Părintele acela era tatăl meu, preotul Gherasim, care atunci se afla în altar. Nu ştiu ce vroiau de la el iscoadele, dar nu aveau gând bun, de vreme ce-l întrerupeau de la Slujbă. Nu ştiu nici la ce s-a gândit tata când a aflat despre „musafiri”, dar, din spusele unor martori, ştiu că el nu s-a ascuns, nici nu a tremurat. Ci a luat Crucea într-o mână, un mănunchi de busuioc muiat în agheasmă – în altă mână, a ieşit grăbit din altar şi a rugat oamenii să-i facă drum. Apoi a făcut semnul Crucii spre ieşirea din Biserică şi a păşit hotărât înainte, spunând:
„Noi v-am spus că de-l ucideţi
Veţi avea mare păcat!
N-aţi crezut! Acum ce ziceţi,
Când din morţi a înviat?”
Îngrijoraţi, creştinii îl rugau să se întoarcă, îi promiteau că o să-l apere, fiindcă, Doamne fereşte, dacă-l îl bagă din nou la puşcărie… Dar tata îi ferea din calea sa, încetişor, până a ieşit. Ajuns în faţa Bisericii, a scrutat limuzinele şi, tăindu-le prin aer cu Crucea, a strigat:
„Noi v-am spus că e Mesia
De Israel lepădat!
Voi aţi râs? Acum plângeţi!
Căci din morţi a înviat!”.
Lumânările din mâinile creştinilor, care umpluseră curtea, tremurau. Feţe înmărmurite aşteptau să vadă ce-i veni preotului ista în cap, dacă se porneşte să înfrunte cu pieptul deschis nişte kaghebişti doldora de arme, el putându-se apăra doar cu ramuri de busuioc şi cu o Cruce… La poartă, tata a început să ude pe rând limuzinele cu agheasmă, ca şi cum ar alunga demonii dintr-un loc sfânt, ocărându-i pe temuţii pasageri din spatele perdeluţelor:
„Du-te-n India sau Kongo,
Du-te tu şi-n Trinidad!
Îţi va spune chiar şi turcul
Că Hristos a Înviat!”
După care s-a apropiat de fereastra întredeschisă, de unde adineauri ieşise chelia, a mai muiat o dată mănunchiul în apă sfântă şi, convins, l-a scuturat puternic într-acolo, întrebând nedumerit:
„Numai tu, fiinţă moartă,
Încărcată de păcat,
Azi nu vrei să crezi că Domnul
Din mormânt a înviat?”.
Limuzinele s-au pornit încetişor, depărtându-se…Tata le-a însemnat cu Crucea până au dispărut. Pe urmă s-a întors în Biserică, strigând fericit: „Hristos a Înviat!”. Poporul i-a răspuns într-un glas, dar era aşa de multă lume, încât, probabil, au tremurat şi cele mai întunecate cuiburi ale KGB-ului, auzind: „Adevărat a Înviat!”.
Iată de ce eu cred în Dumnezeu. Numai credinţa în El îţi poate da atâta curaj şi numai cu El de mână poţi depăşi orice năpastă. E adevărat că pe tata l-au arestat peste câtva timp, dar tot Dumnezeu l-a ajutat să iasă, să reziste blestemului comunist până la moarte şi să se despartă de lume, zâmbind.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
