Istoria fiecăruia dintre noi așteaptă să fie scrisă începând cu 25 martie
Așa cum deja bine știe tot Chișinăul și aproape toată Moldova, duminica aceasta, pe 25 martie, mișcarea unionistă de pe cele două maluri ale Prutului marchează 100 de ani de la votarea de către Sfatul Țării de la Chișinău a Unirii cu România. Avem multe motive ca să fim în număr mare în Piața Marii Adunări Naționale din centrul Capitalei.
Ne dorim ca, după mult timp, piața să fie din nou plină de oameni, însuflețiți de idealuri și veniți din proprie convingere. În primul rând, pentru că este o dată importantă din istoria întregului nostru neam, cel de la Nistru la Tisa, dintre Carpați, Dunăre și Mare. Iar o țară, care nu-și cunoaște istoria, nu formează un popor, ci doar o populație fără identitate, ce poate fi mințită și manipulată să acționeze împotriva propriilor năzuințe și a propriului viitor.
Vom fi în număr mare în piață, pentru că deja avem conștiința că suntem mulți și că suntem mai puternici atunci când ne conjugăm eforturile în jurul unui ideal comun. Ba chiar și ținem piept răului mai bine atunci când formăm un lanț uman împotriva celor care ne vor dezbinați și învrăjbiți. Unioniștii nu au vrajbă pentru cei care simt sau gândesc diferit și nici față de etniile conlocuitoare ale Moldovei. Pe toate acestea le regăsim și în România, unde minoritățile naționale sau religioase sunt respectate și se bucură de drepturi egale în societate.
Moldovenii de toate vârstele, indiferent de locul de baștină, păturile sociale și convingerile politice, vor veni în Piața Marii Adunări Naționale, pentru că om cu om face Unirea, așa cum ne-au demonstrat-o primăriile și consiliile locale, care au semnat Declarația de Unire. Decenii întregi după podurile de flori de la Prut din 1990, în acest an avem din nou acțiuni politice clare în direcția Unirii. Întregul neam a aflat de comuna Parcova, unde primarul și consilierii locali au votat în unanimitate semnarea Declarației de Unire, apoi de toate cele peste 130 de localități din Moldova, care și-au exprimat dorința de Unire. Le-au răspuns frații din dreapta Prutului, care au semnat şi ei, la rândul lor, astfel de declarații – de la comune până la orașe mari, ca Iași, Buzău,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!