Interviu EXCLUSIV cu unul din fondatorii mişcării anti-comuniste “Solidaritatea” din Polonia

– Dle Lis, ce înseamnă „Solidaritatea” pentru dumneavoastră?
– „Solidaritatea” a luat naştere sub forma unei organizaţii sindicale care avea drept scop protejarea intereselor muncitorilor. În acelaşi timp, a fost o mişcare socială şi naţional-eliberatoare, care vroia schimbări. Însăşi denumirea mişcării sugerează care a fost principiul de bază. Dacă, de exemplu, infirmierele sau medicii nu puteau să facă grevă, pentru că trebuiau să aibă grijă de bolnavi, atunci pentru cauza lor ieşeau în stradă minerii şi metalurgii. Aşa se proceda în Polonia. Ideea solidarităţii a fost tradusă în modul acesta simplu, pornind de la grijile oamenilor. Această idee trebuie să fie cât mai prezentă în Europa, fiindcă pretutindeni sunt persoane marginalizate, care au nevoie de ajutorul celor mai puternici.

– După trei decenii, principiile „Solidarităţii” mai sunt actuale?
– Dacă am aduce totul în prezent, atunci toate aceste principii şi idei trebuie să existe în viaţa noastră. Cu 30 de ani în urmă, „Solidaritatea” a fost o mişcare foarte largă, angajată în viaţa social-politică a ţării. În momentul în care Polonia a devenit un stat liber şi democratic, toate acele chestiuni de care ne-am ocupat au fost preluate de ONG-uri şi partide politice. Astăzi, „Solidaritatea” este doar un sindicat ce are altă misiune decât în anii ’80 ai secolului trecut.

– „Solidaritatea” v-a ajutat totuşi să faceţi o carieră politică…
– De fapt, viaţa m-a împins în mod brutal într-un cadru politic. Acasă am auzit tot timpul discuţii despre Rusia, Katyn, ceea ce în mod normal nu se ştia. Tata se închidea în biroul său şi asculta Europa Liberă, iar eu mă furişam şi trăgeam cu urechea, împins de curiozitatea de a afla ce ascultă el acolo. Datorită acestor circumstanţe, am fost la curent cu multe chestiuni. În clasa a şasea, la şcoală, am avut o dispută cu profesorul de istorie, care a încercat să mă convingă că masacrul de la Katyn a fost comis de nemţi. În 1968, când aveam 16 ani, am fost martorul protestelor studenţeşti, iar în decembrie 1970, când lucram deja, am ajuns pentru prima dată la închisoare, fiindcă mi-am exprimat opiniile antiguvernamentale. Închisoarea a fost pentru mine o experienţă cutremurătoare. Această întâmplare mi-a întărit însă credinţa în convingerile mele că trebuie să lupt împotriva răului, împotriva regimului comunist. De aceea, atunci când a apărut prima opoziţie organizată în Polonia, în 1976, am intrat în contact cu membrii ei. Acest mediu nu a fost unul numeros, eram vreo mie de persoane în toată ţara, dar în momentul în care am reuşit să organizăm prima grevă, în august 1980, am fost în stare nu numai să mobilizăm oamenii, dar şi să schimbăm gândirea lor. Pentru că nu era vorba doar de comercializarea în magazine, ci de scopuri mai importante, bunăoară, formarea sindicatelor.

– Despre ce aţi discutat cu studenţii de la Chişinău?
– La întâlnirea cu studenţii am abordat tema schimbărilor de după anul 1989. Le-am prezentat într-un context mai larg, pentru că aceste schimbări au început să se producă mult mai devreme. Ieşirile publice ale muncitorilor, experienţa închisorilor, greşelile pe care le-am făcut în acei ani, succesele noastre, toate acestea se adună într-un bagaj enorm de experienţe care au permis ca lucrurile să fie conduse spre acel final din 1989 (primele alegeri parlamentare democratice din Polonia – n.n.). Studenţii m-au întrebat dacă în primii ani de democraţie au existat oameni care au încercat să ne împiedice în lupta noastră pentru drepturi şi reforme democratice. Bineînţeles, au fost funcţionari sau securişti care au încercat să ne pună beţe în roate, dar nu au reuşit, din fericire, iar noi ne-am bucurat de sprijinul enorm al populaţiei.

