Klaus, dătătorul de speranțe

Atitudinea sa față de subiectul „Basarabia” nu se deosebește de modul în care se raportează președintele român și la multe alte subiecte. În comparație cu Traian Băsescu, Klaus Iohannis este un președinte tăcut, care pare să nu aibă o problemă cu rolul de decor pe care-l joacă, și care preferă să apară în spațiul public doar periodic, în restul timpului strălucind prin absență.

Situația pare să se schimbe, în ultimele zile, cel puțin în privința atitudinii față de Republica Moldova. În ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 27 septembrie, președintele Iohannis a trasat obiectivul strângerii la maximum a relațiilor bilaterale, mai ales în domeniul economic, țel care va fi realizat conform unei strategii speciale concepute de un grup de experți din partea Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Ministerului Afacerilor Externe și Administrației Prezidențiale.

Strategia despre care a vorbit președintele Iohannis va fi făcută public la sfârșitul lunii decembrie, într-o ședință CSAT. Președintele a mai spus că strategia va conține discuții despre o eventuală unire a celor două state.

Sunt declarații care relevă preocuparea președintelui României și a administrației sale pentru locuitorii de la est de Prut. Se pare că domnul Iohannis a înțeles, în sfârșit, că este contraproductiv pentru propria sa imagine politică, prezentă sau viitoare, să ignore un subiect care capătă turații tot mai mari, intrând tot mai mult în realitatea cotidiană din ambele state românești. Avem nevoie de coerență și consecvență în promovarea Reunirii, iar documentul prezentat de președinte în decembrie, eventual asumat și de Parlament cu statut de lege, este un prim pas în acest sens.
Se pare că, începând cu luna decembrie, statul român va avea o poziție oficială permanentă legată de subiectul unirii, care va fi tratat într-un document oficial. Cum poate fi această poziție, având în vedere și comportamentul lui Iohannis până acum?

În primul rând, statul român, dacă va trata unificarea în mod oficial, va pune niște condiții. Pentru a demara discuțiile respectându-se actul final al Conferinței de la Helsinki, din 1975, va trebui să existe o majoritate robustă de partea unirii în Republica Moldova (în România există deja). În al doilea rând, unificarea cu România va fi necondiționată, fără vreun statut autonom permanent pentru Basarabia, deoarece România trebuie să rămână stat unitar – e o chestiune fundamentală pentru siguranța națională. La fel cum necondiționată a fost intrarea landurilor germane de Est în componența Germaniei.

De aceea, toate eforturile unioniștilor din Republica Moldova și România ar trebui îndreptate spre promovarea oportunității pasului unificării în rândurile cetățenilor, pentru a obține o majoritate puternică. Nu vrem să ne prindă oferta României (cea pe care doar Bucureștiul o poate face, iar Chișinăul o poate refuza, după cum spunea în 2014 Klaus Iohannis) pe nepregătite, deoarece asta ar delegitima pe mulți ani înainte ideea însăși.