Ion Holban, semnatar al apelului celor 66 de personalităţi: Votăm de data aceasta AUR-ul. Să dăm o șansă generației tinere

Îmi zice Ion Holban, doctor în științe fizico-matematice, în vârstă de 75 de ani, cu vechime de muncă de 54 de ani (fără cei 5 ani și 6 luni de studii universitare), sunt născut în comuna Băcioi, lucru cu care mă mândresc, mai mult, doresc să-mi am locul de odihnă veșnică tot acolo, am absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, cu specializare în Institutul Unificat de Cercetări Nucleare a țărilor socialiste din Dubna, de pe malul Volgăi, într-un mediu savant liberal de excepție, lucru cu care iarăși mă mândresc. La fel, mă mândresc, cu profesorii V.G. Soloviov și V.S, Barașencov de la Dubna, cu profesorul de fizică Vsevolod Platon de la Universitatea de Stat din Chișinău, cu profesorul de matematică, Ion Bulhac, și cel de fizică, Gheorghe Sârbu, de la școala din Băcioi. Am avut o viață nu ușoară, m-am născut în anul foametei, bunicii mi-au murit în Siberia, părintele Maxim „s-a răcorit” 6 ani la Kolâma, la scos aur. Cu toate acestea în familie am avut parte de un mediu liber-cugetător, am fost educat în dragoste, în spiritul dragostei față de oameni, de valorile general umane, părinții m-au învățat să trăiesc cu gând bun, cu cuvânt bun și cu faptă bună, să nu fac rău nici puiului de șarpe, să nu mă tem de nici un fel de muncă, să mă feresc doar de lucruri care necinstesc numele de om, m-au îndrumat ca necazurile vieții să le tămăduiesc cu sarea umorului și cu piperul autoironiei. Familia unită mi-a fost sprijinul cel mai de nădejde în viață și în dorința de a face carte, de a sluji științei.

Mi-a plăcut să fiu creator, nu luptător, m-am prins la lucruri bune, la rele niciodată, gândurile și faptele totdeauna m-am străduit să-mi fie limpezi și curate ca lacrima. Când a fost nevoie să-mi apăr limba și alfabetul, valorile naționale și universale, deși fizician, am ieșit în stradă, mi-a păsat. Sunt unul din cei 66 de intelectuali care în 1988 au adresat o scrisoare-apel conducerii comuniste a republicii de a trece scrisul nostru la grafia latină și a declara limba română limbă oficială a statului, eram oameni de diferite profesii, cu viziuni diferite, dar momentul istoric ne-a unit și astfel am înfăptuit imposibilul. M-am străduit să fiu ca albina, cu zumzet puțin, să adun cât mai mult nectar din florile științei și ale culturii și să-l transform în mierea clarității fenomenelor fizice. De cele mai multe ori am lucrat ca muncitorul în mina de aur, am săpat mult, am dobândit puțin, dar onest.

Printre lucrurile făcute pentru comunitate (în afara orelor de lucru), pot menționa câteva cărți din domeniu fizicii și astrofizicii: „Pe serpentinele fizicii” (într-un tiraj de 10 000 ex.), „Soare, Lună și Luceafăr” (într-un tiraj de 20000 ex., enciclopedia pentru adolescenți „Universul”, în limbile română și rusă, cartea „Cosmosul ne cheamă” ș.a. Timp de 17 ani am fost autorul emisiunii radiofonice lunare „Fizica în jurul nostru”, timp de 18 ani sunt redactorul-șef al revistei științifice, științifico-didactice și de popularizare a fizicii, tehnicii și informaticii „Fizica și tehnologiile moderne”. Spun toate acestea doar pentru ca să îndreptățesc apelul pe care îl voi face mai jos. În același timp am făcut aceste lucruri și ca o recunoștință autorilor anonimi care au ridicat în satele Moldovei magazine de cărți „Luminița”, ca să apropie lumea de carte, și ca un omagiu adus membrilor Sfatului Țării, care în 1918 au folosit oportunitățile istorice și au înfăptuit o Unire inteligentă, înțeleaptă, judicioasă, cu școala pusă în capul mesei, rămânând pe veci exemplu de slujire a acestui pământ, precum cei care au apărat pământul Basarabiei cu prețul propriilor lor vieți.

Am conștiința de român de pe când eram mic, din aceasta n-am avut și nici nu-mi doresc să am vreun privilegiu, decât cel de apartenență la arealul de cultură românesc și prin acesta la cel universal. Niciodată nu m-am rușinat să spun că sunt român, din păcate, n-am reușit să-mi iau cetățenia română, deși mi-ași dori-o mult, permanent sunt prins în lucru. Poporul român este unul blând, muncitor, inventiv și făuritor, are un Pom al Cunoașterii de invidiat, cu nume de referință (menționăm aici doar câteva dintre ele, la întâmplare): Eminescu, Enescu, Brâncuși, Grigorescu, Palade, Coandă, Eliade, Vieru, Vangheli, Coșeriu, David, Grecu, Doga, Porumbescu și mulți alții, Pom al Cunoașterii fără de care este imposibil să fii popor, să ai o știință prosperă, o școală bună, să ai viitor. Viitorul nostru nu trebuie să-l căutăm la Washington, Moscova sau în altă parte, ci la Ipotești, Humulești, acolo unde se cântă Doina, unde se recită baladele Miorița, Meșterul Manole…, rădăcinile sunt cele care dau aripi de zbor. Coloana nesfârșită a lui Brâncuși are o parte deschisă spre pământ, iar alta spre Cer, spre cele veșnice. Viitorul Republicii Moldova e în Unirea cu România, în asociere cu Uniunea Europeană, în hora popoarelor lumii. Integrarea R. Moldova cu România este un lucru firesc din punct de vedere geografic, istoric, cultural, economic, educativ.

