– Dragă Sanda, una dintre eroinele noastre precedente, actriţa Irina Rusu, spunea că, deşi e soţia regizorului Alexandru Grecu, înainte de toate ea este actriţă. Cine este, înainte de toate, soţia premierului Vlad Filat?
– Mă tem că n-aş putea să mă definesc atât de exact, eu fiind o combinaţie din mai multe. Dacă ar fi să identific, totuşi, un „înainte de toate”, voi spune că-mi place foarte mult ceea ce fac, şi anume, psihologia. Sunt psiholog şi practic această meserie – e adevărat, o fac atât cât îmi permite timpul. Pentru că sunt implicată foarte mult şi în viaţa de familie. Sunt şi mamă, şi soţie.
– Să ne oprim puţin la psihoterapie – în ce constă metoda ta?
– Eu fac psihoterapie narativă, care vine de la cuvântul a nara, a povesti. Fiecare om este o poveste, o istorie. Psihoterapia narativă vine cu teoria şi practica potrivit căreia fiecare om este autorul propriei vieţi. Dacă e autorul propriei vieţi, el este în poziţie activă. Iar dacă e în poziţie activă, atunci este în stare să-şi re-scrie propria poveste. Nu situaţiile îl domină, ci viceversa.
– Să înţeleg că am ajuns timpurile când moldovenii nu se mai tem de derivata „psiho-”? Ori vin la specialist pentru că aşa e la modă?
– Nici una, nici alta. Oamenii, inclusiv moldovenii, vin la psihoterapeut ca şi la stomatolog – atunci când îi doare şi nu mai pot să suporte durerea. Şi atunci e nevoie doar de un pic de curaj pentru a accepta nişte adevăruri, dar şi nişte schimbări. Căci orice psihoterapie presupune o schimbare. Iar dacă omul vine la mine cu privire absentă şi pleacă cu un licăr în ochi, am reuşit!
– Moldova este „un pacient” cu ochii veseli sau trişti?
– Mai mult trişti, din păcate.
– De când sunteţi în viaţa publică, tu şi soţul tău aţi fost implicaţi în zeci de acţiuni de caritate, vizibile şi invizibile. La fel a fost şi acest decembrie. Totuşi, pentru mulţi, caritatea făcută de politicieni nu e decât un PR…
– Depinde de politicieni, de calităţile lor umane. Eu pot vorbi în cunoştinţă de cauză despre familia noastră. Vlad a făcut caritate încă din prima afacere care i-a adus un câştig substanţial. Se întâmpla pe când eram la Iaşi – de fiecare Crăciun, mergeam cu daruri la un orfelinat de acolo… Chiar dacă pentru mulţi poate părea ciudat, Vlad e un om foarte sensibil. Întotdeauna a reacţionat când i s-a cerut ajutorul. Cred că aceasta a fost şi un imbold pentru ca să intre în politică. A înţeles că nu va putea să-i ajute pe toţi din propriul buzunar şi că e mai bine să schimbe viaţa oamenilor la nivel mai global.
– Acum trei săptămâni, te-am întâlnit în avionul cu destinaţia Bucureşti, unde mergeai să vinzi un brad. Ai reuşit? Cât ai câştigat pe el?
– Dar nu era un brad oarecare!.. În fiecare an, în ajun de Crăciun, „Salvaţi Copiii România” organizează un bal de caritate, la care se licitează cei mai neobişnuiţi brazi, creaţi de sculptori sau designeri cu renume. R. Moldova a fost invitată în premieră la acest bal, iar noi am acceptat cu bucurie să venim cu bradul nostru. În acest scop, l-am contactat pe talentatul sculptor Valentin Vârtosu, care a realizat un brad deosebit şi pe care l-am vândut cu 6500 de euro. Banii s-au întors acasă, şi anume, la organizaţia „Casa Mărioarei”. Am reuşit să facem donaţia exact în cele 16 zile de luptă contra violenţei de gen.
– De ce „Casa Mărioarei”? Crezi şi tu că violenţa de gen este o problemă?
– Din păcate, este, şi e una care nu poate fi rezolvată foarte repede. Cauzele sunt multiple, inclusiv atitudinea deseori indulgentă şi tolerantă a femeilor…
– Cum a fost anul 2010? Te-ai simţit „prima doamnă”? Ori cea de-a doua?
