Învăţământul nostru gratuit vs. jalea lor

Am avut această ultimă revelaţie analizând o reclamaţie publică a unui părinte, tot ea jurnalist de investigaţie, împotriva taxelor impuse într-unul dintre cele mai importante licee din republică. Nu voi da numele liceului, dat fiind că eu însumi sunt absolvent al altei instituţii din capitală şi n-aş vrea ca reacţiile în urma acestui articol să pornească de la „prezumţii ale vinovăţiei” false. Pentru că liceul ar fi o ţintă falsă, atâta vreme cât fenomenul colectării ilegale de resurse băneşti şi materiale este unul generalizat la nivelul întregii republici. Acesta se petrece peste tot pentru că peste tot există acel sistem de stat (Ministerul Educaţiei şi direcţiile de educaţie) care şi-a asumat responsabilitatea de a gestiona eficient învăţământul. Iar atunci când sistemul de stat nu-şi onorează obligaţiile, cetăţenii se văd nevoiţi să se organizeze singuri. De aici vine şi înţelegerea cu care trebuie priviţi aceştia atunci când aleg să perpetueze practicile corupte de a strânge bani prin „fundaţii de liceu” sau alte forme neinstituţionalizate. Înţelegere pentru părinţi şi profesori, dar nu şi toleranţă pentru corupţie.
Aşadar, de ce numim aceste practici „ilegale”? Pentru că, aşa cum scrie în articolul 35 din Constituţie, dar şi în art. 10 din Legea 338/15.12.1994, învăţământul de stat este gratuit. Tocmai în baza acestor articole, intuiesc, au şi fost citaţi la CNA şi Procuratură oameni din administraţia liceelor şi din conducerea „fundaţiilor”.

Acum, ceea ce contează este să delimităm nişte lucruri. Avem, deci, nişte cetăţeni, unii dintre părinţii elevilor, care îşi doresc să contribuie financiar la îmbunătăţirea condiţiilor de studiu. Acesta e un lucru bun, pentru că arată capacitatea financiară a unor cetăţeni. E drept că statul habar n-are de respectiva capacitate pentru că, nu-i aşa, sursele capacităţii sunt „la negru”. Tot la negru se vor a funcţiona şi „fundaţiile” acestea. Tocmai de aceea avem un stat incapabil să asigure un mediu prielnic învăţării. Imaginaţi-vă ce s-ar putea face dacă, cei 1,7 miliarde de lei (plăţi informale în 2012, conform IPP şi CBS-AXA) ar fi impozitaţi, statul ar reinvesti în educaţie, iar mare parte dintre bani ar fi contabilizaţi în favoarea elevilor, în loc să intre în buzunarele unor părinţi sau a oamenilor din administraţie.

E drept că problema economiei subterane, a salariilor în plic şi a eschivării de la plata impozitelor este o lacună sistemică imensă, care nu se va rezolva imediat. Dar în schimb se poate rezolva aproape imediat prin fiscalizarea „fundaţiilor”. Poate că de aici ar putea începe „schimbarea” şi tot de aici ar veni împăcarea. Părinţii care nu vor sau nu pot să plătească pentru „fundaţie”, părinţii care vor să plătească şi-i acuză pe primii de indiferenţă, statul care trebuie să garanteze respectarea Constituţiei şi să colecteze impozite, elevii care ar beneficia din cheltuirea contabilizată a banilor şi tot aşa mai departe.

Cât de greu poate fi să înfiinţezi o asociaţie obştească, să institui un membership pe bază de voluntariat, nişte contribuţii la fel de voluntare, să alegi democratic organele de conducere în cadrul unei adunări a tuturor părinţilor şi elevilor, să numeşti un trezorier, să ai un părinte jurist şi altul contabil, să depui rapoarte financiare, să aprobi în mod democratic proiectele, să organizezi campanii de fund-raising, să primeşti 2% anual din venitul celorlalţi părinţi, al rudelor şi nu numai? De ce să alegi conştient să funcţionezi ca hoţul noaptea la furat? De ce să alegi să fii tratat ca un infractor, atunci când tu nu vrei decât să-ţi ajuţi copilul? Sunt sigur că vor exista doritori să contribuie voluntar. Dar să-i şi lase în pace pe ceilalţi care nu contribuie, fără presiuni psihice sau discriminări.

Lucrurile acestea se întâmplă de ani buni în statele europene, inclusiv în România. Sigur, firmele contractate din banii asociaţiilor vor trebui să plătească impozite, dar oare a învăţa să fii un bun cetăţean nu e tot un obiectiv al educaţiei moderne? Sau alegem, din nou, să rămânem prizonierii sistemului sovietic, plătind nu se ştie cât, nu se ştie cui şi nu se ştie pentru ce? E timpul să lăsăm jalea şi să ne apucăm de învăţământul nostru gratuit. Altfel, vom ajunge să credem minciunile pe care ni le spunem unii altora în timp ce elevii vor suferi în continuare de pe urma rezistenţei noastre la modernizare.