Bisericile mai multor religii recunosc pomul ca pe ceva spiritual și semnificativ pentru convingerile lor. Totuși, de unde a pornit idea de pom de Crăciun? Cine a început să-l împodobească și să pună cadouri sub el pentru cei dragi?

La început…

Pomii de Crăciun nu au fost întotdeauna asociați cu creștinismul. De fapt, creștinismul a fost una dintre ultimele religii care au acceptat bradul ca un simbol al Crăciunului. În vremurile antice, iernile erau foarte aspre, iar egiptenii și romanii credeau că zeii lor o duceau la fel de prost ca ei. Asta fiindcă iarna era asociată cu perioada morții, iar plantele care rămâneau verzi în această perioadă, precum pinii și brazii, erau considerate sfinte. Mai mult, acestea erau văzute ca semne că zeii lor vor triumfa asupra iernii și vor da viață nouă pământului.

Egiptenii se închinau zeului Ra, zeul soarelui. Iar în timpul solstițiului de iarnă, cu cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte, aceștia credeau că Ra s-a îmbolnăvit. Așadar, drept solidaritate cu zeul lor, egiptenii își decorau casele cu ramuri de palmieri pentru ca Ra să triumfe asupra morții.

Romanii, în timpul solstițiului, sărbătoreau Saturnalia, în cinstea zeului agriculturii, Saturn. Ei așteptau primăvara, știind că, în curând, totul va prinde viață și va fi verde. Astfel, ei își decorau casele cu crengi veșnic verzi. În nordul Europei, druizii își decorau templurile pentru o viață veșnică. Și vikingii în Scandinavia credeau că plantele veșnic verzi le-au fost date de zeul lor, Balder.

Martin Luther – primul care a decorat pomul

Abia în secolul al XVI-lea, în Berlin, pomul de Crăciun a început să arate așa ca în prezent. Creștinii devotați aduceau în casele lor brazi, iar alții construiau piramide din lemn decorate cu crengi de brad și lumânări. Se presupune că Martin Luther a fost primul care a decorat bradul cu luminițe. Istoria zice că, într-o noapte când acesta își scria predica, a fost plăcut uimit de stelele care sclipeau printre crengile brazilor. Astfel, acesta a adus un brad în casă și a agățat de crengile acestuia lumânări.

Majoritatea puritanilor americani din secolul XVII considerau pomul de Crăciun un simbol al păgânismului. În mare parte, doar coloniștii germani erau cei care-și decorau casele cu pomi. Interesant este, însă, că atunci creștinii încercau din toate puterile să elimine pomii de Crăciun și sărbătoarea în sine. Totuși, treptat oamenii au ajuns să recunoască „batjocura păgână” ca sărbătoare. Mai mult, biserica catolică a fost cea care a adoptat această sărbătoare pentru a atrage de partea sa păgânii. Așadar, în pofida tuturor eforturilor depuse de puritani, influența coloniștilor germani și irlandezi a copleșit orice încercare de a distruge această tradiție.

Modă pornită de suveranii Angliei

Totuși, pomul de Crăciun a devenit cu adevărat popular abia în 1846, când regina Victoria și prințul Albert ai Angliei, au fost pictați stând lângă bradul decorat. Victoria era cu adevărat populară pe atunci, ceea ce a făcut din pomul de Crăciun cea mai la modă achiziție.

De-a lungul timpului, fiecare națiune a început să aibă preferințe referitor la cum trebuie să arate acesta, dar și referitor la cum se sărbătorește Crăciunul. Dacă în Marea Britanie pomul nu trebuie să fie mai înalt de 1,5 metri, atunci în SUA este preferabil ca acesta să zgârie un pic tavanul. În Mexic, cel mai important moment al sărbătorii este ieslea în care s-a născut Iisus Hristos, iar pomul este un lux pentru majoritatea familiilor. În Sydney, unde decembrie este una dintre cele mai călduroase luni, brazii nu lipsesc fiind livrați de peste hotare.

Pomii de Crăciun sunt un element important din tradițiile sărbătorilor de iarnă și au trecut deja testul timpului. Probabil, peste câteva mii de ani, predecesorii noștri se vor uita înapoi, la cum piramida lor metalică a fost înainte un copac veșnic verde…