– Nu m-am simţit nici prima, nici a doua, deşi am simţit că oamenii şi-ar dori, poate, şi asemenea figuri. Am fost conştientă de faptul că suntem într-o perioadă de tranziţie şi într-o continuă campanie electorală chiar. De aceea, m-am străduit să nu mă poziţionez într-un anume fel şi mi-am văzut de treaba mea, aşa cum am făcut-o şi până ca Vlad să deţină funcţia de premier.
– Dar cum e „să-ţi vezi de treabă” când soţul tău deţine una dintre cele mai importante funcţii în stat şi când, de fapt, nici nu prea ai soţ pe acasă?
– Păi, înseamnă să faci faţă unei avalanşe de treburi. Şi acasă, ca mamă – mai ales când ai copii la vârsta adolescenţei şi când întrebările sunt existenţiale -, şi la serviciu, şi în calitate de nevastă de premier, însoţindu-l la evenimente.
– Acasă faci psihoterapie?
– Nu. Acasă e acasă.
– Cum comunici cu copiii? Ce le spui? Cum îi pregăteşti pentru viaţa „reală” în situaţia în care, oricum, viaţa voastră nu este una obişnuită?
– Încerc să le explic, în fiecare zi, cât de important e ceea ce face tatăl lor şi cât de mult contează pentru el susţinerea noastră. Încerc să-i fac să nu uite de aşa-zisa „limită a exclusivităţii” – să ştie că este important numele pe care îl porţi, dar că mai important e felul în care porţi acest nume. Uneori simt că acest lucru este o povară prea mare pentru ei. Dar îi rog să aibă încredere în mine şi în Vlad. Şi încrederea aceasta, cred, este o reuşită a educaţiei noastre.
– Tina, fiica voastră, e încă fetiţă sau deja e domnişoară?
– La 12 ani, ea este în tranziţie şi e minunat să observi schimbarea din ea. Stă mai mult la oglindă, îmi mai împrumută din bijuterii şi se roagă să nu-i crească piciorul, ca să poată profita din plin de pantofii mamei. Dar este foarte modestă, totodată, şi foarte echilibrată. Şi Luca, feciorul, îşi caută echilibrul – deocamdată, în sport. Iar eu îi las să zboare, să simtă ce vor.
– Ţi-ai schimbat stilul de viaţă în acest an de „premierat”? Dar prietenii?
– Din fericire, nu mi-am schimbat nici stilul de viaţă, nici prietenii. Mai degrabă mi-am schimbat ritmul de viaţă, care a devenit mai intens. Au apărut multe cunoştinţe noi, dar mie îmi place să comunic cu oameni noi. Pentru că fiecare dintre noi, precum spuneam mai devreme, e o istorie.
– Cine stă la bucătărie în familia Filat? Şi cine face meniul?
– Meniul nostru nu e unul sofisticat, inclusiv pentru că Vlad mănâncă doar dimineaţa şi, uneori, seara acasă. Iar seara, se ştie, nu se mănâncă mult… Ca şi în campania electorală, de altfel, când se mănâncă… pe unde şi când apuci. Cât priveşte bucătăria, avem o femeie în casă, care ne ajută de mulţi ani, încă de pe când copiii erau mici. La ritmul vieţii de azi, un ajutor în casă nu mai e nici indiciu de snobism, nici de alintare. E o salvare pentru multe femei, căci nu poţi fi persoană publică, activă profesional şi gospodina perfectă totodată.
– Ţi se întâmplă să fii tristă? Cum te protejezi de tristeţe?
– Sunt o fire optimistă şi, când mă întâlnesc cu cineva, zâmbesc. Şi nu este o regulă auto-impusă, ci o reacţie absolut naturală. Aşa sunt eu, zâmbesc. Poate că unora le pare că exagerez, dar eu cred că zâmbetul aduce lumină.
– Viaţa ta se va schimba dacă Vlad Filat nu va mai fi premierul Filat?
– Nu, el rămâne soţul meu indiferent de funcţie şi genul de activitate. Şi eu cred în el. Pentru că el are o capacitate de a vedea viitorul într-o perspectivă foarte îndelungată şi o capacitate de muncă enormă, greu de imaginat.
– Ce le doreşti femeilor din Moldova în acest nou an?
– Să prindă fericirea din orice – din lucruri simple, neimportante poate, dar care sunt generatoare de energie pozitivă. Pentru că doar o femeie fericită poate să semene şi să crească în jurul ei alţi oameni fericiţi. La mulţi ani!
Sursa: Timpul Suplimentul "Femeia"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
