IOHANIS: Incluziunea minorităţii rome trebuie îndeplinită și în plan economic și social
”Incluziunea socială a minorităţii rome este obligatoriu să fie îndeplinită şi în plan economic şi social. Fundamentată pe viziunea unei noi strategii guvernamentale şi realizată prin acţiunea coordonată a autorităţilor publice şi societăţii civile, ridicarea calităţii vieţii romilor rămâne o provocare pentru generaţia noastră și o mare responsabilitate pentru clasa noastră politică”, spune Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.
Șeful statului precizează că accesul nediscriminat la educaţie, la îngrijirea sănătăţii, păstrarea identităţii, reprezintă valori supreme consacrate prin Constituție. ”De respectarea lor depinde viitorul democratic și european al României. De toate acestea trebuie să se bucure toți cetăţenii români, indiferent de etnia căreia îi aparţin”, se mai arată în mesaj.
Iohannis amintește că astăzi se împlinesc 164 de ani de la adoptarea, la data de 20 februarie 1856, a Legiurii pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești, document care atesta dezrobirea romilor, o împlinire a întregului popor român, care, aşa cum spunea legea, „leapădă de sine neomenia şi ruşinea de a ţine robi”. S-a îndeplinit, astfel, unul dintre obiectivele Revoluţiei de la 1848 şi s-a marcat un prim pas în orientarea societăţii româneşti spre modelul şi valorile umaniste europene.
”Încă de la începutul primului meu mandat de Preşedinte al României, am subliniat importanța contribuţiei pe care romii o au la dezvoltarea țării noastre și am evocat parcursul dificil spre consacrarea romilor ca cetăţeni români, cinstind jertfele pe care aceștia le-au făcut pentru România. Deplângând suferinţele şi marginalizările îndurate de romi, condamnând atacurile rasiste şi respingând orice formă de discriminare, am apreciat faptul că în ultimii ani statul român și-a asumat trecutul întunecat, fiind realizate demersuri concrete pentru recuperarea memoriei victimelor totalitarismelor și onorarea sacrificiului acestora”, mai afirmă șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!