Interviu

INTERVIU. Cunoașterea de sine – un pas spre alegerea unei facultăți potrivite

– Care sunt primele trei lucruri de care trebuie să țină cont un absolvent înainte de a se înscrie la facultate?
– Fiecare tânăr îşi pune uneori întrebări despre capacitățile și posibilitățile sale, cu alte cuvinte viitorul student trece printr-un moment de autocunoaștere. Prin urmare, el trebuie să ia în calcul trei lucruri: formarea conceptului de sine (imagine de sine + stimă de sine); conştientizarea aptitudinilor, precum și conştientizarea intereselor şi a sistemului de valori.

– De ce are nevoie un absolvent pentru a-și valorifica aptitudinile?
– Spunem că o persoană are aptitudini într-un domeniu dacă are posibilitatea de a obţine performanţe superioare în acel domeniu. Obţinerea reală a acelor performanţe depinde de mulţi alţi factori: motivaţie, învăţare, exersare, atitudinea părinţilor şi a cadrelor didactice, condiţii materiale, sănătate etc. Aptitudinile fac parte din punctele noastre tari. Ele pot fi cunoscute în primul rând prin autoobservare şi prin compararea performanţelor noastre cu cele obţinute de ceilalţi. Putem considera că avem aptitudini pentru un domeniu dacă reuşim să ne însuşim cu uşurinţă cunoştinţele şi să ne formăm mai repede deprinderile specifice, dacă obţinem rezultate mai bune decât ceilalţi, dacă putem să ne implicăm în activitatea respectivă un timp mai îndelungat, fără să obosim. Pentru conştientizarea aptitudinilor este important să acordăm atenţie opiniilor celor care ne cunosc, şi în special opiniilor profesorilor noştri. Cadrele didactice cunosc mulţi elevi/ studenţi, şi pe această bază ele pot realiza comparaţii, pot identifica elevii/studenţii capabili de performanţe superioare.

Succesul într-un domeniu de activitate nu depinde de o singură aptitudine. Are o mare importanţă modul în care interacţionează aptitudinile între ele, cât şi cu celelalte însuşiri de personalitate (voinţa, sistemul de valori etc.). Unii oameni reuşesc să obţină rezultate bune într-o activitate chiar dacă nu au aptitudini deosebite. Unele aptitudini mai slab dezvoltate pot fi compensate prin alte aptitudini sau prin ambiţie, perseverenţă (la şcoală unii elevi cu nivel intelectual mai redus obţin rezultate mai bune decât elevii foarte inteligenţi pentru că sunt mai perseverenţi). Alţi oameni foarte bine dotaţi „de la natură” nu au rezultate deosebite în activitate, deoarece nu sunt bine motivaţi, nu sunt perseverenţi.


Liliana Saranciuc-Gordea, directorul CGCC

– Părinții pot să ajute copiii în alegerea facultății?
– Pentru a obţine cât mai multe informaţii despre traseele educaţionale şi profesionale posibile, elevul – viitor student trebuie să identifice un număr cât mai mare şi mai variat de surse de informare: Materialele tipărite, Internetul, Interviul de informare, Reţeaua socială etc.
Reţeaua socială este alcătuită din persoanele pe care le cunoaştem, în care avem încredere şi care ne pot oferi ajutor, sprijin, inclusiv în problema alegerii carierei. Din această reţea fac parte și părinţii, alţi membri ai familiei, prieteni, profesori, vecini etc., persoane care pot oferi informaţii despre traseele educaţionale, despre firme – potenţial angajatoare, şi cu care putem discuta despre experienţa lor profesională, de aceea părinții nu sunt un factor mai puțin important în alegerea facultății, iar decizia trebuie să o ia elevul.

– Sunt situații în care părinții tind să se realizeze prin orientarea copiilor spre facultatea ce nu au reușit ei să o facă. Influențați de părinți copiii ajung să facă o facultate pe care nu o doresc. Cum putem evita astfel de cazuri?
– Atunci când luăm o decizie trebuie să fim conştienţi de faptul că nu luăm o decizie pentru întreaga viaţă. În cursul vieţii este posibil să identificăm cariere care ni se potrivesc mai bine şi putem relua procesul de construire a carierei.

– De ce trebuie să țină cont un absolvent în alegerea unei profesii care să-i aducă satisfacție, eficiență și creștere personală?
– Potrivit sursei www.mapp.ro pentru a avea satisfacție, eficiență și creștere personală este necesar de a respecta o serie de principii ce stau la baza carierei de succes:
Credeţi în succesul personal! Nu neglijaţi încrederea în sine, aceasta este un element esenţial!

Luaţi o foaie de hârtie şi imaginaţi-vă printr-un desen cum arată cariera de succes pentru voi!

Puneţi pe hârtie şi un plan al carierei, care să fie apoi afişat la vedere. Va trebui să fie un plan care să vă inspire, să vă motiveze iar de aici puteţi începe construirea încrederii, a succesului personal.

Analizaţi-vă aspiraţiile şi motivaţiile! Descoperiţi care sunt paşii pe care trebuie să îi faceţi pentru a pune în practică planul de pe hârtie. De ce studii aveţi nevoie? De aici începe acţiunea.

Angajaţi-vă cu adevărat în succesul vostru! Spuneţi „Eu voi face” în loc de „Eu voi încerca să fac”. Angajarea în propriul succes are un impact foarte puternic asupra capacităţii decizionale şi a încrederii în sine. Hotărârea de a avea succes fiind deja luată, priviţi către un scop bine stabilit, pe care trebuie să îl realizaţi. Veţi avea motivaţia ca în fiecare zi să lucraţi pentru atingerea acestui scop.

Planificaţi! Stabiliţi etapele planului, calendarul acţiunilor, vă va fi mai uşor să îl îndepliniţi. Stabiliţi-vă priorităţile, alegeţi să faceţi doar acele lucruri care vă vor conduce către succes. Planul şi calendarul vă vor ajuta să vă redresaţi atunci când vă abateţi din drum.

Mergeţi înainte, indiferent de condiţii! Uneori vă veţi simţi obosiţi şi aţi putea crede că eforturile sunt în zadar. Drumul către succes nu este uşor, are multe obstacole. Succesul este doar pentru cei care cred în el. Indiferent cât de mici sunt paşii, ei trebuie făcuţi în fiecare zi, nu abandonaţi nici măcar o clipă planul vostru!

– Credeți că este necesară ghidarea în carieră a elevilor în instituțiile preuniversitare?
– Studiile arată că angajatorii preferă personal cu abilităţi de comunicare, oameni responsabili, flexibili, implicaţi, punctuali, cu încredere în sine, cu dorinţa de a învăţa, cu o bună capacitate de a lua decizii în situaţii-problemă, care lucrează în echipă, cu inteligenţă emoţională bine dezvoltată, cu mentalitate de învingători, îndrăzneţi, ambiţioşi. De aceea este important ca aceste deprinderi de lucru și calități personale să fie dezvoltate încă din şcoală!

Diana Antoniu, stagiară


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *