Actualitate

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Lucrarea oamenilor de știință americani s-a bazat pe datele a aproximativ 900 de femei care au solicitat un avort în SUA, între anii 2008 și 2010. Printre participante s-au aflat și femei care s-au apropiat sau au depășit limita gestațională pentru afectuarea unui avort – care diferă în funcție de regiune sau stat în SUA – precum și cele care au făcut o întrerupere de sarcină în primul și al doilea trimestru. În total, 328 de femei au făcut un avort în primul trimestru, 383, în al doilea trimestru și 163 au fost refuzate. Fiecare femeie a furnizat informații despre dureri, afecțiuni cronice și starea generală de sănătate la începerea studiului și de două ori pe an în următorii cinci ani.

La începutul studiului, 20% dintre femeile care au făcut un avort în primul trimestru au descris starea de sănătate de dinainte de sarcină drept „bună sau rea”. În comparație, 17,5% dintre cele care au făcut un avort în al doilea trimestru și aproximativ 18% dintre cele ale căror cereri le-au fost refuzat au spus același lucru. După cinci ani de observație, aproximativ 20% dintre femeile care au avut un avort în oricare dintre stadiile de sarcină au raportat o stare de sănătate „bună sau proastă”.

Cu toate acestea, printre femeile cărora li s-a refuzat un avort și care au dat naștere, procentul celor care au spus că sănătatea lor este „bună sau proastă” a crescut la 27%. Potrivit cercetătorilor, femeile au născut au raportat rate mai mari de afecțiuni cronice, inclusiv dureri de cap, dureri articulare, astm și colesterol mărit. Între timp, două dintre femeile cărora li s-a refuzat cererea de avort au murit din cauze medicale, despre care Lauren Ralph, co-autorul studiului, a spus că „decesul lor ar fi putut fi evitat dacă aceste femei ar avea acces la îngrijirea medicală pe care o căutau”. „Studiul nostru demonstrează că avortul nu este în detrimentul sănătății femeilor, dar refuzul accesului la avort este”, a spus Ralph pentru revista Time.

Dincolo de complicațiile implicate de sarcină și naștere, cum ar fi sângerarea excesivă, diabetul gestational și hipertensiunea gestațională, Ralph a adăugat că implicațiile financiare și stresul care pot apărea ca urmare a refuzului unui avort ar putea, de asemenea, să aibă un impact negativ asupra sănătății unei femei.

https://www.tabu.ro/i

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *