Astfel, prin intermediul juristului Ulpian aflăm că „în Dacia este, de asemenea, de drept italic colonia Zernensilor (Dierna), fondată de divinul Traian. Zarmizegetusa este de același drept; la fel colonia Napoca și (colonia) Apulum și satul Patavissensilor (Potaissa), căruia divinul Severus i-a acordat dreptul de colonia” (in Dacia quoque Zernensium colonia a divo Traiano deducta iuris Italici est. Zarmizegetusa quoque eiusdem iuris est; item Napocensis colonia et Apulensis et Patavissensium vicus qui a divo Severo ius coloniae impetravit). Trecând peste greșeala din debutul pasajului, întrucât nu Dierna, ci Sarmizegetusa fusese fondată de Traian, informațiile sunt confirmate în linii generale de sursele epigrafice.
Împăratul Septimius Severus, bust din colecţia British Museum, Londra
Astfel, așezarea de la Dierna, inițial un vicus sau un pagus al coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a devenit municipium pe timpul lui Septimius Severus. Dreptul italic al locuitorilor va fi fost astfel moștenit, întrucât fusese concedat de către Traian teritoriului inițial al coloniei. La fel este și cazul coloniei Aurelia Apulensis. Despre colonia Aurelia Napocensis nu se poate însă afirma că va fi fost parte din teritoriul inițial al coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, astfel încât dreptul italic i-a fost acordat cu o altă ocazie, probabil sub Marcus Aurelius.
„De la Potaissa la Napoca 10.000 de pași”
Despre fostul sat de la Potaissa, imposibil de spus dacă este vorba de canabele legiunii V Macedonica, mutată acolo în 168, sau de un vicus civil, dezvoltat în afara zonei de protecție a legiunii – știm însă că a devenit municipium Septimium Potaissense, primind apoi tot de la Septimius Severus sau de la Caracalla statutul de colonia și, eventual, dreptul italic.
Trebuie amintit că, sub Septimius Severus, vechea regulă care nu permite dezvoltarea unor orașe romane în imediata apropiere a taberelor militare cade în desuetudine, în condițiile în care o parte a interdicțiilor aplicate – în primul rând aceea de a locui împreună cu soțiile nelegitime – sunt ridicate. Astfel, este foarte posibil ca o parte a canabelor de la Potaissa să fi devenit municipium Potaissense, nucleul inițial fiind acei cives Romani consistentes din canabele legiunii. Deși, arheologic, cele mai multe urme ale municipiului au fost descoperite în imediata apropiere a castrului, nu se poate exclude posibilitatea existenței unui al doilea oraș, provenit din vicus Patavaissensium, o așezare civilă, care se dezvoltă încă de la momentul formării provinciei, întrucât apare menționată, alături de Napoca, pe milliarul descoperit la Aiton din anul 108 (a Potaissa Napocae / m(illia) p(assuum) X – „de la Potaissa la Napoca 10.000 de pași”).
Alte câteva municipia şi coloniae – dar şi probleme netranşate
Pe lângă aceste orașe menționate de Ulpian, sursele epigrafice ne fac cunoscute și alte așezări care devin municipia sau coloniae pe timpul lui Septimius Severus. Astfel, municipiul hadrianic de la Drobeta, aflat într-o dezvoltare continuă, și care va fi înglobat atunci și vicusul militar, în condițiile create de mutarea cohortei III Campestris în nordul Daciei la Porolissum și aducerea cohortei I sagittariorum, devine colonia Septimia Drobetensis.
Siturile romane de la Apulum: castra legionis, canabae legionis XIII Geminae, municipium Aurelium Apulense / colonia Aurelia Apulensis, municipium Septimium Apulense, praetorium consularis (sursă: W.S. Hanson, I.P. Haynes (ed.), Roman Dacia. Making of a Provincial Society, Portsmouth, Rhode-Island, 2004)
La fel ca la Potaissa, o parte a canabelor legiunii XIII Gemina primesc statut municipial devenind municipium Septimium Apulense. Astfel, într-o zonă relativ restrânsă, au existat pentru mai bine de 50 de ani două orașe romane, o dovadă a rolului important al centrelor de la Apulum în viața provinciei. În anul 250 este atestată epigrafic o colonia nova Apulensis, fiind însă greu de precizat dacă este vorba de municipium Septimium Apulense sau de colonia Aurelia Apulensis.
Dar nu numai așezările din preajma centrelor legionare se municipalizează la începutul secolului al III-lea, ci și cele de pe lângă castrele auxiliare. Astfel, epigrafic este atestat municipium Septimium Porolissense. Recent, acesta a fost identificat arheologic în imediata apropiere a castrului auxiliar, ceea ce înseamnă că vicusul militar a devenit municipium. Situația municipiului de la Tibiscum este însă puțin mai complicată. În primul rând, atestarea este foarte târzie, din vremea împăratului Gallienus (cel mai probabil din jurul anului 260, întrucât Gallienus pare a fi singur împărat), într-o dedicație către împărăteasa Cornelia Salonina, dar s-a presupus că a devenit municipiu sub Septimius Severus. S-a crezut că municipiul s-a dezvoltat din așezarea civilă, situată pe malul drept al Timișului, și nu din vicusul militar, descoperit în imediata vecinătate a castrului auxiliar, situat pe malul stâng. Prospecțiuni geo-magnetice recente par a sugera că originile municipiului ar trebui căutate în vicusul militar. Întrucât în așezarea civilă de pe malul drept se desfășoară încă săpături arheologice, problema nu este încă definitiv tranșată.
