Acum, când a împlinit 60 de ani, ne povestește cum a văzut pentru prima dată Moldova, unde, în satul său de baștină, Bașcalia, r-nul Basarabeasca, avea să-l cunoască pe bețivul care l-a denunțat pe taică-său la KGB și care, în opinia sa, ne-a nenorocit țara. Diacov mai explică cum a ajuns să lucreze la Securitate și de ce în pușcăriile Moldovei sunt băgați oameni nevinovați, iar infractorii sunt liberi. 
 

Junea-alcoolicul era „erou”, deputat și agent al KGB-ului

– Dle Ion Diacov, lumea cunoaşte despre copilăria pe care aţi avut-o în Siberia din relatările fratelui dvs., Dumitru. Cu ochi de procuror, aţi putea să ne spuneţi cum şi de ce a ajuns familia Diacov în Siberia?
– A ajuns cu trenul, ca toți cei deportați în baza denunțurilor unor puşlamale. Așa s-a întâmplat și în cazul tatălui meu, care a fost deportat împreună cu surioara lui. Erau doi copii, furați de la părinți… Ştiți că am avut ocazia să lucrez timp de trei ani, din 1991 până în 1994, ca șef de secție la Ministerul Securității Naționale (MSN)? Acolo am făcut puţin abuz de serviciu şi am ridicat arhivele.

– Astfel aţi încălcat legea?
– Da, pe atunci nu era acces liber la arhive. Dar aveam în amintire câteva episoade separate despre un om, care mi-au trezit interesul. În copilărie, când ne primeau în pionieri, ni se spuneau că printre eroii moldoveni se numără: Serghei Lazo, Iakir și consăteanul nostru Junea Ivan. Acesta, în timpul ocupației fasciste, ar fi ascuns doi cercetași sovietici. Pentru aceasta, el a fost făcut deputat al Sovietului Suprem al URSS, iar apoi – președinte al primului colhoz din Bașcalia. Alt episod l-am aflat de la tata. Prin anii ‘60, Junea devenise boschetar şi alcoolic și, într-o bună zi, trecea pe lângă casa noastră. „Uăi Gheorghe, i-a spus tatei, dă-mi un pahar cu vin!”. Și tata l-a invitat în beci. După două pahare, a zis: „Uăi, tu știi că eu am scris denunț pe tine și te-au dus în Siberia?”. Liniștit, tata i-a răspuns: „Știu”. Se vede că Junea a dus mulţi ani povara în spate, fiindcă imediat a izbucnit în plâns: „Uăi, da eu credeam că ai să mă omori”. „Dumnezeu te-a pedepsi, i-a răspuns tata, de ce să mă murdăresc eu cu păcatele tale?”. Ulterior, studiind dosarul Diacov de la Securitate, am aflat că în satul nostru n-a fost nici zare de cercetaş sovietic şi m-am întrebat: „Stai, bre, pe cine a ascuns el?”. Adică, a ajuns „erou” prin minciună. Am văzut și denunțul. Pentru a arăta că tata era chiabur, Junea, cu porecla Jarkov, scria că buneii mei exploatau șase oameni, inclusiv pe tatăl său. Pentru a arăta că tata era dușman al puterii sovietice, acesta scria că bunica mea i-a spus: „Mult o să mai munciți oamenii? Când o să vă alunge de aici?”. Asta a fost baza juridică, așa să-i zicem, pentru deportarea familiei bunicii mele. Când soldaţii au venit noaptea, bunica dormea după cuptor, unde era o ferestruică prin care scotea pâinea. Ea a zbughit-o pe acolo, fiind convinsă că soldaţii nu le vor face nimic lui tata, de 19 ani, și soră-sa, de 17 ani. Atunci încă nu se știa de Siberia. Dar i-au luat pe ambii sub armă şi i-au dus la Basarabeasca, unde tot sudul Basarabiei era încărcat în vagoane. Era acolo şi familia bunelului meu după mamă – slujitor al bisericii, învinuit de apartenență la partidul fascist. „Oameni buni, scria el, cum să fiu membru de partid, dacă îs preot?”.

Junea-agramatul l-a ascultat pe Stalin

– Părinții dvs. s-au cunoscut în Siberia?
– Da, suntem copiii unei iubiri siberiene. Acum, când îmi făceam pașaportul românesc, am aflat că acolo nu li s-a permis să-şi înregistreze căsătoria. Deşi nouă ne-au pus numele Diacov, mama era Grigore.

