Istoria unei clame

De cele mai multe ori, invențiile răspund unor necesități. Sunt soluțiile practice și elegante ale unor probleme mereu actuale. De această dată, vom descoperi istoria captivantă a clamei, povestită de Tudor Jovmir, specialist coordonator al Direcției Brevete de la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI).

Acum două sute de ani, clamele nu existau. Înviorarea economică a secolului XIX și popularizarea mașinilor de scris au dat naștere acestei nevoi elementare: de a prinde câteva file de hârtie. În 1867, americanul Samuel B. Fay brevetează așa-numita clamă pentru etichetă. „Potrivit lui Samuel, acele și boldurile puteau fi folosite pentru a fixa etichetele, țesăturile fine, foile de hârtie. Însă acestea înțepau materialul și lăsau mici urme. Soluția nu s-a dovedit viabilă”, explică Tudor Jovmir. În aceeași perioadă, compania britanică Gem Manufacturing Company pune în circulație clama modernă. Paradoxul ei e că nu a fost înregistrată oficial niciodată. Părintele ei este un mister. Însă existența clamei, în 1892, este confirmată de publicitatea plasată de compania Gem în ziarele vremii: „Nu vă deformați hârtiile, folosiți clamele Gem. Se aplică rapid, se îndepărtează la fel de ușor. O cutie pentru 25 de cenți”.

Clama, simbol al rezistenței

Invenția va juca un rol esențial în trecutul răvășitor al Norvegiei. În aprilie 1940, Germania nazistă invadează tărâmurile regatului nordic. Regele Haakon al VII-lea împreună cu membrii guvernului se văd nevoiți să se refugieze la Londra. Țara rămâne fără monarh. Norvegienii sunt disperați. Deși nu a fost pregătită pentru un atac, rezistența militară și navală a Norvegiei ține două luni. După capitularea Norvegiei, naziștii interzic și îi sancționează aspru pe cei ce poartă însemnele de loialitate cu monograma casei regale, cum ar fi insignele sau butonierele. „În această clipă, norvegienii găsesc o modalitate de a-și exprima protestul împotriva ocupației. Încep să poarte clame la haine”, povestește Tudor Jovmir. Prinse de cravate sau de marginea buzunarelor, tot mai multe clame strălucesc în tăcere. „Clama a devenit pentru norvegieni simbolul unității, al solidarității în fața terorii. Așa cum o clamă prinde mai multe foi împreună, la fel acest simbol i-a ținut pe norvegieni la un loc”, continuă specialistul. După un timp, naziștii au înțeles semnificația ascunsă a clamei și au interzis-o. Cei care continuau să poarte clama, riscau să fie arestați.

Mai există și o altă conexiune a clamei cu această țară. În 1889, norvegianul Johan Vaaler brevetează modelul unei clame în Germania și în Statele Unite ale Americii. Însă agrafa lui Vaaler este diferită de clama tradițională, de tip Gem, deoarece îi lipsește o buclă. Tocmai această buclă face clama comodă și funcțională. „De aici pornește mitul conform căruia Norvegia este patria clamei moderne. Comparând desenul din brevetul lui Vaaler și cel al clamei de tip Gem, observăm că sunt două invenții diferite”, conchide Tudor Jovmir. Potrivit specialistului, patriotismul poporului norvegian a stat la baza proliferării acestui mit. „Inconștient, ei au acceptat acest mit, deși clama pe care au folosit-o drept simbol nu aparține lui Vaaler”, specifică examinatorul.

În pofida celor menționate, norvegienii nu renunță la simbolul clamei. Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la inventarea clamei lui Vaaler, în suburbia capitalei Oslo, este instalat un monument sub forma unei clame gigantice. Zece ani mai târziu, Oficiul poștal al Norvegiei emite un timbru comemorativ pe care este reprezentată aceeași agrafă. Paradoxul este că aceste clame nu ilustrează clama lui Vaaler din brevet. Cu toate acestea, numele lui rămâne adânc înrădăcinat în conștiința națională a țării.

Rețeta unei invenții

Potrivit specialistului, fiecare descoperire este importantă, deoarece reprezintă următorul pas spre o invenție desăvârșită. Tudor Jovmir numește acest fenomen „efectul dintre sute de catarge” cu referire la poezia lui Eminescu. „Orice produs de succes are în spatele său un șir de invenții premergătoare, pe care eu le numesc „catarge”. Aceste brevete apropiate, din diferite motive, nu ajung la „mal” și rămân necunoscute publicului larg”, afirmă specialistul. Clama Gem a reușit să devină un obiect de neînlocuit. Experții consideră că aceasta are un design aproape de perfecțiune. „Clama este unul dintre cele mai funcționale și elegante obiecte. Nu zgârie hârtia, este ieftină și fiabilă. Invenția are un singur neajuns – clamele se încâlcesc în cutie”, explică zâmbind specialistul.

Tudor Jovmir se ocupă cu examinarea potențialelor invenții de aproape 20 de ani. Alături de alți 11 colegi de la AGEPI, specialistul decide dacă o creație este într-adevăr o invenție brevetabilă. „E o meserie conștiincioasă și creativă, îmi permite să fiu pe valul progresului tehnico-științific. Aici, toate materiile învățate cândva îmi sunt utile”, declară expertul. Pasionat de istoricul diferitor invenții, Tudor Jovmir cercetează brevetele din toate timpurile. În acest fel, a ajuns să cunoască istoria clamei. De atunci, bărbatul a reușit să colecționeze câteva zeci de tipuri din Statele Unite ale Americii, Germania, Austria și altele. Le privește cu admirație și le aranjează cu grijă în cutii, deși știe că se vor încâlci oricum.

Anual, inventatorii basarabeni depun circa 300 de cereri spre examinare. Peste 250 dintre acestea vor deveni invenții cu acte în regulă. „O parte vor fi implementate. Primim cele mai multe cereri din domeniul agriculturii, al farmaceuticii și al medicinei”, susține Tudor Jovmir. Potrivit expertului, șansele de implementare depind de dimensiunea țării, precum și de cererea pieței. „O invenție genială trebuie să fie simplă, ușor de produs, cu un design reușit, cum ar fi clama. Atâta timp cât va exista hârtia, clamele nu vor dispărea”, afirmă specialistul.

Fără îndoială, invențiile contribuie la îmbunătățirea lumii în care trăim. Se nasc în mintea inventatorului și sunt rezultatul unor neobosite căutări. Răstoarnă obișnuințe și dezvoltă industrii. Timpul și oamenii decid dacă invențiile vor supraviețui. Tudor Jovmir e convins că „viața e cel mai bun examinator. Invenția poate trăi un an, doi, o viață de om sau poate… o veșnicie”.