Jurnalistul Serghei Ilcenko a stat patru luni la închisoare în regiunea transnistreană după ce regimul separatist l-a acuzat de extremism. Ajuns în sfârșit la Chișinău după ce a fost pus în libertate zilele trecute, ziaristul a acordat prin telefon un interviu în exclusivitate Allei Ceapai.
Serghei Ilcenko: „Pe de o parte, ei doreau să arate că eu sunt vinovat şi că m-au reţinut pe dreptate, iar pe de altă parte că la ei totul se petrece conform legii. Am stat în detenţie patru luni. În această perioadă au încercat prin toate mijloacele posibile de presiune morală să mă forțeze să îmi recunosc vina. Fizic nu am fost agresat. Apoi a urmat amnistia. O amnistie foarte şmecheră. Se făcea trimitere la două capete de acuzare. Unul pentru care am şi fost arestat fiind acuzat de extremism şi aţâţare la ură interetnică în baza unui text anonim publicat pe o reţea de socializare al cărui autor, potrivit KGB-ului, aş fi fost eu. Dar nu eu am scris acel text şi insist asupra acestui fapt. Ulterior mi s-a adus cea de-a doua învinuire privind înfiinţarea unei organizaţii teroriste. În baza acestui articol amnistia este imposibilă. Deci planul lor era, aşa cum am aflat din surse din afară, nu pot spune de la cine anume, acesta: să fiu iniţial amnistiat, ca ulterior să mi se inventeze un nou dosar şi să fiu condamnat pentru crearea unei organizaţii extremiste. Văzând că lucrurile i-au această întorsătură, am decis să iau situaţia sub control. Joia trecută, când am fost adus la securitate pentru interogaţii şi au început să mă oblige să-mi modific mărturiile anterioare, le-am propus o autodeclaraţie. Asta le convenea. După ce am mărturisit că eu am postat articolul care a stat la baza detenției, am şi fost eliberat, fără a mi se intenta un alt dosar. Procesual, cam aşa s-au întâmplat toate.”
Europa Liberă: Dincolo de aceste amănunte procesuale, în opinia dumneavoastră, ce a stat totuşi la baza mai întâi a reţinerii, după care şi a acestei eliberări, amnistieri?
Serghei Ilcenko: „În ceea ce priveşte cauzele concrete ale reţinerii, cauzele reale sunt vădite: guvernanţii sunt la modul real speriaţi de orice opinie care diferă de a lor. Cazul meu nu este unic, al meu a fost cel mai zgomotos, dar sunt mulţi oameni, mai puţin cunoscuţi, care au ajuns în situaţii mult mai dificile. Alen Bartoş – unul din organizatorii mitingului anti-regim din 28 februarie a stat cu mine într-o celulă la izolatorul de detenţie. Articolul lui nu era supus amnistierii, lui i s-a fabricat un dosar tot aşa cum mi s-a fabricat şi mie că eu am scris acel articol pe care eu de fapt nu l-am scris. Practic tuturor participanţilor la acel miting autorizat de la Tiraspol, dar şi celor care au participat la mitingul neautorizat de la Râbniţa, le veneau persoane de la KGB, veneau noaptea, erau amenințați cu condamnare, cu răfuire fizică. Prin aceasta vreau să menţionez faptul că KGB-ul transnistrean s-a transformat într-o organizaţie extremistă, fapt care, din păcate, nu s-a reflectat în reacţiile Moldovei şi Ucrainei, şi sper că aceasta se va produce.”
Europa Liberă: Înţeleg că dacă nu v-aţi fi recunoscut vina, nu aţi fi recunoscut că aţi fi făcut apeluri la „extremism”, nu aţi fi fost eliberat?
Serghei Ilcenko: „Da, atunci, aflându-mă la KGB, la comitetul de anchetă am semnat mărturia, căci aceasta era unica modalitate de a ieşi la libertate viu.”
Europa Liberă: Dar înţeleg că vă consideraţi nevinovat?
Serghei Ilcenko: „Desigur, eu nu am făcut ceea ce mi se imputa, eu nu am postat acel text, din pricina căruia mi s-a intentat acel dosar.”
Europa Liberă: Asemenea situaţii credeţi că se mai pot repeta? Am în vedere reţinerea de persoanelor în Transnistria sub acuzaţia de extremism ca în cazul Dvs sau sub acuzaţia de spionaj în favoarea Republicii Moldova cum a fost cazul Ilie Cazac şi Ernest Vardanean?
