Jurnalul bibliotecarului
Dar ar putea veni mai târziu. De exemplu, la ora 16.00. O sun pe profesoara Silvia Strătilă ca s-o rog să schimbăm ora. E imposibil, mi se plânge Silvia, odată ce i-am anunţat pe elevi să vină la ora 13.00. Sau amânăm întâlnirea, sau chemaţi pe altcineva. OK. O să chem pe altcineva. Şi m-am pus pe dat telefoane. Nicolae Spătaru, Emilian Galaicu-Păun şi Arcadie Suceveanu vineri zboară spre Paris la Târgul de Carte. Teo Chiriac vrea să vină doar după ce liceenii o să-i citească poezia. Pe Grigore Chiper nu-l găsesc la telefon. Aurelia Borzin e plecată nu ştiu unde. Leo Butnaru doarme. Doarme şi Vladimir Beşleagă. Unii scriitori dorm după prânz. Victor Prohin e foarte ocupat. Foarte ocupat e şi Leo Bordeianu. Creierul începe să-mi fumege. Răsfoiesc disperat cartea de telefoane. Pe ăsta l-am chemat. Pe ăsta tot. Lucreţia Bârlădeanu e la Paris. Nu am pe cine să chem. Şi tocmai atunci zbârnâie telefonul. E Andrei Burac. Mă caută pentru altceva, dar eu îi povestesc ce mi s-a întâmplat. Mă salvaţi? Cum să nu, îmi spune maestrul. Cu o condiţie, însă. Să vii şi dumneata la întâlnire. OK, îl asigur eu bucuros, şi o sun pe Silvia ca s-o anunţ că nu are rost să-i întoarcă pe elevi din drum. Silvia e fericită. Amândoi suntem fericiţi.
A doua zi, vineri, 22 martie, la ora 13.00, Andrei Burac îmi ia cu mâna toată îngrijorarea, apărând la Biblioteca „Stefan cel Mare”, cu vreo douăzeci de minute înainte de întâlnire. Acum mai urmează să vină şi elevii. O sun pe Silvia, care nu-mi răspunde la telefon. Continui să fiu neliniştit. Dacă nu o să vină elevii şi iar o să-mi pătez blazonul? Dar nu, de data asta, vin şi elevii. Ba chiar mai mult decât atât, vin mai mulţi decât mă aşteptam şi vin şi ei mai devreme. Începem întâlnirea cu cinşpe minute mai devreme. O începem cu un recital din poeziile şi jurnalul maestrului, susţinut de liceene, fiecare dintre recitatoare argumentându-şi alegerea.
Partea leului i-a revenit maestrului, care, mai bine de o oră, a făcut o pledoarie emoţionantă şi foarte frumoasă în favoarea asumării destinului, văzând în aceasta un fel de furcă a drumului.