În viață îmi sunt aproape principiile și valorile Organizației Națiunilor Unite (atrag atenție asupra cuvântului Unite), exemplul țărilor Uniunii Europene (și aici întâlnim cuvântul Unit). În unire țările Europei au construit cel mai mare centru de cercetări nucleare din lume, CERN, de la Geneva, cu cele mai mari acceleratoare de particule, care studiază în profunzime microlumea, au înființat Agenția Spațială Europeană, instituție aflată pe prima linie în cercetarea Universului, la adâncimi în timp de până la 15 miliarde de ani, instituții care asigură cetățenilor din toate țările comunității accesul la avanposturile științei. Beneficiile sinergetice ale cooperării (unirii eforturilor) țărilor europene sunt bine cunoscute: zonă a păcii, fără conflicte, hotare deschise, cooperare strânsă, schimb intens de valori spirituale, culturale și materiale. Îmi repugnă regimurile totalitare, dictatoriale, antiumane, de orice culoare, în care lipsa libertății de gândire și de exprimare distruge din fașă facultățile creative ale omului. Genialul istoric britanic Arnold Toynbee (1889-1975) spunea pe bună dreptate, că un popor nu este suma cetățenilor, care echivalează cu o gloată, ci suma relațiilor dintre ei. O societate unită e net superioară uneia atomizate. Un popor există și prosperă, ne învață Eminescu, doar în cazul când oamenii se unesc în jurul unor idei mărețe, unor scopuri înalte. Poporul român a fost puternic când s-a unit. Dovadă, existența lui seculară, cu păstrarea identității, la intersecția a trei imperii, Otoman. Rus și Austriac.

Viața constă din momente fericite, din păcate, nu prea multe, le-ai scăpat pe câteva dintre ele și viața ți-a trecut în zădar. Oportunitățile trebuiesc valorificate la maxim, așa cum le-au folosit membrii Sfatului Țării în 1918. Azi a sosit momentul istoric ca să trezim din nou vulcanul energiilor noastre creative și benefice, să demonstrăm în primul rând că suntem uniți. Să ținem cont și de învățământul anticilor, că ce-i rău stupului, nu poate fi bine albinei. Unirea nu înseamnă lenevie, venirea la de-a gata la toate, ci din contra, suflecarea mânicilor, muncă asiduă de la fiecare, hărnicie, competență, ierarhie a meritului, știință de carte, doar aceste lucruri ne pot aduce un trăi cu demnitate. Unirea va însemna o știință mai bună, o educație mai elevată, manuale și cărți mai bune și mai variate. Este imposibil să ai o școală basarabeană de succes, fără să ai grijă de Pomul Cunoașterii românesc. Unirea pentru mine deja s-a înfăptuit, când intru în magazinele de cărți de la Iași, București, Cluj Napoca… văd efectele unirii pe față și mi se umple inima de bucurie. Unirea și în plan administrativ și economic, pe lângă cel cultural și educativ, ne-ar permite a lupta mult mai eficient cu seceta, cu asigurarea populației cu apă potabilă, care este multă în Carpați (nu avem a o căuta în munții Tadjikistanului, CSI, la depărtare de zece mii de kilometri, cum încearcă unii să ne orienteze), cu pietriș pentru șosele, care la fel este berechet în Carpați etc. De asemenea, nu trebuie să uităm că în România locuiesc peste un milion de descendenți ai basarabenilor, cărora s-ar cuveni să le acordăm cetățenia R. Moldova pe cât suntem despărțiți statal.

Pe parcursul a 30 de ani de independență m-am văzut nevoit să migrez cu votul, dar n-am făcut-o sărind dintr-un partid în altul, ca maimuța dintr-un copac în altul, am mers ca un râu, deseori cotit, dar urmând unui singur scop – de a ajunge la mare, a ajunge la habitatul material și spiritual adecvat, la o viață liberă și cu demnitate, pentru mine, copiii și nepoții mei, drumul spre marea libertății nu e unul în linie dreaptă. Fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze faptul, că de unul singur hotărâm ce să facem cu votul nostru, în baza informației dobândite și prelucrate de mintea proprie, dar să facem acest lucru din profundă convingere. Oamenii nu sunt legați de partide, precum câinele nomadului de coada căruței, nimeni nu poate avea pretenții la votul nostru.

De data aceasta am decis să dau votul AUR-ului. Nu avem când aștepta încă patru ani, a sosit momentul să demonstrăm că voturile noastre unite au o putere creatoare vulcanică, că ele pot schimba radical lucrurile spre bine. Unire unioniști! Unire oameni de bine! Unire români! Unire europeni! Unire omenire! Numai prin Unire Omul poate Dăinui. Unirea o fac inimile mari și cu iubire de țară, spune Eminescu. Votăm de data aceasta AUR-ul. Să dăm o șansă generației tinere, dornice de a se afirma, de a merge pe un făgaș nou, al reînnoirilor, al societății bazate pe cunoaștere, al muncii oneste și calitative, al ierarhiei meritului, al traiului cu demnitate. Celor pe care îi vom sălta în Parlament, le vom cere să se asocieze, să se unească, cu celelalte forțe progresiste.

Într-un ceas bun! Sunt mândru că sunt unionist.

Ion Holban