Ioniță A UITAT că PRIMARII din R. Moldova au fost ALEȘI DIRECT de către cetățeni. Deputați CERTAȚI cu legea fac și refac bugetul țării
Despre aceasta a comunicat joi seară, după şedinţa Consiliului CGPE, liderul Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă.
Potrivit agenţiei „Infotag”, deputatul a spus că membrii Coaliţiei au discutat pregătirile pentru începerea sesiunii primăvară-vară, precum şi situaţia declarării de către Curtea Constituţională (CC) a prevederilor Politicii bugetar-fiscale, cu privire la plafonarea taxelor locale, ca fiind neconstituţionale.
Şeful Comisiei pentru economie, buget şi finanţe, liberal-democratul Veaceslav Ioniţă, este convins că, indiferent de decizia CC, „trebuie să limităm influenţa autorităţilor locale în privinţa stabilirii taxelor, deoarece există numeroase cazuri în care, din cauza relaţiilor proaste între agentul economic şi primar, cel din urmă stabileşte un astfel de impozit, că agentului economic îi este mai uşor să-şi închidă afacerea decît să-l achite”.
„Cine verifică pe loc activitatea primarilor? Sînt propriii lor stăpîni şi autorităţile centrale sînt nevoite să-i privească în tăcere, fără a avea posibilitatea de a întreprinde ceva”, a spus Ioniţă.
„Fără îndoială, ultimele evenimente ne obligă să operăm anumite modificări la legislaţie”, a menţionat Hadârcă.
Membrii consiliului au făcut schimb de opinii şi pe marginea negocierilor cu FMI, care urmează să fie continuate săptămîna viitoare. Coaliţia de guvernare urmează să discute ultimele detalii pentru semnarea Memorandumului de cooperare. Pentru următoarea zi de marţi, 4 februarie, este planificată o şedinţă comună cu Guvernul, în urma căreia va fi elaborat planul de activitate în cadrul sesiunii actuale.
Deputați "certați" cu legea, "fac" "bugete"
Articolul 3. Principiile de bază ale administrării publice locale (lex.justice.md)
(1) Administrarea publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor publice locale şi consultării cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
(…)
Articolul 9. Suportul financiar al autonomiei locale
Pentru asigurarea autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale elaborează, aprobă şi gestionează în mod autonom bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, avînd dreptul să pună în aplicare taxe şi impozite locale şi să stabilească cuantumul lor în condiţiile legii.
Plafonarea taxelor locale, declarată neconstituţională de CC
Prevederile legislative care se referă la plafonarea unor taxe locale au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională (CC). Decizia a fost anunţată de către preşedinte CC, Alexandru Tănase, după ce Înalta Curte a examinat sesizarea deputaţilor Partidului Liberal (PL).
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac. Aceasta intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Sesizarea privind controlul constituţionalităţii acestor prevederi a fost depusă de deputații PL, Valeriu Munteanu, Corina Fusu și Gheorghe Brega. Liberalii au declarat că prin adoptarea noilor prevederi a politicii bugetar-fiscale, ce se referă la plafonarea taxelor locale, se atentează la autonomia autorităţilor publice locale și privează orașelor și satelor de venituri de mii de lei.
„Era mai mult decât evident că modificările respective cu privire la plafonarea taxelor locale au scopul de a controla administrațiile publice locale. Este mult mai ușor să controlezi un primar sărac, îi pui mai multe sarcini în față, apoi îi chemi la centrele de partid și te asiguri că oamenii vor fi cooperanți. Curtea Constituțională a demonstrat că norma legală este mai presus decât dorința foștilor colegi de alianță de a-și realiza mendrele”, a declarat liberalul Valeriu Munteanu.
La rândul său, reprezentanții Guvernului susțin că anumite taxe locale ar trebui plafonate. „APL-urile nu vor încasa acele taxe pe care și le planifică, va pierde comunitatea. Suntem în continuare de părerea că aceste taxe locale trebuie plafonate. În orice caz, noi ne vom conforma deciziei Curții Constituționale”, a declarat viceministrul Finanțelor, Ştefan Creangă.
La penultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea vară-toamnă, deputaţii din majoritatea parlamentară (PLDM, PD, PLR) împreună cu socialiştii au votat, în cadrul Legii cu privire la politica bugetar-fiscală pentru anul 2014, şi câteva amendamente ce se referă la taxele stabilite de autorităţile publice locale. Este vorba de cel puţin 12 taxe locale, inclusiv pentru amenajarea teritoriului, organizarea licitaţiilor şi loteriilor, amplasarea publicităţii, aplicarea simbolicii locale, pe unităţile comerciale şi de prestări servicii de deservire socială, de piaţă. Totodată, a fost anulată taxa pentru colectarea deşeurilor şi pentru parcare.
Sursa: infotag.md