agricultorii refuză să utilizeze aceste sisteme din cauza costurilor mari pe care le implică. L-am întrebat pe directorul adjunct al Agenţiei „Apele Moldovei”, Mihail Pencov, de ce nu folosim rezervele de apă de pe teritoriul republicii pentru irigare şi care este starea fizică a acestor sisteme, care au peste 35 de ani…

– Ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a declarat în cadrul unei şedinţe că R. Moldova are rezerve suficiente de apă. În acest context, de ce culturile agricole se usucă pe câmpuri?
– Râurile Prut şi Nistru ne asigură cu apă pentru toate necesităţile, inclusiv industriale şi de irigare. Conform Programului de dezvoltare a resurselor de apă şi a hidroamelioraţiei, tindem să avem circa 300 de mii de hectare de sisteme de irigare, condiţii în care vor fi necesare 1,2 miliarde m³ de apă. Iar resursele disponibile sunt de 5,8 miliarde. Deci, avem resurse, doar că acestea nu se află lângă fiecare consumator.

În 1990, am avut 316 mii hectare de sisteme de irigare: 122 mii în partea stângă a Nistrului şi 194 mii între Prut şi Nistru. În 1998, în urma unui studiu de fezabilitate, finanţat de Banca Mondială, am constatat că doar 82 de mii ha sunt viabile economic. De ce? Pentru că atunci când au fost proiectate şi construite aceste sisteme, preţul energiei electrice era foarte mic – 0,23 lei, iar astăzi acesta constituie 1,78 lei. Ponderea preţului energiei electrice este de 75% din toate cheltuielile necesare pentru a aduce apa în câmp. După acest studiu, alte 50 de mii de hectare au fost excluse din fondul de irigare, pentru că nu sunt viabile. Când au fost desfiinţate gospodăriile colective, au dispărut maşinile de udat. Acum ne-am pomenit în situaţia în care avem staţie de pompare, reţele de distribuire, dar nu avem cu ce distribui apa pe câmp. O altă problemă este şi preţul mare al apei pentru consumatorul final. Vă aduc un exemplu: sistemul de irigare din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, nu a funcţionat din anul 2004 până în 2008. Atunci, după ce şi-a reînceput activitatea fabrica de conserve din Coşniţa, care şi-a extins suprafeţele pentru creşterea fructelor şi legumelor, acest sistem iriga 2500 ha, iar preţul la apă era de patru lei/m³. Doi ani în urmă, fabrica de conserve a dat faliment, s-au mai retras câţiva agenţi economici şi a rămas doar unul care irigă 300 hectare. Acesta plăteşte 9 lei pentru un metru cub de apă. Iată de ce terenurile nu sunt irigate. Actualmente, putem asigura irigarea a 80 mii ha de terenuri agricole, dar sunt solicitate doar 10 mii – 14 mii ha.

– Ce trebuie să facă agricultorii din interiorul republicii, care nu au acces la râurile transfrontaliere?
– În RM există 1 mln. 800 mii ha de terenuri agricole. Noi tindem să irigăm 300 de mii de hectare, adică aproape 25%. Nicio ţară nu irigă toate terenurile. Cei care nu au acces la apă, trebuie să cultive produse care se adaptează la condiţiile meteorologice a zonei. Din 4200 de lacuri de acumulare pe care le avem pe teritoriul ţării, doar 400 prezintă interes pentru irigare, din care pot fi udate 35 mii ha.

– În ce stare se află sistemele de irigare din R. Moldova?
– Din punctul de vedere al tehnologiei de irigare, acestea nu sunt învechite. De asemenea, nici schema de distribuire a apei, nici schema de amplasare a staţiei de pompare. Dar tehnic vorbind, utilajul consumă multă energie electrică şi trebuie schimbat cu unul mai modern.

– Deci, avem sisteme de irigare în stare funcţională, dar nu le folosim…
– Să vă explic o situaţie: un lider a luat câteva hectare în arendă. Fără mari probleme le-a arat, a semănat grâu, a făcut nişte operaţiuni tehnologice ieftine, a recoltat grâul, l-a pus în depozite, şi-a plătit contribuţiile faţă de deţinătorii de teren şi atât. Dar imaginaţi-vă cazul în care acesta plantează tot atâtea ha de legume… Produsele sunt uşor alterabile şi dacă nu este pusă la punct reţeaua de distribuţie, nu-şi recuperează nici cheltuielile, nemaivorbind de venituri. Dar grâul va fi consumat întotdeauna. Pentru 1000 ha de grâu, agricultorul cheltuieşte 200 de mii de lei, dar pentru legume – 5 milioane. Riscul e mare. Aceasta este părerea personală, dar nu cred că este departe de realitate.

Avem rezerve de apă pentru încă un an de secetă…

– Câte din cele 78 de sisteme centralizate de irigare au nevoie de reparaţii sau chiar reconstrucţii?
– 50 la sută din ele sunt funcţionale, dar nu în întregime. De obicei, funcţionează cele amplasate în apropierea râurilor Prut şi Nistru, unde şi apa este mai ieftină.

– Putem reabilita sau reconstrui aceste sisteme cu bani din buget sau doar din proiecte? Este prevăzută anual o sumă anumită de bani pentru reabilitarea reţelelor?
– Reconstrucţia unui hectar de irigare costă 8.000-10.000 mii de euro, iar reabilitarea unui ha – jumătate din această sumă. Surse financiare interne nu sunt. Avem bugetul pe care-l avem şi trebuie să mizăm doar pe investiţii străine. Ne-am confruntat cu situaţii în care agenţii economici, care vor să cultive legume, se interesează cât costă reabilitarea staţiilor de pompare, dar renunţă până la urmă să investească. Am calculat, de exemplu, cheltuielile pentru punerea în funcţiune a sistemului din satul Şerpeni, raionul Anenii Noi – 300 mii lei. Staţiile de acolo nu au lucrat 15 ani.

Avem un caiet întreg care conţine studiul multor obiecte de irigare din ţara noastră, precum şi date despre sumele necesare pentru reabilitare. Suntem buni la scris hârtii, efectuarea calculelor, explicaţii, tehnologii – avem de toate, numai veniţi şi investiţi.

– Cum decurge rezolvarea problemei aprovizionării cu apă potabilă a localităţilor?
– Teritoriul nostru dispune de 1 mlrd. m³ de apă subterană, dar 80 la sută nu este bună pentru utilizare în alimentaţie. Toată apa potabilă trebuie să fie adusă din Prut şi Nistru. La etapa actuală reabilităm şi dezvoltăm reţelele din oraşele de pe malul Prutului, conform unui plan strategic, aprobat în 2007 de Guvern.

– Apa celor două râuri ar fi suficientă?
– Cât există „Apele Moldovei” va exista şi apă în Prut şi Nistru. Lacul de acumulare Costeşti are 1 mlrd. m³. Din munţii Carpaţi vin 16 m³/s, minimumul garantat necesar pentru funcţionarea tuturor sistemelor este de 20 m³/s, iar noi dăm 45 m³/s. Există rezerve şi în lacul de acumulare al râului Nistru. Avem rezerve de apă pentru încă un an de secetă…