Interzişi în UE, bikerii lui Putin AMENINȚĂ cu o nouă INVAZIE

„Vom ajunge la Lviv, nimeni să nu se îndoiască. Vom atârnă acolo panglici Sf Gheorghe, se vor instala toate monumente victoriei noastre… Îi asigurăm că vom restabili toate simbolurile victoriei „, a spus Zaldostanov, care după ce a primit interdicţie de a intră în UE, a ales să relizeze un turneu cu amicii bikeri la Ekaterinburg, în Siberia.
Amintim, Chirurgul trebuia să fie acum în drum spre Berlin, parcurgând împreună cu ceilalţi „lupi ai nopţii” traseul armatei roşii din timpul celui de-al Doilea război Mondial, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.
Circuitul moto-patriotic Moscova – Berlin a început pe 25 aprilie. Cu toate acestea, motociclişti au avut dificultăţi în trecerea frontierei, şi, ca urmare, mai mulţi bikeri, inclusiv Chirurgul, nu au fost admişi pe teritoriul Uniunii Europene.
sursa: paginaderusia.ro