Serghei Ilcenko: „Cred că aşa situaţii se vor mai întâmpla neapărat, în măsura în care se vor găsi oameni care vor dori să spună deschis ceva împotriva regimului existent la Tiraspol. Regimul a devenit definitiv unul banditesc, unul care nu tolerează alte opinii. Regimul a devenit în mod definitiv unul opresiv. În legătură cu aceasta vreau să menţionez faptul că la ziua de azi orice negocieri cu regimul transnistrean sunt egale de fapt cu nişte negocieri duse cu teroriştii care au luat ca ostatici o regiune întreagă. Or, eu vreau să zic că orice idee cu privire la reintegrarea acestui regim în Moldova, este, după mine, neactuală. Ar trebui să se discute despre eliberarea regiunii de către stratul birocratic al elitei care se comportă cu restul populaţiei ca un grup de terorişti care i-a luat ca ostatici sau ca o armată de ocupaţie.”
Europa Liberă: Dacă aţi putea să ne spuneţi cîteva cuvinte despre perioada în care v-aţi aflat după gratii, despre condiţiile de detenţie.
Serghei Ilcenko: „Am stat în detenţie în condiţii inumane. Întrucât mulţi întreabă despre alimentaţie pot să vă spun că mâncarea a fost suportabilă şi suficientă. În celulă era prea strâmt. Era înădușeală, geamurile tot timpul închise, nu există nicio gură de aer. Cu alte cuvinte să rezişti acolo şi să nu te înăduşi, deja constituie o problemă. A fost o lipsă totală de ajutor medical. Văzând întâmplările colegilor de celulă celulă, nici nu am îndrăznit să mă adresez la medic. Pot să vă aduc un exemplu: o persoană cu o durere de dinţi, căruia nu ştiam ce să-i mai facem, abia în a patra zi a primit un analgezic, şi doar peste zece zile i-a fost scos dintele. În această perioadă el s-a chinuit, avea o inflamaţie gravă, toată faţa îi era umflată. În general, în izolatorul de detenţie, ai acces la medic doar peste cîteva zile de la adresare. Acestea sunt condiţiile. Ce să mai zic. Iniţial aveam acces la baie, ulterior s-a interzis. Ne-au propus să ne stropim afară cu apă dintr-un butoi pentru cei care doresc. În celulă eram vreo 13-16 persoane. Ultima celulă în care am stat avea vreo 15 metri, nicio ventilare. În fiecare zi eram scoşi afară la plimbare o singură dată, nu mai mult de o oră, într-o curte mai mică cam de trei ori decât celula. Iată acolo plimbă-te cât vrei. Acolo puteai doar să stai unul lângă altul şi să respiri aer. Deasupra sunt gratii, prin ele vedeam cerul. Cam acestea erau condiţiile.”
Europa Liberă: Ce planuri de viitor aveţi?
Serghei Ilcenko: „Sunt jurnalist şi am de gând să continui activitatea mea jurnalistică. În al doilea rând, văzând, această latură a regimului, văzând câţi oameni stau după gratii din învinuiri false, învinuiri inventate, consider că este de datoria mea să încep un război al meu personal cu aceşti netrebnici care ţin ca ostatici o regiune întreagă. Aceasta este, probabil, o mulţumire pentru toţi cei care m-au ajutat şi din afară şi din închisoare. Consider că e de datoria mea să nu plec, să nu uit despre aceasta. Datoria mea este să răspund cu demnitate acestui ajutor. Pe lângă aceasta eu în ultimii ani am început să fiu preocupat de teoriile contemporane marxiste şi am continuat să lucrez asupra ideilor mele şi în închisoare. Am ieşit cu manuscrise, cu idei, am de gând să scriu o carte. Într-un cuvânt, nu mă sperie faptul că am rămas un om dezbrăcat pe pământul gol. Trebuie să trăiesc, să lucrez. Trebuie să-mi ajut fiul să se realizeze ca jurnalist, să îşi facă studiile, dacă va fi posibil, dacă va reuşi. Avem mult de lucru. Sunt optimist.”
Europa Liberă: Vreţi să vă continuaţi activitatea de jurnalist în regiunea transnistreană?
Serghei Ilcenko: „Nu este posibil să mai lucrez în Transnistria. Sunt acum la Chişinău. Am unele dificultăţi. Voi fi amplasat, deocamdată, într-un centru de azil. Mai departe voi rezolva cumva problema cu cazarea şi serviciu.”
Integral pe europalibera.org