– Aţi lucrat la Securitate şi trebuie să ştiţi. Toţi agenţii sovietici erau ca Junea?
– Junea era pur și simplu un element degradat. La nivel sătesc, KGB-ul căuta asemenea lepădături. Tragedia este că Junea şi alții de-alde el au făcut parte din prima pleiadă de 12 deputaţi ai URSS din partea Moldovei. Când Stalin a desenat noul hotar al Moldovei, furându-ne sudul Basarabiei, Bugeacul și nordul Bucovinei, aceștia stăteau în coridor, fiind invitaţi doar pentru a vota. Şi bețivul acesta a ridicat mâna, deşi nu știa o literă şi nu putea să se iscălească. I-au ales deputați pe toți trădătorii de neam și ei ne-au hotărât soarta… Până atunci noi eram în componenţa României şi niciun om normal, care trăiește într-un stat, nu poate să se regăsească peste noapte în alt stat „eliberator”, care îi dă alt nume. Psihologic, omul nu poate să fie azi moldovean şi mâine român, nici invers. Şi acum mulți cetăţeni ai RM se numesc moldoveni, cu toate că, din punct de vedere ştiinţific, suntem români și vorbim româna.

– În anii copilăriei, care era patria dvs.?
– Aveam trei ani şi jumătate când am venit în Moldova. Pe atunci patria mea era familia Diacov. Pe urmă mi-am dat seama că am fost pedepsit înainte de a mă naște. Eu trebuia să mă nasc aici, la 6 iulie, în soare, dar nu în glodul Siberiei…

Junea-porcarul a pierit sub gard

– Când aţi crescut mare, aţi discutat cu Junea?
– Înainte de a merge la facultate, am lucrat la ferma de porci. Junea era porcar și a pierit sub un gard. Era un beţiv perfid, declasat, deşi lumea i-a zis până la moarte „tovarăş deputat”. Ce să discut cu un cinic, care nu are nimic în creier? Întorcându-se din Moscova, el a refuzat să fie președinte de soviet în Başcalia. A vrut la Comrat. Acolo, văzându-l lumea cât de degradat este, l-au legat de sanie, i-au tras o bătaie, iar cailor – câte o furcă pe spate. Şi caii, știind drumul acasă, l-au adus în Bașcalia. Aici preşedinte de colhoz era deja un om așezat, cu carte. Ca să-l împace pe Junea, au desfăcut satul în două şi au făcut un colhoz și pentru el. „Pobeda” se numea…

– Când v-ați întors din Siberia, unde aţi locuit, fiindcă se ştie că deportaților nu li se restituiau casele?
– Tata a răscumpărat casa confiscată, din câte țin minte, cu cinci mii de ruble. Apoi, prin 1990, când au apărut hotărârile de reabilitare a deportaților, l-au chemat pe tata la comisie în sat şi l-au întrebat ce proprietăţi a avut. „Pentru ce vă trebuie toate astea?”, i-a întrebat el. dar aceia, cu aere: „Păi, statul o să vă întoarcă totul”. „Cine dintre voi e statul?”, s-a interesat tata care, deși învățase două luni, avea capacități intelectuale excepţionale. „Mă băieți, a adăugat el, nu vă chinuiţi. De unde o să luați 500 de oi? Vreți altă revoluție, să furaţi de la alţii şi să-mi daţi mie?”. Le-a spus că le lasă de pomană, de sufletul bunelului, toată averea agonisită de strămoșii săi, confiscată de sovietici, dar le-a cerut în schimb să încheie un pact de înţelegere ca să nu-i ia nimic din ce a acumulat el. Tata a făcut o casă nouă, cu 12 odăi și nimeni n-o să vă spună că a furat un ciocălău măcar.

Frații Diacov în Siberia, împreună cu mama lor. În stânga – Ion Diacov, actualul procuror al mun. Chișinău, în dreapta – Dumitru Diacov, care astăzi este președinte de onoare al PD și deputat în parlament.

„Suntem români, dar cetățeni moldoveni”

– De ce mulţi moldoveni, în special ruşii din RM, consideră că ocupaţia sovietică a fost o eliberare?
– Eu nu mă bag în politică. Dar nu înţeleg de ce unii trăiesc într-o țară în care limba de stat e româna și consideră că ar fi o insultă să o vorbească. Cum poți să fii cetăţean al RM, dar să te declari rus, ucrainean sau bulgar, dacă odată plecat la Moscova vei fi recunoscut ca moldovean? În SUA sunt sute de naţionalităţi, dar toţi se numesc americani. Doar și noi, băştinaşii, români după naţionalitate, suntem cetăţeni moldoveni. E adevărat că unii dintre cei născuți în URSS cred că am fost eliberaţi, fiindcă aşa au fost educaţi. Da, noi am fost eliberaţi de sub jugul fascist, însă „eliberatorii” n-au plecat…

