Actualitate

Kelemen Hunor, șeful UDRM aliat cu PNL și USR+ a fost sâmbătă la Budapesta și s-a întâlnit cu premierul Viktor Orban

Kelemen Hunor, liderul UDMR, s-a aflat sâmbătă la Budapesta, unde a discutat cu premierul Viktor Orban despre viitoarea participare a formațiunii maghiare în guvernul de coaliție de la București.

Acordul pentru o coaliție de guvernare a fost anunțat vineri seara, după ce a fost negociat timp de zece ore între liderii PNL, USRPLUS și UDMR.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi liderul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, au avut sâmbătă după-amiază o întrevedere la Budapesta, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, citat de agenția MTI, transmite Agerpres.

În timpul întâlnirii, cei doi interlocutori şi-au exprimat convingerea că rolul UDMR în viitorul guvern de coaliţie de la Bucureşti va fi o legătură solidă între Ungaria şi România şi poate îmbunătăţi semnificativ relaţiile bilaterale.

Kelemen Hunor a anunţat vineri că, în urma negocierilor cu PNL şi USR PLUS, UDMR va prelua în viitorul guvern trei portofolii – Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

„Am avut discuţii principiale în ceea ce priveşte o coaliţie care va dura 4 ani de zile, o stabilitate parlamentară şi o stabilitate guvernamentală după 8 ani în care am avut 12 guverne. Sunt convins că în următorii ani vom reuşi să asigurăm investiţiile necesare pentru a creşte economia. Vom reuşi să avem locuri de muncă în siguranţă, vom reuşi să investim în educaţie şi în sănătate şi, în aceste condiţii, noi ne-am asumat să participăm, să fim alături de colegii noştri, să participăm la formarea majorităţii parlamentare şi, bineînţeles, să participăm în exercitarea atribuţiilor din executiv”, a afirmat liderul UDMR după consultări.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *