Investițiile directe străine au SCĂZUT DRAMATIC în ultimii patru ani
Cifrele arată că apogeul investițiilor străine directe (ISD) a fost înregistrat în anul 2008, acestea ajungând la o sumă de 711,5 milioane de dolari, în timp ce anul trecut, investițiile au scăzut drastic de aproape patru ori, adică au atins suma de doar 159,2 milioane de dolari. Mai mult, dacă în perioada anilor 2005-2008 investitorii străini au adus în țară fonduri în valoare de circa 1,7 miliarde de dolari, atunci în următorii patru ani (2009-2012) investiţiile străine s-au cifrat la doar circa 782,9 milioane de dolari. (Figura 1)
Evoluția investițiilor străine directe (milione dolari), între anii 2005-2012
Sursa: Banca Națională a Moldovei
Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Economiei al RM (ME), privind investiţiile străine directe, atrase în Republica Moldova în 2011, cele mai puține investiții au avut loc în 2009, cifra cărora a ajuns la 145,3 milioane de dolari. Totuși, reprezentanții ME au menționat că, începând cu anul 2010, datorită înviorării economiei mondiale şi stabilizării economice a principalelor ţări-investitori în R. Moldova, „se remarcă sporirea interesului investitorilor străini vizavi de posibilităţile oferite de economia naţională, fluxul investiţiilor străine demonstrând o sporire considerabilă”. Drept urmare, conform rezultatelor pentru anul 2011, fluxul net al investiţiilor străine directe în economia naţională s-a majorat de circa două ori comparativ cu 2009, constituind 274 mln. dolari SUA, ceea ce depăşeşte nivelul anului 2010 cu aproape 40 la sută și reprezintă cel mai înalt ritm de creştere în ultimii patru ani.
Investiţiile străine în PIB
În ceea ce privește ponderea investiţiilor străine în economia națională pe parcursul anilor 2007-2011, acest indice a fost instabil. „Astfel, dacă în anul 2007 cota parte a investiţiilor străine directe în PIB a sporit până la 12,3 la sută, atunci în rezultatul crizei mondiale şi micşorării fluxului investiţiilor străine, indicele respectiv a scăzut de circa cinci ori în anul 2009”, arată studiul ME. Totuși, ulterior, în anii 2010-2011, în urma înviorării activităţii investitorilor străini, cota parte a investiţiilor străine directe în PIB a început să se majoreze şi a constituit circa patru la sută.
De asemenea, situaţia pe sectoare a fluxului net al ISD este diferită. „Astfel, în sectorul bancar, investiţiile în capitalul social în anul 2011 au fost cele mai neînsemnate în ultimii cinci ani, în timp ce în alte sectoare fluxurile nete de investiţii directe au fost mult mai mari, crescând în comparaţie cu anul 2010 cu aproape o treime. (Figura 2)
Unul dintre eşecurile majore ale lui 2012, lipsa investiţiilor străine
Chiar dacă în anii 2011 şi 2012 R. Moldova nu a beneficiat de ISD importante, această stare de lucruri fiind atribuită situaţiei dificile în care se află economia globală, în unele state din regiune, Ucraina, Georgia, Bulgaria, fluxul de investiții a crescut în prima jumătate a anului 2012. Alexandru Stratan, directorul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) a remarcat că anul trecut a fost unul dificil pentru economia naţională. „Anul 2012 a scos în evidenţă că suntem foarte vulnerabili la şocurile externe, or până acum nu am reuşit să generăm motoare de creştere economică pe intern, n-am reuşit să schimbăm modelul de creştere economică. În continuare, depindem de partenerii noştri externi și de banii din străinătate, care impulsionează consumul”, afirma Alexandru Stratan.
Totuși, experții economici argumentează faptul că Moldova a pierdut în anul 2012 competiţia cu alte ţări din regiune în atragerea investiţiilor străine directe și a fost pe punctul de a pierde câteva mari companii străine aflate deja în ţară și nu are legătură cu criza economică din Europa și cu seceta gravă care a afectat ţara. „Toate acestea dovedesc că, în general, guvernul nu s-a demonstrat încă suficient de capabil să abordeze în mod sistematic deficienţele climatului de afaceri din ţară”, se arată în studiul centrului analitic „Expert-Grup”.
De altfel, în cadrul aceluiași studiu al Centrului Analitic „Expert-Grup” se arată că în 2012 investițiile private au continuat să scadă, iar declinul cel mai proeminent a fost cel al investițiilor străine. „Republica Moldova nu doar că a pierdut competiția regională în atragerea ISD, dar riscă să piardă și investitorii deja stabiliți în țară. În acest context, investițiile publice ar putea fi considerate salvatorul economiei moldovenești în 2012”, consideră experții.
Așadar, investiţiile străine au scăzut semnificativ în trimestrul al treilea, cu 58 la sută, și, pentru prima dată în mai mult de un deceniu s-a înregistrat un declin al capitalului social, ceea ce înseamnă că investitorii își retrag capitalul.
RM ocupă locul 124 din 179 după libertatea economică
Totodată, „Heritage Foundation”, care a evaluat imaginea R. Moldova după indicele „libertatea economică”, ce caracterizează situaţia economică a țării noastre şi atractivitatea acesteia pentru investitori, pentru anul 2012, scorul libertăţii economice pentru R. Moldova este de 54.43 puncte, determinând ca economia naţională să ocupe locul 124 din 179 de ţări cercetate. În consecință, Republica Moldova se situează pe locul 40 printre 43 de ţări din regiunea Europei, iar scorul în ansamblu este sub valorile medii regionale şi mondiale. (Figura 3)
De asemenea, conform raportului „Doing Business” din 2012 al Băncii Mondiale, R. Moldova a avansat cu 18 poziţii în ratingul mondial al ţărilor care şi-au îmbunătăţit mediul de afaceri, plasându-se pe locul 81 din 183 de ţări, în timp ce în 2011 țara noastră se plasa pe locul 99. (Figura 4)
În acest sens, ME argumentează că țara noastră a reuşit să promoveze, în comparaţie cu statele din regiune, reforme orientate spre crearea condiţiilor favorabile pentru mediul de afaceri, deși raportul identifică că rămân a fi deosebit de împovărătoare pentru activitatea agenţilor economici următoarele domenii: primirea licenţelor pentru construcţii (164), conectarea la energie electrică (160), desfăşurarea operaţiunilor de export-import (134), protecţia investitorilor (111).
Prognoze optimiste pentru 2013
Totuși, experții de la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică se arată optimişti în ceea ce privește situaţia economică pentru acest an, prognozând cel mult o stabilitate a situaţiei şi nicidecum o recesiune. Cu referire la activitatea investițională, experții sunt de părere că reducerea ratelor dobânzii vor facilita investițiile, prognozând o creştere a investiţiilor de șapte la sută.