– Deşi aţi fost victimă a regimului totalitar sovietic, ulterior ați lucrat la KGB. Pare cam dubioasă această alegere, de ce aţi făcut-o?
– (Râde). Eu n-am lucrat la KGB, ci la MSN. După lichidarea KGB-ului din Moldova, acolo era director Tudor Botnari, un specialist pe care îl respect mult, cu toate că a fost kaghebist adevărat. Apoi a fost numit ministru Anatol Plugaru, care se afla sub anchetă în cadrul unui dosar la Securitate. Într-o zi, ofiţerul care gestiona cauza l-a invitat să-l cerceteze, iar a doua zi a venit președintele Snegur și l-a prezentat ca ministru…

„N-am avut atribuții la racolarea informatorilor”

– În prezent, Plugaru este învinuit de escrocherie într-un alt dosar penal. Atunci ce i se incrimina?
– Era vorba de o valiză cu dolari, pe care nu ştiu cum au băgat-o în Moldova, fără s-o declare la vamă. Nu cunosc detaliile şi n-aş vrea să încurc iţele, dar după ce Plugaru a devenit ministru, dosarul a fost clasat. Pe atunci, Securitatea avea secţie de urmărire penală, care se ocupa de „ancheta intelectuală” sau, după cum râdeam noi, se luptau cu artiştii şi baptiştii. Această activitate avea un caracter de spălare a creierilor și se lucra cu cei care puteau manipula mai lesne masele. Dar Plugaru s-a adresat procurorului general, Postovan, cu rugămintea de a-i recomanda un anchetator în domeniul cercetării crimelor obişnuite. El vroia să pună accentul pe cauzele economice. Astfel, am fost invitat să-i ajut să acumuleze experienţă de efectuare a urmăririi penale. Mi-am dat cu greu acordul, șovăiam, dar Postovan m-a convins: „Du-te, dle Diacov, şi vezi ce înseamnă KGB, că toată viaţa auzeam de el, dar nu ştiam ce e acolo”. Am cedat în faţa ispitei de a afla misterul acestei instituţii secrete şi am lucrat la ei fix trei ani. Dar sufleteşte n-am fost niciodată cu ei.

– Pare salutabilă iniţiativa lui Plugaru de a renunţa la dosarele contra intelectualilor. Chiar s-a renunțat?
– Nu, poate am spus-o prea tare. Plugaru era interesat de domeniul economic, care nu e caracteristic pentru un organ de informare. Eu am fost anchetator şi n-am avut atribuții la racolarea informatorilor. Dar intelectualitatea rămânea sub control. În acea perioadă, o vorbă spusă de un scriitor sau de un preot avea un efect foarte mare asupra populaţiei.

„Voronin dirija lucrurile prin intermediul procurorului general”
– Activaţi în procuratură de 33 de ani. Când, în această instituţie, situaţia a fost cea mai bună?
– În perioada sovietică procurorii aveau o autoritate net superioară față de alte profesii. Nu-mi săriţi în cap, n-am lucrat cu dosare politice, ci numai penale. Dar acum s-au încurcat lucrurile, s-au schimbat accentele, am renunţat la practici bune. De pildă, atunci, de două ori pe an, când procurorul general făcea raportul de bilanţ în faţa Colegiului lărgit, se făcea o analiză profundă a activităţii Procuraturii Generale (PG) şi a fiecărui procuror. La această practică s-a renunțat în 2001, când Voronin a pus punct la toate. El a dat semnalul că noi nu mai trebuim puterii și a introdus practica vicioasă de a dirija lucrurile prin intermediul unei singure persoane – a procurorului general. S-a călcat strâmb și aşa se merge… Dl Zubco venea în procuratura mun. Chişinău pentru a asculta darea de seamă. Or, procurorul general gestionează activitatea procuraturii de unul singur…

Procurorii și-au falsificat voturile?

