Parcă înmărmurise, şi pe deasupra mai bloca şi intrarea. M-am apropiat şi l-am întrebat ce s-a întâmplat şi el mi-a mărturisit cu ochii în lacrimi că nu ştie cu ce să ajungă acasă. Mai că era gata să plângă. Adică, cum nu ştie? De regulă, mi-a explicat el, merg acasă cu maxi-taxiul, pe care-l iau chiar din faţa bibliotecii, dar azi toate microbuzele sunt în grevă şi piciul nu ştia cu ce altceva să ajungă acasă. La telefonul lui de acasă nu răspundea nimeni. L-am rugat să ne spună unde locuieşte şi aşa am aflat că stă undeva în zona Hotelului „Chişinău”. Da, bine, i-am spus eu, stai foarte aproape de bibliotecă şi nu văd nimic complicat ca să ajungi acasă: Pentru asta doar trebuie să iei troleul 1 sau 8 şi să cobori în staţia din Piaţa Naţiunilor Unite. Băiatul s-a luminat acasă. L-am condus până în staţie şi după aia l-am urmărit prin geam cum s-a aşezat fericit pe un scaun şi s-a apucat să răsfoiască volumul lui Arcadie Suceveanu.
Azi a venit din nou la bibliotecă pentru a lua o altă carte. Şi tot astăzi a mai venit un elev din clasa a XI-a de la un liceu din cartier căruia eu i-am promis ieri că am să-i aduc de la sediul central Contele de Monte Cristo al lui Dumas (noi nu-l avem, fiindcă l-a luat cineva dintre cititori) şi am uitat. Băiatul mă întreba dacă i-am adus cartea şi mie mi s-a făcut ruşine. Dânsul cere tot timpul cărţi pe care noi nu le avem sau sunt la cititori: ba poezii de Byron, ba Ulise de Joyce, dar, până acum, i le-am adus pe toate de la sediul central. Sper ca mâine să nu uit să trec pe la Daniela după Contele de Monte Cristo.
Marţi
Lansarea cărţii de poezii pentru copii Motanul informatician al lui Nicolae Spătaru s-a scurs foarte repede. Nici nu ţin minte când a trecut o oră şi jumate. Fiecare poezie din carte copiii au recitat-o cu voce tare şi au interpretat-o, întorcând-o pe toate feţele. Maxim a apreciat mai ales umorul domnului Spătaru. Altcineva, faptul că în spatele păsărilor sau animalelor din poezia sa se ascund caractere umane. Mai toţi copiii au dat în cărţi cu cine seamănă vulpea lăudăroasă sau papagalul care are nenumărate relaţii, sau ursul umorist şi au descoperit că toţi au un echivalent în rândul oamenilor. Nu numai că a fost o întâlnire dinamică, dar cei care au vorbit mai mult au fost chiar copiii, care şi-au etalat priceperea de a înţelege o poezie. Şi chiar se pricep. Se pricep foarte bine.
Azi, patru fete din clasa a patra citeau aceeaşi carte în sala de lectură. Stăteau una lângă alta pe scaune şi fiecare ţinea în faţa ochilor câte un exemplar din Năzdrăvăniile lui Păcală. Se luaseră la întrecere: cine o termină mai repede. Chestia asta m-a surprins şi am vrut să aflu care e schepsisul şi aşa am aflat că asta e marea lor plăcere: să citească împreună aceeaşi carte. Cam aşa procedează de vreo jumătate de an încoace. Vin tuspatru la bibliotecă şi iau câte un exemplar din aceeaşi carte, fie că e vorba de Alice în ţara minunilor sau de Comoara din insulă, sau de alte cărţi, şi nu pleacă din sala de lectură decât după ce le lecturează. După care, mergând spre casă, îşi împărtăşesc impresiile de lectură. Dar nu e vorba doar de un hobby. E mai mult decât atât. Citind aceleaşi cărţi, fetele au inventat şi un fel de cod. Atunci când vor să-şi spună anumite secrete, vorbesc cu citate din aceste cărţi. Astăzi, fetele astea chiar m-au surprins.
Miercuri
Acum două vineri, pe ploaia aia torenţială, am mers la o întâlnire cu cititorii, împreună cu scriitorul bălţean Anatol Moraru, la Biblioteca „Traian”. Ploua cu butoiul. Am luat un troleu ca să ajungem mai repede. Dar în ziua aia toată lumea voia să ajungă cât mai repede şi era un ambuteiaj infernal. Am coborât din troleu şi am luat-o la fugă pe jos, în speranţa că din staţie vom putea prinde altceva. Însă degeaba. Pe lângă noi vâjâiau doar limuzine. Până la urmă, în staţie a sosit chiar troleul din care am coborât şi, vrând-nevrând, am urcat din nou pe scările lui. Când am păşit pragul Bibliotecii „Traian”, eram uzi ciuciulete. Studiindu-i pe elevii care avenit la întâlnirea cu noi, mi-a picat fisa că şi ei au înfruntat mânia ploii, la fel ca şi noi. Ceea ce a urmat a meritat efortul. Comentariile elevilor Liceului „Traian” au fost foarte ingenioase. Lor chiar le plăcuse cartea domnului Moraru şi, de aia, au ţinut cu tot dinadinsul, chiar şi dacă afară ploua cu găleata, să vină şi să-şi expună părerea despre o carte care le-a plăcut.
După ce s-a terminat întâlnirea, s-a oprit şi ploaia. Şi, culmea, niciunul dintre noi nu a răcit. Ceea ce înseamnă că literatura bună mai poate avea şi acest efect.
Joi
Astăzi, câţiva copii au venit după cărţile domnului Ion Iachim, cu toate că a trecut aproape o lună de la întâlnirea cu scriitorul. Ei însă continuă să-i citească volumele şi asta mă bucură. Doi dintre ei au luat Piţigoiul Zbang – o carte pe care au parcurs-o toţi cei care au fost la acea întâlnire foarte emoţionantă cu domnul Iachim. În timp ce-i conduceam spre ieşire, doi dintre ei mi s-au confesat că se grăbesc acasă nu doar să-l citească pe domnul Iachim, ci să-şi continue munca la romanele lor, căci şi ei lucrează la nişte cărţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
