Întrevedere MOLDO-GERMANĂ, la Chișinău

E vorba de Ștefan Wallerath, reprezentant al Institutului Federal de Metrologie (Physikalisch Technische Bundesanstalt – PTB), și Doris Gunther, reprezentant al Agenției pentru Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
În cadrul discuțiilor, Gheorghe Gaberi a adus mulțumiri guvernului Germaniei pentru demararea procesului de asistență pentru R.M. în domeniul siguranței alimentelor. În acest plan, s-au încheiat deja negocierile de inițiere a unui proiect de asistență pentru acreditarea R.M. la standardul internațional ISO 17020. După cum se știe, negocierile privind suportul Germaniei pentru R.M. au început în 2012 și au continuat pe parcursul anului precedent. Asistența preconizată a Germaniei pentru R.M. rezidă în implementarea standardelor europene în domeniul siguranței alimentelor, consolidarea instituțională etc.
De asemenea, Gheorghe Gaberi i-a informat pe oaspeții germani despre întregul domeniu al siguranței alimentelor din R.M., referindu-se în special la sfera laboratoarelor. Unul din aspectele de bază ale activității ANSA, în acest moment, constituie procesul de acreditare ISO-17020, în cadrul căruia, iarăși, vom avea o largă colaborare cu Germania, a mai subliniat directorul ANSA.
La această întrevedere au mai fost prezenți: Petru Pașa, șeful Direcției Controlul Calității și Sisteme de Calitate, Vitalie Carauș, șeful Direcției Supravegherea Sanitar-Veterinară, Aliona Vasilica, șeful Direcției Managementul Laboratoarelor și Evaluarea Riscurilor; Nicolae Gangal, directorul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară (CRDV).
Ioan POPESCU