– Practicile sovietice despre care vorbiţi seamănă a ingerinţă în activitatea procuraturii…
– Matale nu înțelegi că noi suntem o instituție a statului. De aceea Petru I, când a creat procuratura, a spus că ea este „ochiul statului”. Şi independenţa are niște limite. Astăzi, când importante persoane se numesc unul pe altul hoţi şi discută despre banii cu care au cumpărat funcţia de procuror general, instituţia devine o marionetă… De aceea şeful statului trebuie să vină la ședința Colegiului, împreună cu ministrul de Interne şi directorul CNA. Să nu fie informați prin rapoartele frumoase şi netede, ci să audă cu urechea lor cum stau lucrurile în realitate. Fiecare lider de partid spune că procedează conform legii, dar așa este? Eu am dubii… De fapt, la Adunarea generală a procurorilor de acum patru ani au fost domnii Ghimpu și Filat. Cred că n-am să supăr pe nimeni dacă voi spune că au venit ca să-şi facă PR. Au venit la un eveniment intern al procuraturii, unde nu prea aveau ce asculta. După ce au plecat, au venit nişte cântăreţi și ne-au cântat…

– Ce s-a întâmplat la acea adunare? Unii procurori susţin că, în timpul concertului, au fost falsificate voturile…
– Nu știu, eu n-am participat la falsificări. E adevărat că am votat vreo jumătate de oră, dar voturile s-au numărat vreo cinci ore. În acest timp, ni s-a făcut o masă ca de nuntă și noi ne-am bucurat: „Măi, ce procuror bun a venit la noi!”. Toți cei care au numărat voturile s-au ales cu posturi confortabile. Restul se poate de presupus…

Și parlamentul, și Zubco, și Gurin au încălcat legea

– Conform legii, Colegiul PG, la care spuneți că ar trebui să asiste șeful statului, urmează să fie creat în timp de o lună după desemnarea procurorului general. La noi, şi Valeriu Zubco, şi Corneliu Gurin au făcut abstracţie de această prevedere. De ce?
– Păi, nu știu. Așa s-a vrut, așa e comod, așa i-a trebuit cuiva.

– Cui?
– De ce eu să explic? Aici și parlamentul a încălcat legea, fiindcă nu le-a cerut domnilor Zubco și Gurin să formeze Colegiul – organul consultativ de pe lângă procurorul general. Se vede că şi acestuia îi convine situația respectivă.

– Să admitem că se formează Colegiul şi dl Timofti asistă la o şedinţă. Credeţi că el se va implica în activitatea unei instituţii repartizată, după algoritm, unui partid anume, în cazul nostru – Partidului Democrat?
– Aici e şi strâmba. Pe mine, ca profesionist, repartizarea funcțiilor nu mă interesează. Îl privește pe procurorul general, care este figură politică. Chiar dacă din acest partid face parte fratele meu, încă nu s-a născut politicianul care să mă facă să acționez cum vrea cineva.

„Avem nevoie de procurori, nu de soldați în procuratură”

– Cum îi refuzaţi pe demnitarii care încearcă să vă dea indicații?
– Eu în viața mea n-am îndeplinit indicații politice, de aceea nimeni nu mă roagă. Și Voronin, în 2001, nu m-a demis, ci m-a avansat într-o funcţie, la PG, de unde să nu-i deranjez. Atunci regimul avea nevoie de procuratură, ca să facă mascarada cu dosarele: Șarban, Becciev, Pasat, Andronic, Urechean, 7 aprilie ş.a. Dar pe mine m-au pus într-un „coteţ”, ştiind că n-am să instrumentez asemenea dosare.

– Oricum, procurorii care au lucrat cu dosarele respective: Igor Popa, Toma, Cociu ş.a., au rămas în funcţii, unii dintre ei fiind chiar avansaţi. Zubco spunea că nu are alţi specialişti…
– Să vă deschid o paranteză. Se ştie că electoratul comuniștilor este reprezentat de oamenii în etate. Când au nevoie, comuniştii îi țin lângă ei pe aceștia cu tot felul de minciuni. Dar când le-a trebuit procuratura, au căutat să scape de oamenii în vârstă, care nu se supuneau orbeşte indicaţiilor lor. Atunci, într-o singură zi, printr-un ordin, procurorul general Vasile Rusu a eliberat 62 de procurori. Și au rămas tinerii care, trăind la gazdă și având familii, sunt mult mai influenţabili. Observaţi cinismul comuniștilor? Eu îi corcolesc pe bătrâni, când au nevoie de votul lor, dar când au vrut să pună mâna pe procuratură, i-au decapitat! Eu cu Igor Popa am lucrat într-o direcție și, după evenimentele din 2009, i-am zis: „Ai slujit, Igor, acum va trebui să răspunzi”. Și el a răspuns: „De ce? Eu îs soldat”. Marea batjocură este că puterea actuală şi-a cerut scuze de la Pasat, Urechean și ceilalți, dar niciunul dintre acești procurori nu a fost pedepsit. Dacă Consiliul Superior al Procurorilor acceptă soldați în procuratură, să răspundă ei pentru asta. Avem nevoie de procurori, nu de soldați, chiar dacă Popa şi alţii sunt profesionişti buni.