– Cum credeţi, catastrofa aviatică de la Smolensk, în care preşedintele Lech Kaczynski şi-a pierdut viaţa, a fost una crucială pentru relaţiile polono-ruse?
– Nu consider acest caz tragic drept un eveniment crucial. Dar sunt conştient de faptul că această catastrofă a schimbat ambianţa politică în care funcţionează atât Polonia, cât şi Rusia. În primul rând, acest accident s-a întâmplat când delegaţia mergea la aniversarea masacrului de la Katyn. Chestiunea asasinării polonezilor de către trupele NKVD în pădurea de la Katyn în 1940 a fost un element istoric şi politic care despărţea Polonia şi Rusia. Autorităţile ruse au înţeles că nu are rost să nege un adevăr istoric, mai ales că toţi ştiau ce s-a întâmplat. Mai puţin poporul rus, pentru că la Katyn au murit şi mulţi ruşi, nu numai polonezi. Despre mormintele lor autorităţile ruse n-au pomenit nimic până acum. După părerea mea, în mod paradoxal, Lech Kaczynski, care era extrem de radical în aprecierea Rusiei, a ajuns prin această catastrofă tragică să fie „iniţiatorul” unor acţiuni orientate spre normalizarea relaţiilor polono-ruse.

– Şi R. Moldova a suferit de pe urma crimelor comise de sovietici, dar multă lume nu le cunoaşte, mai ales tinerii. Cum am putea trezi interesul lor pentru cunoaşterea istoriei adevărate?
– Nu merită să încerci să provoci interesul tinerilor faţă de istorie pentru a le trezi oarecare viziuni antiromâneşti sau antiruseşti. Istoria este foarte captivantă. Trebuie doar ca ea să fie expusă într-un mod interesant. În copilărie am citit foarte multe cărţi de istorie, pentru că erau scrise foarte bine. Probabil că problema constă în transferul de informaţie. Cred că evenimentele istorice ale unei ţări trebuie abordate nu numai la şcoală, dar şi în film, cărţi, teatru etc.

– Sunteţi membru al Comisiei economie în cadrul Seimului polonez. Cum explicaţi faptul că Polonia a rezistat atât de bine în condiţiile de criză financiară din Europa?
– Meritul aparţine oamenilor de afaceri polonezi. În Polonia există foarte multe firme mici şi mijlocii. În marea lor majoritate, acestea activează pe bani proprii, iar creditele nu fac decât să completeze capitalul de bază. În afară de aceasta, Uniunea Europeană s-a angajat să susţină economia noastră până în anul 2014, ceea ce face ca în ţara noastră să vină foarte multe investiţii. Există şi o a treia explicaţie: avem tineri abili care nu aşteaptă ca statul să aibă grijă de ei, ci singuri îşi suflecă mânecile şi iniţiază afaceri.

– Vă mulţumesc. Vă mai aşteptăm în R. Moldova!

Fişier biografic

Bogdan Lis (născut în 1952, la Gdansk) a absolvit Şcoala de Mecanici din oraşul natal. În anii 1970-1971 a lucrat în portul aceluiaşi oraş în calitate de operator. A participat la protestele muncitoreşti din decembrie 1970. S-a aflat în arest în anii 1971-1972. La începutul anilor ’80 ai secolului trecut a organizat în ilegalitate Comitetul de coordonare al Mişcării „Solidaritatea”. A fost arestat în iunie 1984, fiind acuzat de trădare de patrie. La scurt timp a fost amnistiat, iar în februarie 1985 autorităţile comuniste l-au condamnat din nou la 2,5 ani de închisoare. Eliberat în iunie 1986, Bogdan Lis a devenit membru al Consiliului Provizoriu al „Solidarităţii”. În 1988 a participat la negocierile „Mesei Rotunde” purtate între grevişti şi autorităţi. În urma primelor alegeri parlamentare democratice din 1989, a fost membru al Senatului polonez. În 2006, preşedintele Lech Kaczynski i-a acordat Ordinul „Crucea renaşterii Poloniei”. În prezent este deputat în Seimul polonez, membru al comisiilor pentru politică regională şi economie.

Interviul a fost realizat în limba polonă. Traducere-Ion Macovei