„Statul este neglijent și față de cetățenii arestați fără vină”

– Dle Diacov, de ce în puşcăriile Moldovei ajung o sumedenie de oameni nevinovaţi, pe când criminalii o duc bine mersi la libertate?
– Pentru că statul, în persoana unor conducători, ne-au dat salarii, grade şi alte fleacuri. Ne-au dat şi un teren pentru a ridica un bloc, deși nu se ştie câţi procurori locuiesc acolo… În rest, ei nu se interesează de activitatea noastră. Demnitarii își amintesc de procurori numai când aceștia pot să le rezolve vreo problemă. Le mai simțim interesul când scot un procuror general și-l pun pe altul, de la un partid, de la altul… Cei care nemijlocit au influenţat la condamnări ilegale sau la falsificarea de probe, trebuie să răspundă, să simtă pe pielea lor cum e închisoarea. La noi, însă, se anunţă că o persoană a fost reţinută, presa mediatizează și guvernarea se ocupă cu alte treburi. Și-au împărţit funcţiile, fiecare și-a luat nișa sa şi stau liniştiţi până la următoarele alegeri.

– TIMPUL a scris despre Serghei Leviţchi din Cahul, condamnat fără vină la închisoare pe viaţă. Dvs. aţi atenţionat procurorii şi judecătorii de la faţa locului că ucigaşul este altul. Cu toate acestea, nimeni nu a reacţionat…
– Este neglijența statului față de soarta cetățenilor. Eu am vorbit și cu ministrul de Interne, și cu şefii noştri despre acest caz, dar nu s-a urnit o piatră din loc. Am scris raport, am indicat și numele celui care cred că e ucigașul, i-am sunat pe procurorii din Cahul, pe președintele judecății: „Domnii mei, nu-i omul vinovat!”. Am scris și la Valeriu Gurbulea, am făcut ședință operativă, la care un procuror pe nume Moruz, care umbla pe sub masă, când eu descopeream omoruri, a zis: „Diacov face show!”. Acum, când Levițchi a fost achitat, din principiu aș vrea ca Moruz să răspundă și pentru cuvintele astea. La fel ca și Gurbulea, şi ceilalţi, care știau că omul nu e vinovat. Dar pe nimeni nu-l interesează, deși avem multe asemenea cazuri…

Suspectul cerc al procurorilor…

– Ați spus în repetate rânduri că nu vreţi să fiţi procuror general. De ce?
– Mă simt foarte bine în postura de procuror al mun. Chișinău și aș vrea să duc la bun sfârșit toate planurile pe care le am aici. Aș putea și așa să-mi aduc aportul la schimbarea situaţiei în instituţie, dar de doi ani conducerea PG nu m-a invitat la nicio consfătuire. Probabil, cineva vrea să elimine din instituție puținii procurori cu experienţă, care au mai rămas.

– Cine ar putea fi interesat de așa ceva?
– Au ei unele interese. Este cercul lor, în care eu n-am acces. Cel puțin, aşa a fost până la dl Gurin. Sper că va fi mai bine.

– Cine conduce acest cerc?
– Conducerea îl conduce… (zâmbeşte)

„Prin definiție, procurorii sunt apolitici”

– La cei 60 de ani pe care i-aţi împlinit recent, ce sfaturi le-aţi da tinerilor procurori?
– Cei care au încurcat ușa să aibă voință, să scrie cerere și să plece. Cei care simt că au menirea de a face dreptate să pună mâna pe carte și să nu creadă că, trecând pragul procuraturii, se metamorfozează în procurori. Dacă repartizarea procurorului general se face după criterii politice, un procuror bun nu trebuie să se lingușească pe lângă șeful sau partidul respectiv, aşa cum fac mulți… Indiferent dacă generalul a fost numit de verzi, roșii sau tărcați, din clipa când este votat în parlament, el devine procurorul general al RM. Și gata, s-a terminat. Prin definiţie, procurorii sunt apolitici, se supun Legii și lui Dumnezeu. Eu aştept să aud: „Oameni buni, avem procuror general. El e procurorul societății”.

P.S. Când pregăteam ziarul pentru tipar, am aflat că președintele Nicolae Timofti i-a decernat lui Ion Diacov ordinul „Gloria Muncii”. Echipa ziarului TIMPUL îl felicită cu această ocazie și-i dorește alte realizări frumoase!